Pindar – ode
fragment din Prima oda Pitica (piticele erau jocuri in cinstea lui Apolo Piticul)
“Lyra de aur….
…
Cand rasunand, tu iti picuri primele note
Calauzind cu preludiul tau miscarile horei.
Tu stingi chiar zig-zagul de vesnica para din traznet.
Si pe sceptrul lui Zeus atipesti pe vultur, pe stapanul
Pasarilor, ce doarme lasand sa atarne de-o parte si de alta
Iutile sale aripi.
Tu raspandesti peste incovoiatul lui cap o
Pirotitoare-aromeala ce dulce-i inchide
Pleoapele. Si-n atipela-i inalta spinarea mladie
Ca fermecat de-ale tale vrajite acorduri….”
(trad. Stefan Bezdechi)
Dupa mine, e o bijuterie a lumii antice, in primul rand pentru ca Pindar a transformat in poezie sceptrul lui Zeus. Imi place cum la vremea respectiva, secolul V i.Hr., inaltau din banal, din cotidian spre sublim evenimentele ocazionale, cum ar fi si acesta, in care un rege, Hieron din Etna, castiga intrecerea de care, caruia poetul ii inchina un imn in cinstea victoriei. Stilul e inaltator, solemn, usor cam pretios, cam incarcat, dar la vremea aceea era semn de mare virtuozitate.
Safo, sec. VI i.Hr.
Imi plac descrierile ei de natura:
” Iarasi hora stelelor isi ascunde
Stralucirea fruntii, cand luna creste,
Risipindu-si, plina, lumina peste
Negura noptii.”
” Bland zefirul mangaie unda rece,
Printre crengi de mar coborandu-si zvonul,
Iar din varf ce-si tremura frunza molcom,
Picura somnul.”
(trad. Simina Ivan)
Are o finete fantastica, evident raportat la acea vreme si nu numai. Imagini rafinate, senzitive.
De un mare lirism este un fragment din Epopeea lui Ghilgames, 3000 i. Hr.
” Sase zile si spate nopti l-am plans, pana ce l-au napadit viermii.
Atunci m-a cuprins teama de moarte si am ratacit prin pustiu.
Gandul la prietenul meu ma urmareste.
Pe drumuri departate ratacesc prin pustiu, pe cai departate ratacesc prin pustiu!
Cum as putea sa tac, cum as putea sa pastrez tacerea, cand prietenul pe care-l iubeam a ajuns pulbere?
Oare n-am sa ajung si eu ca el?
Nu ma voi culca, oare, spre a nu ma mai scula niciodata?”
Completat sub: poezie
