foto, poezie, muzica si filme, si pictura, si proza, si….

“ Lângă râuri argintoase, care mişcă-n mii de valuri

A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri,

Printre bolţi săpate-n munte, lunecând întunecos,

Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate,

Codrii de argint ce mişcă a lor ramuri luminate

Si păduri de-aramă roşă răsunând armonios.

Munţi se-nalţă, văi coboară, râuri limpezesc sub soare,

Purtând pe-albia lor înaltă insule fermecătoare,

Ce par straturi uriaşe cu copacii înfloriţi –

Acolo Dochia are un palat din stânce sure,

A lui stâlpi-s munţi de piatră şi- a lor streşin-o pădure,

A cărei copaci se miscă între nouri adânciţi.

Aeru-i văratic, moale, stele izvorăsc pe ceruri,

Florile-izvorăsc pe plaiuri a lor viaţă de misteruri,

Vântu-ngreunând cu miros, cu lumini aerul cald;

Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine

Vioriu sclipesc surprinse într-a lunei dulci lumine,

Rar şi diafan tesute de paianjeni de smarald*.

Dar un nor de ceruri negru se înalţă şi se-ncheagă,

Se formează-ncremeneşte şi devine-o domă neagră,

Plin de umbra de columne ce-l înconjoară împrejur;

Prin columnele-i măreţe trece câte-o rază mată,

A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată,

Pe arcadele-i ferestre sunt perdele de azur.”

(Mihai Eminescu – “Memento mori”- fragmente)

M-a impresionat filmul, in care Salma Hayek a fost magnifica.

Frida - incapatanata, sensibila, radicala, lucida, vizionara.

picturi ale ei:

pagini din jurnalul ei

 E vorba de “Memoriile unei gheise”, “Te iubesc la nebunie” - cu Josh Hartnett; “O plimbare pe luna”, cu Diane Lane si Viggo Mortensen

Sunt filme mimetice, despre viata, care incearca sa reproduca ceva adevarat si crud despre ea, nu ofera neaparat o viziune artistica asupra ei, dar imi place fiecare prin ceva.

Memoriile unei gheise - nu prin subiect, care e banal, ci prin misterul acelei vieti a gheiselor, mai ales, prin faptul ca reda atat de bine cum in Japonia veche fetele invatau sa devina artiste, femei care stiu sa vrajeasca cu feminitatea lor, adevarate opere de arta omenesti - cantarete, dansatoare, femei care stiu sa porte o conversatie plina de spirit; nu mi se pare ca filmul a redat suficient asta, dar e bine si atat.

“Te iubesc la nebunie” - e vorba despre doi oameni anormali - suferind de sindromul Asperger; ce e surprinzator e faptul ca evolutia relatiei lor cunoaste aceleasi probleme ca ale uneia obisnuite, dar prin faptul ca e vorba de persoane foarte instabile psihic  remarci ca tensiunile creeate au un efect mult mai devastator asupra psihicului lor; iti dai seama ca granita dintre oamenii normali si cei mai putin normali nu e asa de mare si , in plus, constati ca e normal sa te innebuneasca pe tine, ca om normal, cum celalalt te preseaza, cum incearca sa te schimbe - dar la ei ecourile unor actiuni banale sunt mult mai profunde si rascolitoare; cum omul incearca sa isi pastreze unicitatea, identitatea, dar societatea il striveste si el apeleaza la cai mai putin obisnuite, care par dubioase in ochii celorlalti, vrand sa isi creeze un univers in care sa se simta bine, sa isi gaseasca echilibrul.

