Fascinantul Paul Klee

La sugestia lui Tedi Coman,  in legatura cu varianta picturala a lui Ulise, am cautat creatiile lui Paul Klee, de care auzisem, insa nu credeam ca imi va placea atat de mult.
Coloritul, simbolistica sunt fascinante.

Selectie de date despre el – de peste tot luate, mai ales de pe wiki
- e de origine elvetiana, s-a nascut la Münchenbuchsee lângă Berna, in 1879
- Subiectele lui Klee acoperă o plajă infinită, mergând de la motive figurative (personaje, peisaje terestre, acvatice şi celeste) la forme geometrice sobre şi polimorfe (săgeţi, cruci, stele, puncte) şi la scrisori (pictograme, hieroglife).

- Originalitatea şi extrema diversitate a limbajului tematic, varietatea surselor de inspiraţie, bogăţia desenului şi formelor, singularitatea expresiei cromatice, reflecţiile asupra formatului, nenumăratele tehnici mixte şi de material
- calatoreste in Italia, Germania, Franta
-se stabileste la Munchen cu sotia sa, pianista
- a ezitat intre cariera muzicala si cea de pictor
- o calatorie in Tunisia ii reveleaza culoarea
- ca muzician, talentat la vioara, ii placeau lucrari de sec 18-19 si nu intelegea arta moderna, dar ca pictor a fost un explorator al ideilor noi
- la academia de arte din Munchen excela la desenat, dar nu avea simtul culorii
- isi petrecea mult timp in baruri, in tinerete,  cu oamenii de rand, ba chiar va avea un fiu nelegitim, cu o femeie usoara
- calatoria in Italia ii descopera coloritul maestrilor italieni – el vede in culoare o forma de eliberare de pesimismul care ii caracterizeaza desenele satirice, caricaturale; culoarea este optimismul si nobletea in arta
- dupa ce s-a casatorit cu Lily Stumpf, el avea grija de treburile casnice, dar facea si experimente artistice
- il va intalni pe Kandinsky si pe alti avantgardisti; despre rus crede ca are o minte exceptional de frumoasa si lucida; el ii va deschide mintea in teoriile moderne ale culorii
- in calatoriile la Paris ii descopera pe cubisti, dar si culorile indraznete ale fovistilor
- va reusi sa isi creeze un stil unic ce conecteaza linia desenului cu teritoriul culorii
- despre vizita in Tunisia scrie : “Colour has taken possession of me; no longer do I have to chase after it, I know that it has hold of me forever… Colour and I are one. I am a painter.”
- opera sa are uneori o anume fragilitate tipica de copil

Picturi, amestecate,
1907 – concertul partidelor

In the Style of Kairouan (1914)

Femeie in pom 1903

barca cu scolari – 1929

Saritor -1930

Pesti 1925

Alte imagini cu pesti – se pare ca l-au fascinat

 

 

 

Peisajele lui

 

Compozitii mai complexe

Carnaval in munti – 1924

Teatru botanic 1924

 

Teatru de papusi 1923

Urmeaza o serie de portrete

1924

Cap de bandit celebru – 1921

Cavalerul negru – 1927

Masca cu steag mic – 1925

Imparatul Wilhem – 1920

E renumit pentru peisajele sale cu “patratele” – influentat sau nu de cubism

full moon – 1919

 

in desert  1914

Rembrance of a garden 1914

un site cu linkuri la picturi si la articolele lui
picturile le-am luat de aici

 

Imaginea propusa de Tedi Coman ca varianta picturala a lui Ulise, in doua forme

1923 Battle Scene from the Comic Opera. The Seafarer

 

Filme-evadare-eliberare

De ce imi plac filmele kill bill, Wo hu cang long, hero si, cu rezerve, twilight.

Mi-am zis ca e ceva in neregula cu mine – e adevarat ca pe vremuri eram innebunita dupa filmele cu karate, cu samurai - Sora13, Cei sapte samurai….dar am crescut, am mai aflat cate ceva despre lume….mi s-au mai rafinat gusturile….

