Sunt unele poezii care iti taie respiratia -poeti tineri

levitaţia

poezie de   stefan manasia

„fac 21 duminică” a spus şi s-a înşurubat în aerul rece în braţele gorilei cu dantura din pepite aurifere. însera. era linişte. cioara ducea ultimele crenguţe în cuib, eu treceam din obişnuinţă pe sub ferestrele lui bujan dar bujan se mutase din oraş de vreo 2 ani. „sîntem cretini & rataţi & frumoşi” repeta întruna, dislexic, felvinţi dar fereastra se deschidea tot mai greu la parterul de pe strada Bucegi. însera.ultimele pîrîiaşe de etil îmi irigau mintea umezeau grămăjoarele de praf ale sufletului. „fac 21 duminică” mi s-a împlîntat în golul ăla fără nume din stern şi colţurile pleoapelor au început să se umezească. aş fi băut ceva dar felvinţi şi bujan se tiraseră din CJ.alegînd vidul şi paraginile paradisiace, Canalul Morii unde acum construiesc un ansamblu rezidenţial. de cîte ori ceva era în neregulă, de cîte ori ceva în mine scheuna trist, alegeam sfoara potecii de pe Canal străjuită de peturi şi de căcaţii beţivilor de aurolacii cu ochi mari, cu ochi mari cît ai libelulelor, adormiţi. Adormit în ierburi scămoase îl găseam întotdeauna pe Cadmos, respirînd greu, ca un animal ciuruit, şi oftînd cînd îl mîngîia lumina amiezii, cînd ultimele lăcuste îi zbîrnîiau că totu-i ok că simbioţii homorotweiller sînt încă departe şi totu-i ok, iar practicanţii aikido îşi ţin tălpile goale pe tatami-ul din sălile de antrenament. Cadmos îi spusesem Cadmos şi era dintotdeauna acolo printre marile frigidere Fram şi gardurile de tablă ondulată, locuitor neştiut al limbului, o apariţie stranie pe care o digeram fără să-ncerc să mi-o explic în vreun fel, de parcă aparatele de filmat ale ştiriştilor napocani n-ar fi putut să-i înregistreze prezenţa, conturul de ciuline bărbos sau măcar aura, pînă în duminica aia în care Camelia avea să-l surprindă sforăind pe retina micului nostru Canon digital:dădeam ocol marginii dar marginea nu mă primea înăuntru nu-mi spunea stai cu noi ia loc pune-ţi şi tu ceva în blid pentru că eram fără îndoială fals şi exhalam duhorile Confortului cu toate că ălea cinci sute de ani sedimentate în creier nu-mi şterseseră cu totul mirosul de fum, ud şi cald senzaţia aia de transpiraţie şi floare de fîn lipită de vertebrele ascuţite nămolul spîrcîind printre degetele picioarelor în rutele întotdeauna fericite ale vînătorii. nu-mi explicam cum n-am să-mi explic, de altfel, niciodată de ce marginea mă tîra, în serile ălea, de păr pînă la margine pînă la puntea mentală în faţa căreia se dizolvă miligramele de curaj şi memoria aia reptiliană-ţi învăluie creierul în hierofanie & adrenalină: în Mănăştur la 16:56 PM, 2ºC, sau altădată_________________ să-mi tai venele ca un puşti laş snopit în bătăile altor puşti laşi cînd e aproape gata să atingă nirvana şi levitaţia şi să coloreze porii de pe obrajii lor tumefiaţi. pentru că la 16:56, 2ºC, în Mănăştur în amiazaspreseară de noiembrie (cancer în stadiu terminal) am văzut colaje de frunze, ziduri coşcovite, oameni cu încălţări proaste şi umbrele negre, un cireş umed şi viu lîngă crişti de tablă despuiaţi & înfrînţi. am văzut femei la 30 şi ceva cu care aş fi făcut dragoste, am atins cu geaca templul iehoviştilor înăuntru bărbaţi discutînd afaceri şi spunînd „servus”, am văzut o gură senzuală sub mustaţa gri zicînd „hai înapoi, trebuie să cumpăr pîine”, un căţel încolăcit în ploaie care aducea a găină roşcată, o fată sufocîndu-se sub paltonul prea greu sub şalul imens, am văzut tipi în salopete albastre schimbînd programul de cinema lîngă ceasul electronic de la Minerva, am văzut apa şiroind în rigolă şi limuzinele şuţilor scurgîndu-se lent. mi-au făcut cu ochiul revistele porno, creierul a eclozat încă o dată celuloză şi coloranţi, am privit cu îngăduinţă obrajii bucălaţi ai clujencelor, am vagabondat pe străzi care se bifurcau în străzi care se bifurcau la capătul blocurilor faraonice, pînă la casele promiscuurbane unde aerul e dintr-o dată mai curat iar pomii însufleţiţi, unde soarele jilav dimineaţa loveşte în cocoşii de tablă ai acoperişelor, iar staniolul îngheţatei Napolact străluceşte ca o inimă de aur, ca o inimă de aur strivită de caldarîm.

http://www.clubliterar.com/text.php?tid=5844

pentru siguranţa dumneavoastră. duty free blues

poezie de   ensign morituri

(Count Basie, Walking slow behind you)

cum ies din ceaţă, bagaje tîrînd bunădimineaţabunădimineaţa pe lîngă sînii tăi auzi căscînd vreunul poate îţi caută faţaîngrijorat, se foieşte, plecăm, nu plecăm? în sine se-ntreabă scăpăm, nu scăpăm? părăsim Normania, decolăm fără veste? cu Yura la manşă, c-un Fokker în deşte tu, cu braţele moi, de gimnastă cu ochii rotunzi, uniformă albastră şi-n vocea pierită, aceeaşi poveste:centura de siguranţă se poate închide în eventualitatea puţin probabilă măşti de oxigen vor cădea îndreptaţi spătarul scaunului urmaţi săgeţile luminoase pentru siguranţa dumneavoastră priviţi-mi şoldurile-n fusta albastră şi respiraţi normal

 Poeziile poetilor actuali, ale unora ,evident, sufera de lipsa de prospetime a imaginilor, cuvinte insiruite fara puncte dinamice, luminoase, fara trimiteri mai profunde. Chiar si imaginile viscerale sau violente s-au clasicizat.

Stefan Manasia si Rares Moldovan - Capacitatea de a surprinde aproape la fiecare vers prin noutatea imaginii, a asocierilor, fragmentarism dinamic, senzatie de viata intensa ce ti se scurge in vene; rapiditatea cu care parca vrea sa treaca de imaginile astea care i s-au infipt mereu in creier ca niste stileti, dar nu fara a ni le transmite noua, parca, la temperatura la care au fost scrise.