Matusa avea asa ceva reprodus in una din camerele ei bune. Il tot analizam eu cand eram mica.
autor Hendrik Avercamp, pictor olandez, maestru al peisajelor de iarna.
Filed under: picturi |
Nocturna la Rasaritu… la Un fabulos pictor japonez… | |
Mihai Oprea la Doua superbe peisaje de iarna… | |
dana la Problemele fostei Iugoslavii… | |
letisia la Eminescu – fragmente | |
BIANCA la Copilul-diamant – Alexan… |
Seamana cu un peisaj de iarna de-al lui Breugel, cred de fapt ca e o filiatie evident asumata, ca un fel de omagiu adus maestrilor. Breugel are o pasare in centrul tabloului, zburand descendent, ca si cand aerul ar avea o presiune prea mare, ca si cand chiar greutatea propriilor aripi o impiedica sa zboare. Asta, in timp ce in jur totul e de o mare voiosie hibernala. De asta Breugel e Breugel, iar Avercamp, oricat ar fi de bun (si se vede ca e), e numai Avercamp.
Stiu ca ma uitam mult la reproducerea aia, agatata intr-o camera in care mai erau doar un pat, o soba si o masa; o camera umbroasa, cu o tacere care ti se infunda adanc in urechi. Era singura pata de culoare sau singurul obiect care spunea, arata o istorioara. O camera in care timpul sta in loc si spune mereu o aceeasi povestioara. Ca una din camerele lui Marquez.
Nu am vazut peisaje de iarna ale lui Bruegel. O sa caut chiar acum.
nu am mai vazut asa ceva
scuze, la ce te referi, mai exact?