Si totusi, acum imi plac mult filmele enumerate, filme pe care cu exceptia ultimului, le expediam daca le vedeam pe HBO, pana am avut odata rabdare sa le vad pana la capat.

Dar acestea sunt filme de actiune mai speciale – sunt povesti tulburatoare, au un fundal mitic, au un regizor talentat ( Quentin Tarantino, Ang Lee,  Yimou Zhang  ), au scene de lupta fascinante prin perfectiunea lor, au o nostalgie vizuala a cadrului fantastica si un soundtrack…

Ce au toate comun este faptul ca ceea ce conteaza este un erou exceptional sau mai multi, un cadru desertic, simbolic, existenta umana redusa simbolic, iar in cazul ultimului, o perspectiva a nemuririi si o iubire de tip Romeo si Julieta, ca profunzime, nu ca final…dar despre el voi vorbi la urma…

In cazul primelor trei, kill bill, Wo hu cang long, hero, eroul poseda o maiestrie desavarsita in ceva- in arta luptei, fiecare are o durere sfasietoare, care il consuma, incat uneori renunta sa mai lupte, face acte imprevizibile, are o ingeniozitate nemaipomenita in a scapa din situatii aparent imposibile…dar mai ales acel dor ce il macina, acea durere sufleteasca, acel chin nesfarsit – Yu (Michelle Yeoh), indragostita de Mu Bai, fara sa poata sa ii impartaseasca asta, Jen (Ziyi Zhang), nevoita sa se marite, iubindu-l pe Lo, aventura ei din desert; iubirile neimplinite din Hero; durerea eroinei din kill bill, care va razbuna tradarea, durerea…Nu in ultimul rand sunt oameni de onoare, capabili de sacrificii pentru cei la care tin…adica sunt tot ceea ce nu exista astazi ca valori apreciate in societate. Actiunea lui Hero e din sec III i. Hr., iar a lui Wo hu cang long, in sec XIX

    Si aici ajung la ceea ce vreau sa punctez cu aceste filme – imi plac pentru ca in ele gasesti respectate valori stravechi de care sufletul meu, cel putin, are nevoie ca de  apa vie- onoarea, perfectiunea atinsa intr-un domeniu in care ai talent, nu intr-un domeniu banos, capacitatea de a te pune mai prejos decat valorile umane, modestia, curajul; ei au tarie si integritate sufleteasca, puritate si- inca o data o spun – o mare modestie, atinsa dupa o munca imensa de a se perfectiona…

O prezentare frumoasa facuta de Alex Leo Serban la Wo hu cang long

O alta, reusita, a lui Calin Stanculescu pentru Hero, si iar a lui Alex Leo Serban, scurta, dar faina.

Imi mai place cadrul, de obicei, arid, desertic – plin de melancolie, coplesit de singuratate, un simbol al existentei umane, care e ea singura in fata lumii, universului, indiferent de cat de mult ne amagim cu alte treburi. Existenta umana se reduce la cateva actiuni de baza – hrana, lupta pentru supravietuire, un talent pe care ti-l cizelezi, relatii cu cativa oameni – prieteni, inamici…asta e frumos in aceste filme – ca reduc totul la acele lucruri esentiale, pe care nu le mai vezi din hatisul de gesturi tributare civilizatiei, dar care iti ocupa mult prea mult din viata, incat sufletul iti devine rece ca si masinariile pe care le folosesti din ce in ce mai mult si, de fapt, elementele de care ai nevoie sunt cateva.

Cele mai frumoase scene:

- legenda spusa de Lo, pe fundalul unei muzici fantastice, avand drept cadru desertul muntos

- zborul lui Jen, din final, atat de trist, de sfasietor – si o muzica de o tristete infinita….

Legat de twilight, cred ca sunt doua-trei elemente care ma fascineaza – iubirea pura, intensa dintre Luceafar si Catalina, pe care cartea o accentueaza mai bine, iubire ce sta sub semnul distrugerii, dar mai e ceva – inserarea perfecta a elementului fantastic in realitate, ceea ce face ca trasaturile supranaturale ale eroului sa fie extrem de fascinante si mai e nemurirea, care fara iubire e o existenta desertica…Scaderile filmului sunt multe … asa de multe ca nici nu le mai enumer, se pot vedea cu ochiul liber, dar am fost ingaduitoare cu ele si povestea mi-a placut, pana la un punct, caci finalul e chiar de tot…

O cronica a lui Lucian Maier – destul de realista, care, face aceasi trimitere la Luceafarul, mitul zburatorului.