“Plimbare pe luna”- reia nebunia anilor ‘69, cand lumea se dezgheta, se spiritualiza, devenea nemultumita de consumismul si viata blanda, plicticoasa, rigida pe care o ducea, vrand sa participe putin la dezlantuirea pasiunii pentru viata, dorinta nebuna de a trai - totul din perspectiva unei femei, a unei familii normale, in care cei doi soti au renuntat fiecare la visurile sale, in momentul in care ea a ramas insarcinata, la 17 ani si au fost nevoiti sa isi intemeieze o familie; el repara televizoare, neputand lipsi de la serviciu in nicio spatamana….viata grea a unor tineri ce incearca si ei sa se bucure de sejururi in sate de vacanta….ceva similar cu ce e in zilele noastre…Filmul impresioneaza prin aspiratia aia puternica de a-ti schimba radical viata, de a te lasa purtat doar de instinct, uitand de datorie, grabit de moartea care iti va bate la usa, fara ca tu sa fi trait deplin…evident filmul e o propaganda pentru familie, impotriva unor asemenea nebunii de flower-power…

2. Gutter Ballet

It’s a gutter ballet
Just a menagerie
Still the orchestra plays
On a dark and lonely night
To a distant fading light

Heavy metal, ca si Iron Maiden, Dio, Danzig, cam acelasi stil.

Ce m-a surprins la Gauguin este ca nu are simtul peisajului, ca Monet, Sisley- a incercat el ceva in tinerete dar ieseau niste chestii confuze si intunecate, dupa mine. Nu sunt specialist, vorbesc doar dupa cum ma ghideaza gustul meu care e un pic tiranic, in sensul ca nu ma lasa sa imi placa orice in materie de pictura, adica lui nu ii place…In fine…Si apoi am vazut ca a abordat o alta maniera - cu pete de culoare, cu linii mai primitive, dar cu astea a dat lovitura cand le-a adaptat peisajelor exotice pe care le-a pictat mai tarziu.

Exemple :

Cred ca asta, ultima, a treia, e faina prin faptul ca freamata de o viata puternica si buna.

Ulterior, sub influenta experientei tahitiene, Gauguin pare a-si fi imbunatatit si peisajele care au capatat o stralucire aparte.

In spatiul tahitian peisajul are spiritualitate

  Cred ca ultima salvare pentru educatie ar fi ca profesorii sa devina cu adevarat profesionisti - sa isi puna bine la punct, in primul rand, partea de psihologie a copilului de care sa invete sa tina cont, partea de pedagogie de la care nu trebuie sa se abata si, specialitatea, cu noutatile din domeniu, de care trebuie sa fie cu adevarat pasionati, pentru a le insufle pasiune si elevilor lor.

 Ar trebui introdusi in programe de formare cu adevarat eficiente, care sa le fie un sprijin si un imbold.

 Ar trebui sa fie profesionisti, asa cum sunt cei din domeniul informaticii, economic, militar etc., sa ajunga oameni care stiu sa isi faca bine meseria, chiar daca lucreaza cu niste copii.

 Scoala ar trebui sa ii invete pe copii caile reale prin care se pot implini, se pot forma, sa le fie un real sprijin celor care au probleme in familie, de natura economica sau emotionala, sa fie ajutorul cel mai pretios al copiilor, sa fie alternativa reala la programele idioate de la tv, la perspectivlele limitate ale strazii, sa ii invete pe tineri , sa ii indemne sa traiasca frumos, sa transforme lumea urata in care traim, sa transforme politica, mass-media,  sa valorifice cultura acumulata de o societate.

 Ar trebui sa fie un mediu extraordinar de primitor, plin de provocari interesante, oferind o perspectiva agera si corecta asupra vietii, lipsita de ipocrizie - pentru ca nu poti vorbi de bine, adevar si frumos, cand dincolo de zidurile ei te intampina ticalosia, minciuna, ura - ci trebuie pornit de la ele, invatand cum sa le gestionezi, invatand atitudini corecte, eficiente intr-o lume care si-apierdut simtul masurii, simtul realitatii si, mai ales, sinceritatea. Dar totul trebuie vazut exact cum este si inteles ca un lucru care poate fi schimbat, daca ai atitudinea corecta.