Am gasit in biblioteca soacrei mele aceasta carte si cum aveam chef de ceva soft si plin de pasiuni, am ales s-o citesc.
M-a surprins caci m-a captivat. Dincolo de teza cu pasiunea si datoria, specifica secolului 17, frumusetea cu care descrie pasiunile adanci e proaspata.
Pe scurt, este vorba despre o principesa, casatorita, care si-a ales sotul doar pentru calitatile lui morale si pentru ca o iubea nespus de mult, care se indragosteste de ducele de Nemours, care, la randul lui, o iubeste profund. Ambii sunt foarte frumosi, probabil sotul nu e prea aratos…In ea se da o lupta crunta intre datoria fata de casatorie si iubirea care o inunda, pana la urma ii spune tot sotului- despre cum nu mai poate indura aceasta iubire vinovata, numai ca, in felul acesta, sotul e foarte afectat si chiar va muri, crezand ca ea l-a inselat cu acel duce…in loc sa se casatoreasca cu Nemours, doamna, desavarsita, traieste foarte retrasa, o parte din an la o manastire, alta in casa ei, foarte austera.
Ce ar fi de zis – se simte sfortarea de a impune, probabil, in perioada depravarii de la curte, a secolului 17, un model de virtute, dar care pare a fi indeplinit cu sfortari supraomenesti, ceea ce-l face nul pentru niste oameni obisnuiti, lipsiti de taria sufleteasca a doamnei de Cleves, caci ea pare a-si fi gasit iubirea vietii, pe care o alunga…Pe de alta parte, e minunat acest model, aceasta posibila cale, nobletea caracterului e scanteietoare, puterea de a rezista e supraumana – insa ma intreb daca nu cumva tocmai prin descrierea marilor tulburari ale inimii, scriitoarea nu a facut o mare favoare tocmai iubirii, in detrimentul datoriei, pregatind secolul 19 al romantismului.
Constructia romanului e simpla – putin dialog, multa introspectie a trairilor, reportaj in partea narativa, aproape deloc descriere – ceea ce il face sarac, caci m-ar fi interesat detalii de la viata de curte, din gospodaria printesei, obiceiuri ale vremii – toate lipsesc, desi romanul e plasat in perioada domniei lui Henric al II-lea al Frantei, cand in Anglia este Elisabeta I; sunt amintite si alte figuri istorice, ceea ce da o tusa frumoasa romanului, de istorie veridica – Maria Stuart, Margareta de Navarra, Diana de Poitiers, Caterina de Medicis, chiar daca aceste figuri sunt conteaza mai putin in actiune, sunt periferice, accentul cazand mai ales pe cele trei figuri importante – printesa, ducele de Nemours si domnul de Cleves; prea putine portrete- doar ducele de Nemours e ceva mai bine schitat fizic; apar diferite istorii tangentiale despre destinul unor personaje – vidamul de Chartres, domna de Tournule – una despre lipsa de fidelitate a barbatilor si alta despre infidelitatea femeilor – pentru a evidentia virtutea personajelor centrale…
Relatia dintre printesa si duce evolueaza incet, profund, pe tacute – abia isi vorbesc, ea se teme teribil de vreo marturisire a lui care ar obliga-o sa se poarte altfel, el este extrem de politicos si face doar aluzii intelese doar de ea, care o tulbura infinit; ea pretexteaza deseori ca nu se simte bine ca sa evite vreun loc unde e el; el sufera ingrozitor de absenta ei; el face escapade nocturne in gradina ei, pe proprietatea de la tara, ea se sperie si se ascunde in casa, printre servitori; el ii fura portretul si se inchide in camera ca sa il savureze, apoi cand ea se inchide in castel, el inchiriaza o camera de unde ii poate vedea fereastra etc..multe dragalasenii care astazi ar fi ridicole… sau poate ca nu, poate ca ele se intampla inca in inimile care mai sunt pure…
Cartea e frumoasa, mie mi-a placut, merita citita, fie si numai pentru parfumul vremilor de mult apuse – desi e scrisa in secolul 17, ea se refera la secolul 16, prima jumatate.
Cartea a fost publicata in 1678, anonim, a avut un imens succes si a fost considerata primul roman francez adevarat si un prototip al romanului psihologic
Scriitoarea (1634-1693) a fost domnisoara de onoare a reginei Ana de Austria; va frecventa saloanele literare ale doamnei de Rambouillet si de Scudery; dupa moartea tatalui ei, mama sa se va casatori cu unchiul Doamnei de Sevigne, iar aceasta ii va deveni prietena apropiata pe tot parcursul vietii; dupa casatoria ei cu un vaduv nobil cu 18 ani mai in varsta, isi va forma propriul salon literar, va fi prietena a cardinalului de Retz, iar dupa ce il cunoaste pe La Rochefoucauld, acesta i-i va prezenta pe Racine si Boileau
Carti ale ei: Printesa de Montpensier, Zaide, apoi Printesa de Cleves, apoi postum- Contesa de Tende, Istoria Henriettei d’Angleterre, Memorii de la Curtea Frantei
Perioada amintita in carte, cea a regelui Henric al II-lea este presarata cu intrigi de curte, cu tradari si indragostiri, turniruri de vanatoare, jocuri de tot felul, ceea ce arata ca regii erau foarte “ocupati”; se expuneau toalete, frumuseti, se barfea, se cam plictiseau;
Diana de Poitiers
Diana de Piotiers era amanta regelui, numita si ducesa de Valentinois si ea conducea regatul, daca cineva nu ii convenea, era persecutat, la fel faceau si regina Caterina de Medicis, si regina-delfina, Maria Stuart, de aceea era nevoie de atatea linguseli si ploconeli. Diana e cu 20 mai mare decat rege, dar el o iubeste ca un nebun, ei ii place vanatoarea, e chiar reprezentata de un pictor al vremii precum Artemis, ba chiar pozeaza si nud, si la bustul gol; e clar foarte inteligenta si priceputa in ale Curtii intrigi; Caterina de Medicis o va accepta, dar are si ea escapadele ei; la moartea lui Henric, o va alunga pe ducesa de la Curte.
Regina-delfina, Maria Stuart, care va fi decapitata de ElisabetaI a Angliei, ii povesteste printesei, care ii e doamna de companie, despre ura ducesei de Valentinois, care a impiedicat-o pe mama ei, Marie de Guise, sa se casatoreasca cu Henric II, care o iubise candva, intervenind pe langa tatal lui Francisc I sa o marite cu James al Scotiei, desi o ravnea si Henric al VIII-lea, al Angliei dupa ce ii murise a treia sotie, Jane Seymour, la nasterea fiului sau; Henric mai avusese inainte ca sotii pe Caterina de Aragon, de care divortase, starnind mania papei, desprinzandu-se astfel de biserica catolica, devenind el capul bisericii anglicane, pentru a se insura cu Ana Boleyn, mama Elisabethei I.
In fine, o carte frumoasa, care are in miez povestea de amor si e inconjurata de intrigile de la viata de curte.