Ce i-a facut Romania lui ‘90 Amitei Bhose

Este incredibil faptul ca dupa ce a venit democratia in Romania cea care a suferit cel mai mult a fost cultura. Nu-i o noutate, stiu, insa ceea ce mai aflu imi da o stare de perplexitate.

Cautam ceva pe net si am dat de site-ul celebrei Amita Bhose, de pe  care citez:

“Am fost acuzată pentru că am iubit România. Îmi recunosc “vina”. De dragul culturii române, cu dorinţa de a întemeia o şcoală serioasă de indianistică, m-am stabilit aici.

Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame şi frică – acea teamă care aproape că ne-a paralizat minţile – alături de el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici să trâmbiţez la posturile străine de radio.

Scriam cu mâna în mănuşă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, aşa cum făceau mulţi. N-am învăţat, însă, să patinez pe străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenţii mă luau de mână, mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – şi mă aduceau acasă.

Uitându-mă la acele fiinţe înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se părea că vorbesc unor statui, într-o galerie de artă. Când le ascultam lecţiile, vedeam cum le-au îngheţat buzele, în “temperatura camerei”. Totuşi, lumina privirii lor mi-a dat puterea să rezist”.

Amita Bhose, 1992

sau din biografie:

1990 Sporesc presiunile asupra Amitei Bhose, menite a o face să părăsească Universitatea: o proaspătă absolventă a secţiei română-hindi pătrunde in sala de curs, prezentându-se ca adevarata titulară a lui şi ameninţând-o cu reclamaţii la minister; o alta o injuriaza de câte ori o intâlneşte şi incearcă să o agreseze chiar in propria-i casă; primeşte telefoane ciudate;

La sfarsitui anului univeisitar, postul ii este desfiinţat.”

Si tot asa, o serie de umilinte care s-au sfarsit cu moartea ei.

Poezie veche (1)

Pindar – ode

fragment din Prima oda Pitica (piticele erau jocuri in cinstea lui Apolo Piticul)

“Lyra de aur….

…

Cand rasunand, tu iti picuri primele note

Calauzind cu preludiul tau miscarile horei.

Tu stingi chiar zig-zagul de vesnica para din traznet.

Si pe sceptrul lui Zeus atipesti pe vultur, pe stapanul

Pasarilor, ce doarme lasand sa atarne de-o parte si de alta

Iutile sale aripi.

Tu raspandesti peste incovoiatul lui cap o

Pirotitoare-aromeala ce dulce-i inchide

Pleoapele. Si-n atipela-i inalta spinarea mladie

Ca fermecat de-ale tale vrajite acorduri….”

(trad. Stefan Bezdechi)

Dupa mine, e o bijuterie a lumii antice, in primul rand pentru ca Pindar a transformat in poezie sceptrul lui Zeus.  Imi place cum la vremea respectiva, secolul V i.Hr.,  inaltau din banal, din cotidian spre sublim evenimentele ocazionale, cum ar fi si acesta, in care un rege, Hieron din Etna,  castiga intrecerea de care, caruia poetul ii inchina un imn in cinstea victoriei. Stilul e inaltator, solemn, usor cam pretios, cam incarcat, dar la vremea aceea era semn de mare virtuozitate.

 

Safo, sec. VI i.Hr.

Imi plac descrierile ei de natura:

” Iarasi hora stelelor isi ascunde

Stralucirea fruntii, cand luna creste,

Risipindu-si, plina, lumina peste

Negura noptii.”

 

” Bland zefirul mangaie unda rece,

Printre crengi de mar coborandu-si zvonul,

Iar din varf ce-si tremura frunza molcom,

Picura somnul.”

