Amintire 1

491diamonds-r.jpg    Eram prin clasa a 4-a, in vacanta de vara si m-am rugat de ai mei sa ma lase sa merg in tabara, la mare. Eram fericita, mai venea o colega de clasa cu mine. Cu o seara inainte imi faceam de zor bagajele, ba chiar m-am dus la colega resp si ne-am jucat in curtea ei, intr-o caruta de fan. Era un vis. Ne imaginam cum va fi la mare….Despre drumul pe tren nu imi amintesc mai nimic….am ajuns la pranz si a trebuit sa ne faca un control sanitar. Tabere ceausiste. Abia seara s-a terminat. Am mers la masa…..Ei, aici incepe cosmarul meu…am stat la o coada mare pana sa intram in sala. Erau mese de patru persoane si …am constatat, la un moment dat ca toti se grupasera si m-am trezit singura-singura…M-am asezat  la o masa si , mai tarziu, au venit niste pusti mai mari decat mine care m-au intrebat daca se pot aseza si ei…Eram asa de pierduta in durerea mea, ca am dat din cap, nu-mi iesea un sunet din gura. Ei tot incercau sa ma descoase, dar nu puteam sa articulez, aveam ochii impaienjeniti…eram o faptura jalnica. Spre final, ni s-a adus ca desert cate o piersica, doar una…era ceva deosebit. (si nici nu am mai primit vreodata vreun desert cat am stat acolo). Am lasat-o acolo, caci nu mai puteam indura. Am plecat spre corturile mari unde am fost cazati (tabara Navodari) fara sa spun nimic. Aproape ca am alergat pana la patul mic, ingust, ca un hamac si m-am infundat acolo, dorind sa nu ma mai trezesc nicicand.( Visul meu cel mai drag era intr-o vreme sa dispar intr-o dimineata si nimeni sa nu-si aminteasca nici macar de faptul ca am existat candva, mai ales parintii mei; nu mi s-a implinit 😦 ) Au mai venit momente ca acelea in care simteam ca sunt o faptura uitata total, complet singura intr-o noapte ca o gaura neagra.  

 A doua zi am descoperit ca am fost manjite cu pasta de dinti, eu si alte cateva dintre cele 12 fete care am fost cazate impreuna. Dimineata ne-am inrolat spre zona grupurilor sanitare trecand prin fata celor care iesisera curiosi in fata corturilor sa faca glume pe seama noastra…Nu asta a fost cel mai greu de indurat, ci coada de asteptare a mesei de dimineata, la care am inceput sa plang tacut, din senin, fara ca ceilalti sa inteleaga ce s-a intamplat cu mine. Lacrimile imi siroiau, fara sa le mai pot sterge la timp ca sa le ascund. Disperare intensa si o rusine teribila.Ce a urmat a fost ca o profa, discutand intre patru ochi cu mine, a inteles si „a comandat” unor fete din scoala mea sa stea cu mine la masa, lucru pe care ele l-au facut stramband din nas. A fost umilitor, extrem de dureros, m-am simtit singura, intre atatia pusti…    

  Un copil poate trai drame inimaginabile pt un adult, fiindca mintea lui exagereaza culorile intunecate, dar frumusetea clipelor perfecte e, de asemenea, mult mai bogata coloristic pentru el…Copilaria nu e o varsta chiar atat de minunata intotdeauna, dar sentimentul ca traiesti totul din plin, dramatic, intr-o contopire totala cu lumea in care te invarti nu stiu daca noi, adultii, il mai regasim vreodata. Ne pierdem in conventii. Imi amintesc faptul ca pe atunci anotimpurile aveau fiecare un miros unic, pe care il adulmecam si care ma bucura. Mai tarziu, am constatat ca nu le mai disting aromele. Inainte stateam clipe in sir pierduta observand detalii ale frunzelor, pietrelor, din care aveam o colectie apreciabile (mama imi povestea ca mica fiind, adunam pietricele in buzunarele tuturor hainelor si mai scapa cate una in masina de spalat facand zgomote mici si ascutite.) Priveam mult norii, observam miscarile ierburilor in vant, priveam ore in sir de pe un scaunel, la bunici, ce faceau orataniile ei in zona imprejmuita pentru ele. Ucideam pui de gaina abia iesiti din ou, din prea multa dragoste. Imi placea sa stau in ploaie si sa respir aerul ei. Traiam si atat.   

   Revenind la intamplarea de mai sus…ma imprieteneam greu si partea proasta era ca…ma paraseau prietenele, daca era sa aleaga intre mine si altii. Eram cam tacuta, rautacioasa, poate, am ceva care respinge oamenii, o anume raceala de care nu sunt mereu constienta, poate si pentru ca am preferat compania cartilor decat a oamenilor…pana m-a prins mai tarziu un dor teribil de oameni si am uitat pentru o vreme cartile…acum constat ca revin in lumea tacuta si parasesc oamenii…e ca o mare ce se revarsa si apoi se retrage…  Oamenii…am cunoscut oameni minunati si oameni pe care i-am luat asa cum erau, dar nu le-am mai cautat compania niciodata. Ii vad uneori atat de mici la suflet, asa de preocupati de pragmatismul asta al vietii, ii vad pe altii asa de sclipitori, atat de frumosi…si voi ajunge sa zic si eu ca Petru Dumitru Popescu, intr-un interviu dat la intoarcerea in tara, dupa revolutie, – am intalnit multi oameni rai, mici sufleteste, la viata mea, dar si cativa ..oameni, cu adevarat si pentru ca i-am cunoscut pe cei din urma, imi spun ca viata e frumoasa si ca pot sa ii accept si pe ceilalti

   In ce ma priveste, nu sunt asa de mare la suflet, cum as vrea, sunt retrasa, nu imi place sa mi se ceara mai mult decat pot oferi, iar daca sunt lasat sa ofer, o fac total. Nu imi place sa discut cu tipele despre chestiile care le preocupa pe ele – ce mai gatesti, ce ti-ai mai cumparat….kakaturi de-astea, nici cu generatia parintilor mei – cu care nu stiu ce sa discut. Discutam si inca discut mult cu mama, de la politica la orice…si am fost o norocoasa sa o am, desi nu o aprob total. Cred, totusi, ca ar trebui sa poti discuta cu oricine si sa ajungi sa descoperi in el zona aceea unica, adevarata, dar pentru asta iti trebuie puterea de a trece de amanunte- fapt pe care eu nu il pot face, as spune chiar ca amanuntele ma ucid, zi de zi, fiindca le observ cu acuratete si imi fac viata grea – de a trece spre alte zone…trebuie sa se poata o asemenea comunicare profunda, adevarat…in fine, nu eu o sa ajung la asta…   Cand descopar in blogguri ganduri despre viata de zi cu zi a fiecaruia, aratate cu atata talent, uneori, imi dau seama ca mi se implineste macar dorinta de a cunoaste mai mult despre oameni..Ce mai, am un handicap la comunicare, de care sunt constienta si pe care nu mi-l pot depasi!..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: