„Omul ilustrat”

Acum citesc “Omul ilustrat” de Ray Bradbury. Marturisesc faptul ca m-au preocupat putin cartile SF. Dar am descoperit in cartea asta senzatiile atat de stranii, ale omului obisnuit cu alte lumi. E vorba despre o persoana care are corpul desenat de o batrana; desenele nu s–au mai putut sterge, fiecare povestind o istorie dureroasa din viitor. Copii innebuniti dupa o camera holografica ce le satisfacea toate nevoile, caderea din spatiu a unor astronauti, care aveau timp sa isi spuna mici rautati pana ajungeau fiecare sa fie absorbiti de cate o planeta, doar unul prabusindu-se pe pamant, ratacirea unor pamanteni pe Venus, pe care ploua intruna. Povestiri scrise simplu si cutremurator.   Cartea imi aminteste de niste vise din copilarie, repetate si mai tarziu, in care priveam cerul si la un moment dat descopeream ca unele stele formau un romb. Asta ma ingrozea, caci stiam ca e ceva provocat de alte lumi. Apoi totul se transforma intr-un cosmar, in care pamantul se purta ciudat: valurile marii inundau uscatul, nori de foc pluteau deasupra noastra, fiind urmariti de avioane pamantene, fara spor, insa etc.    Alta carte pe care am citit-o datorita sus-amintitei, dar nu de calibrul ei este, tot din colectia Cotidianul Isac Asimov – “Soarele gol”, o carte despre experientele in spatiu ale unui pamantean, trimis pe o planeta, Solaria, locuita de spatieni, care erau pamanteni ce colonizasera alte lumi. E interesanta in masura in care vorbeste de o posibila societate viitoare terestra, in care oamenii nu mai comunica unii cu altii, au o fobie in a se vedea unii pe altii, comunicand doar vizionandu-se, crescandu-si copiii in instituii specializate, in care li se innabusa instinctul social etc. Merita citita.

cartile copilariei mele

M-am apucat de citit bloguri. Si am citit …si am citit, mai ales, „Terorism de cititoare”, …incat am uitat de mine…asa de “misto” era. Termenul asta nu il folosesc, dar la luciat suna …misto….Felul viu in care vorbeste de carti e incantator si chiar ma gandeam ca, daca eu si dan am fi avut un copil, i-as fi dat sa citeasca blogul Luciei, inainte de alte carti, dar dupa “Micul print”, “Cavalerii Pardaillan”, pe care si eu i-am citit…Apropo, prima carte pe care am citit-o eu era “Dora Minodora si Luna Betiluna….supercarte! Imi amintesc de faptul ca mi-a dat-o o vecina de bloc, care avea tot sase ani si eu am expediat-o, m-am inchis in casa si am citit-o pe nerasuflate. De atunci, ma tot ascundeam prin camera de la strada, cand eram la bunici- un fel de camera tinuta de buna-, prin gradina, pe dupa paturile mai inalte si citeam cu disperare : “Colegi de banca” de Toth Maria, colectia Jules Vernes, “ Ciresarii”, “Temerarii”, “Omul-amfibie”,(la care am plans o saptamana si, dupa ce am recitit-o, am constatat cu stupoare ca e cumplit de slaba), o carte SF, care mi-a placut enorm, in care eroul, un pusti, a trebuit sa se duca pe nu stiu ce planeta sa isi salveze tatal cu ajutorul unui ceas special….”Cei trei muschetari”; eram innebunita dupa cartile cu aventuri pentru copii, dupa cele cu indieni, muschetari, apoi le-am descoperit pe cele de dragoste, din care am citit pana ce nu am mai putut sa le support, iar acum nu cred ca mai pot citi asa ceva.

coperta_13987.jpg

de profundis

739.jpg

disperarea ca nu sunt mereu fericita 100%; sub fiecare lumina se ascunde derizoriul, dar vad si lumina si derizoriul; asa cum dincolo de copacii care plutesc in soare se vede cimitirul invelit in acelasi soare magnific, asa cum in umbra cruda in care sta banca din parc, e si sclipirea rafinata a unui fluture sidefat.(ma ia valul- stiu)

radu vancu

  Vorbeam de poezia care iti faciliteaza intalnirea cu zona din viata in care adevarul se  reveleaza in imagini ce ating limita. Asa e si poezia lui Radu Vancu.