(trad. Simina Ivan)

Are o finete fantastica, evident raportat la acea vreme si nu numai. Imagini rafinate, senzitive.

 

De un mare lirism este un fragment din Epopeea lui Ghilgames, 3000 i. Hr.

” Sase zile si spate nopti l-am plans, pana ce l-au napadit viermii.

Atunci m-a cuprins teama de moarte si am ratacit prin pustiu.

Gandul la prietenul meu ma urmareste.

Pe drumuri departate ratacesc prin pustiu, pe cai departate ratacesc prin pustiu!

Cum as putea sa tac, cum as putea sa pastrez tacerea, cand prietenul pe care-l iubeam a ajuns pulbere?

Oare n-am sa ajung si eu ca el?

Nu ma voi culca, oare, spre a nu ma mai scula niciodata?”

Ilia Repin, un mare portretist

  m-am conformat sugestiei lui Teo Coman si am cautat picturi ale lui Ilia Repin (1844-1930) si intr-adevar este minunat, mai ales in portretistica, figurile sunt pline de viata, individualizate, cu un colorit discret si o lumina cam nefireasca, dar care ii invaluie intr-o aura interesanta.

Job and His Friends 1869

Cautand pe wiki, am inteles de ce e asa de bun portretist, caci este un  realist, care cauta tocmai detaliul caracteristic, veridic.

A shy peasant – 1877

“Lucrările sale conţin adesea înţelesuri adânci, psihologice şi exprimă tensiunile din interiorul ordinii sociale existente în vremea sa”. Finete psihologica se vede in potrete.

A Peasant with an Evil Eye – 1877; cat de evil este ochiul lui, e discutabil

Portretele in grup ii ies la fel de bine:

Krestny Khod (Religious Procession) in Kursk Gubernia. 1880-1883

In 1930, a aparut un cult al lui Repin, el fiind considerat un model „progresiv” şi „realist” ce trebuia imitat de artiştii sovietici „social realişti”.

Initial, in tinerete, a pictat portrete si tablouri religioase pentru bani, spre a se inscrie la studii in Sankt Petersburg

Calatoreste in Europa, este incantat de impresionistii rusi, care ii influenteaza coloritul si luminozitatea, dar e mai aproape de Rembrandt.

Dragon-Fly. Portrait of Vera Repina, the Artist’s Daughter. 1884

Portrait of the Lawyer Vladimir Spasovitch. 1891

Reda imaginea veridica a Rusiei provinciale, cu tarani si preoti, muncitori, dar si aristocrati, tari

Tarina Sofia

A Fisher-Girl. 1874

Portretul lui E Mamontova – 1974-1979

Portretul Polixenei Stasova – 1979

Portrait of the Actress Pelageya Strepetova. 1882

Portrait of the Art Critic Vladimir Stasov. 1883

Se casatoreste cu o finlandeza, cu care are o fiica, dar portretele familiale imi par rareori reusite, doar cateva:

Portrait of Vera Repina, the Artist’s Wife. 1876

 

În 1885, Repin a finalizat una dintre cele mai intense picturi ale sale din punct de vedere psihologic, Ivan cel Groaznic şi fiul sau. Pânza îl expune pe ţarul îngrozit îmbrăţişându-şi fiul muribund pe care tocmai l-a lovit şi l-a rănit moral într-un acces necontrolat de furie. Chipul îngrozit a lui Ivan este în contrast cu expresia calmă şi resemnată a fiului său.

„Pictorul reprezintă în tablouri doar acele feţe care singure se cer pe pânză. – Ilia Repin”

A pictat multi artisti ai vremii sale:

Lev Tolstoi 1891

Glinka 1887

Musorgski

 

Rimski-Koraskov – 1893

Anton Rubinstein -1889

Portretul lui Maxim Gorki – 1899

Ivan Aivazovsky and Ilya Repin. Pushkin’s Farewell to the Sea. 1887

A fost incantat de idealuri revolutionare:

The Revolutionary Meeting. 1883

Student-Nihilist. 1883

Radu Vancu – “Monstrul fericit”

Se pare ca a mai aparut o carte a lui Radu Vancu, evident lansata mai de mult.

Am pornit  pe net decisa sa descopar cat mai multe despre Vonnegut si am dat de bloguri noi si de cartea lui Radu Vancu.

Fragmente din cartea sa subintitulata “poem” (luate de peste tot, traiasca internetul!):

“Fericit monstrul care-şi poate privi amintirile/ fără dezgust & ură./ De ce-ar fi el sentimental ca serial killerul/ surâzând tandru când vede la ştiri/ pozele victimelor?/ Să nu-ţi urăşti & să nu-ţi iubeşti amintirile.” (pag. 37)

“Televizorul merge, mă uit cu mare atenţie la el, procesez cât pot de lucid totul, ca să-mi dovedesc că sunt treaz, ştiind în acelaşi timp cât se poate de bine că peste încă o jumătate de oră habar n-o să mai am la ce m-am uitat. Citesc din volumele patru şi cinci ale cenaclului Euridice, participând critic, mirându-mă de miopia aproape generală în faţa minunatelor poeme ale lui Dan Coman, elaborând replici, nuanţări şi distinguo-uri interioare, memorând tot demonstrativ cât pot de mult (ah, mitomana mea memorie!), ştiind iarăşi că a doua zi nu voi mai ţine minte nici un detaliu, ci doar chestiuni generale, cum ar fi aplicaţia empatică pe text a lui Gălăţanu şi iactanţa histrionică a lui Mincu. Estimp, alcoolul scade statornic cu un deget, cu două, cu patru, până se face iar palma întreagă, şi apoi o iau de la capăt. Palmă după palmă. Un pălmaş al alcoolului.” (pag. 51)

“Berea lenevoasă şi cronofagă, dialogica şi caragialiana bere, revelân­du-şi natura transalimentară doar iniţiaţilor suficient de răbdători şi cu îndelungi ani de ucenicie, întrucât supa de hamei se transformă în alcool propriu-zis numai după vidarea primei duzini de recipiente, mizând deci nu pe ingerarea intensivă şi abruptă a alcoolului concentrat, ci pe asimilarea lentă şi în doze homeopatice, dând symposionului anvergura unui maraton, organizând piramida halbelor cu minuţia unui constructor neamţ de catedrale gotice, abolind mai eficient chiar decât cele mai tari băuturi pactul cu timpul, transformând marxist cantitatea în calitate, cucerind aşadar cu arme apolitice sau chiar antipolitice, definitiv şi irevocabil, proletariatul.”

“Whiskyul churchillian, spirtos energetic, consumabil deci eficient în combinaţii cu băuturi energizante precum Red Bull sau Burn, cel mai puţin metafizic alcool tare (alături de gin), fără să i se poată face din asta un cap de acuzare, pentru că nici nu promite transporturi metafizice, ci se ţine de cuvânt şi oferă beţii pur fizice, fără fineţuri, fără protocolarisme, o băutură care îţi spune din prima Ťtuť, prietenosă şi amabilă, dar lipsită complet de competenţe hamletian-dostoievskiene, motiv pentru care poeţii americani nu au agreat-o şi au preferat, în general, să-şi hrănească alcoolismul din alte surse, mai generoase sub acest aspect.” (pag. 65)

Zeul indic: “Iată, trupurile mele fac dragoste,/ spune amorul nostru frecându-şi palmele.// Ca un porcar mulţumit de vierul şi scroafa lui/ îşi freacă palmele, scuipă în ele şi le pocneşte.// Ca un pimp cu papagal pe umăr se hăhăie, satisfăcut./ Ca un regizor de filme porno alege unghiurile perfecte.// Ai zice că nu mai are mult şi se repede să verifice fluidele de pe cearşaf – culoare, compoziţie, miros, gust.// Nu ne iubim pe coji de lămâie,/ dar el vrea să presare peste tot coji de lămâie.// Muzică nu, culori parfumate nu,/ el se dă peste cap după muzică şi lumânări.// Iubirea noastră e un pitic voyeur şi kitschos,/ însă îl răbdăm şi facem dragoste sub ochii lui,// ştiam de la bun început că e greu/ să avem un zeu în proprietate mixtă.// Ce naiba să-i facem, e tâmpiţel, dar e al nostru.” (pag. 30)