„cînd s-a spînzurat, pînă au venit ăia de la smurd/ i-am făcut respiraţie artificială – ultimul aer ieşea din plămîni gîfîit/ şi viaţa plutea în jur şi moartea plutea în jur şi cumva absurd/ am gîndit că mai respiră, îmi venea să zburd/ şi aerul lui era aerul meu şi eu n-am murit încă, şi surd/ am auzit paramedicii zicînd: e mort. amintirile te fac fericit”(Amintiri) – http://www.clubliterar.com/text.php?tid=3190

foto-poezie-muzica

Cred ca o fotografie cu adevarat buna este precum o poezie, o forma de expresie scurta si sintetizatoare a unui sentiment puternic, trezit de intalnirea cu o limita.

 Marturisesc faptul ca imi plac cele care sunt o combinatie de lumina si intuneric, un strop de veselie intr-o mare de tristete, o unda de violet intr-o imagine a bucuriei. Am o preferinta pentru imaginile incadrate in categoria „fantastic” sau SCI-F. Foto, poezia si muzica ce sunt o repetare a vietii in ce are ea mai viu, dramatic si zambitor. Sunt o intalnire cu viata in zona in care toate reflecta frumusete si durere.

Imi place lumina de dincolo de orizont,/ In care pasari mari isi deschid aripile/ Si aduna in miscarea lor rece caldura pamantului. // Imi place ceata ascunsa in porii lumii,/ Din care noi ne hranim fanteziile/ Eliberandu-le spre cer.

787.jpg

Intalnirile cu lumile viitoare sau paralele ma fascineaza in masura in care ele ar putea reprezenta un posibil viitor pe care noi il producem in fiecare moment. Ray Bradbury si Isac Asimov au facut o arta din literatura SF, tocmai pentru ca i-au dat un scop mai inalt, acela de a propune senzatii noi omului modern, provocate de greselile de gandire pe care omul le-ar face sau deja le face. Tehnica este aceea a reducerii la absurd, din matematica, si, prin contrast inchina imnuri vietii noastre, lucrurilor simple din ea de care trebuie sa ne bucuram mai mult : traiul in colectivitate, a oferi afectiunea semenilor, a te bucura ca e soare si ploaie si nu doar una din ele etc.

space02.jpg

Violetul ma invaluie rece/ Tacerea lumii imi smulge gandurile si le arunca in alt timp./ Sunt aici,/ departe,/ sunt mereu aici,/ Desi zboruri de pasari imi mangaie apa ochilor, pe pamant.

Muzica e valoroasa in masura in care ofera aceeasi experienta, a intalnirii cu zonele adevarate din viata, cele in care poti sa simti cat de nemernic esti ca om prin atitudinile tale egoiste, interesate, in care poti sa simti suferinta tacuta, nu cea exhibitionista, in care simti tristetea ascunsa intr-un zambet, de aceea prefer rock-ul (Deep Purple, Pink Floyd, Led Zeppelin, Lake of tears, Amorphis, Paradise Lost, Tiamat, Haggard, Metallica, Haggard, Blind Guardian, Iron Maiden, Tristania, Nightwish)si blues-ul ( Eric Clapton, B.B. King). Imi place si muzica popoarelor, in care au adunat cu gingasie dureri si bucurii, in forme simple si pline de viata (irlandezii, sud-americanii, rominii cei vechi)

dulapioarele

  M-am chinuit ceva timp pana sa-mi dau seama cum pot sa postez ceva pe propriul meu blog!!

  E un sentiment interesant, daca te impresioneaza asa ceva si pe mine, marturisesc, ma impresioneaza. De ce? Ca imi postez parerile si eu undeva? Da…si asta…! Dar , mai ales, pentru ca e un loc in care poti sa discuti…sa discuti…sa discuti…de la tine de acasa, cumva, adica invitandu-i pe ceilalti sa iti viziteze gandurile, cumva la ele acasa, …pentru ca ti le poti organiza in dulapioare…pentru ca acum ai ocazia sa afisezi domeniile care te pasioneaza. Si pe mine ma pasioneaza multe…de la literatura, la muzica, sport, moda (incerc sa ma pasioneze- fiindca e o forma de expresie si e dovada de arta daca prin haine reusesti sa iti transmiti si personalitatea si bunul-gust), calatoriile, astrologia, fotografia…mai ales…de ce naiba am lasat-o mai la urma?

Titlul ales pt blogul meu pare restrictiv si eu am postat atatea fire de patrunjel aici…ei, chestia e ca nu e … asa de departe poezia sau muzica sau fotografia de tot ce am enumerat eu, dimpotriva, se intalnesc in punctul inalt in care se intalnesc toate formele de expresie umana.