Si ma gandesc asa:

- da,  scrie altfel, cum au observat toti, si mult mai bine

- iti face simpatic personajul principal, alcoolul, desi simti ca e o contemplatie incantatoare si detasata a acestuia, simti ca el i-a devenit o prezenta constanta, precum viziunile din “a beautiful mind”, o prezenta de care nu mai poti scapa, decat obisnuindu-te cu ea, ba chiar mai mult decat atat, simti cum Raul secolului, ii invadeaza fiinta, in felul acesta, prin monstrul acesta, iar existenta lor hibrida nu e decat un simbol al coexistentei fiecaruia dintre noi cu demonul Raului, un alt mal du siecle, constiinta raului cu care traiesti, care te traieste, de care nu mai poti scapa, jumatate din noi suntem demonul nostru pe care il hranim daca vrem sa supravietuiasca si partea omeneasca ce a mai ramas din noi.

- si mai e ceva, o naturalete plina de amaraciune, o amaraciune sublimata prin constiinta lucida, prin viziunea lucida a ceea ce il traieste

- si mai e si viziunea minutios pantagruelica a descrierilor alcoolurilor de tot felul

- inca ceva: daca noi oamenii, prin Radu Vancu, detaliem pana la absurd gesturile zilnice, dar atat de umane, dar atat de inutile, ca ingerarea alcoolului si ne ocupam si de metafizica lui, suferim de plictis existential generalizat, e clar ca nici pe godot nu-l mai asteptam – de fapt pe el l-am baut de mult…

- si, nu stiu cum, ajung iar la vonnegut si imi pare ca sunteti din aceeasi esenta, caci scrieti la fel de natural si lucid, si “monstruos”

o alta postare a lui teo coman despre cartea lui radu vancu

Suflu proaspat din Sibiu

Se pare ca au aparut ceva bloguri de cand am renuntat sa mai scriu ceva aici, e vorba de doua, superbe, care imi dau din nou dorinta de a ma apuca de facut insemnari despre carti, muzica, film…

O sa le numesc Teo Coman si Radu Vancu si cer scuze celor pe care ii nedreptatesc, nenumindu-i in calitatea lor de coautori ai blogului, dar in felul acesta ii gasesc mai usor in blogrolul meu.

Si ca sa repar, partial, omisiunile, voi spune ca la cel al lui teo coman, mai participa si Catalin Cornacel, Vladimir Barbu, Vlad Stangu, Marian Coman si Ciprian Epuras.

La cel al lui radu vancu – ovidiu baron, dragos varga si iar teo coman.

Superb, oameni buni!

Ludovico Einaudi – simplu si profund

Ludovico Einaudi – l-am descoperit la coloana sonora a unui film ” Somers Town”, un film britanic bun, cu scene extrase din realitatea noastra marunta, cu micile ei tragedii….

Ludovico e nepotul primului presedinte italian de dupa al doilea razboi mondial.

Un alt film de acelasi tip, “This is England”, coloana sonora cuprinzand piesa lui Einaudi – Dietro Casa

Un peisagist rus- Isaac Levitan

E un evreu rus

un link interesant catre alte picturi ale lui si comentarii interesante

“Autoportret” – 1880

“Village in winter” 1877-1878

“Boulevard in the evening” 1883

“Autumn.Road in a village” 1877

“Over eternal peace” 1894

“Silence” – 1898

Cuvinte dragi

Leapsa de la chrysallidis

Scuze pentru intarzierea cu care raspund, cred ca m-am retras temporar din lumea asta, fara sa fi vrut-o.

Cuvinte dragi….

diafan, profunzime, luminos, miracol, comuniune,

Comuniunea mi s-a parut conceptul cheie pentru omenire, cand am citit “Crima si pedeapsa”,

miracolul este pentru mine idealul care nu se poate implini decat printr-o ruptura, un salt aproape imposibil

Luminos vine de la camerele mele, pe care le visez mari, luminoase

….cred ca mie imi plac mai degraba notiunile….