Aberatii cand sunt trista

Omul de azi simte ca e mult mai singur aici, decat cel vechi; a trecut de multe idei, prejudecati, sisteme impuse si s-a descoperit singur, negand divinitatea, dar facand-o cu o tristete de moarte, caci a descoperit ca nu mai are nimic. A ramas cu vina de a fi distrus ceva, dar si cu libertatea sa tragica.

Asta imi transmit muzicile rock de azi. Tristetea din acele muzici ce au inceput sa fie si mai mult date pe posturi. O tristete a acestei ere; tristete nevindecata, pentru ca golul lasat de divinitate nu poate fi umplut de nimic; odata cu ea si-a distrus si idealurile naive in care mai putea crede.

Dincolo de toate lucrurile „bune”  in care ne baricadam: trai mai bun, umanism, ideea ca acum, avand libertate, suntem mai responsabili si ne asumam singuri existenta, alegem din instinct  ce e bine din ce e rau si il  si facem daca suntem destul de plini de vointa, ecologism, vedem goliciunea noastra, golul nostru, faptul ca tot ce facem este pentru a ne feri tot pe noi: de situatia ca intr-o zi sa ne dam unul altuia in cap frecvent, de distrugerea acestei planete, de vina de a ne fi distrus spiritualitatea.

Si daca e sa ducem la capat ideile lui Hegel despre Spiritul Universal si intruparile lui, se pare ca acum, daca tot am distrus un Spirit Universal (si cu vina asta n-o sa ne impacam in curand), atunci, in logica fireasca, unuversul ar trebui sa se retraga total in sine, caci l-am distrus.

Chestia e ca uneori am ideea ca e mai bine acum cand trebuie sa ne infruntam demonii direct, fara gandul ca am mai avea vreun ajutor, ca poate vom incerca mai mult sa ii vedem si sa ii infruntam, pentru ca ei nu au disparut inca…dar in jur nu vad pe prea multi sa aiba curajul asta cumplit.

Sau poate ca am distrus doar viziunea umana asupra divinitatii iar ea, cea adevarata s-a retras intr-o zona mai pura a mintii noastre si a universului unde o putem ajunge doar daca ne inaltam si noi in spirit la fel de mult, unde o vedem cu o privire pura, neinfricosata, acceptand ceea ce e uman si firesc in noi si ferindu-ne de tot ce e efect al vanitatii, superficialitatii, al dorintei de a vedea pe altul suferind, al impresiei prea bune pe care o avem despre noi.

 Omul simte acum ca a ramas singur in lumea asta si ideal ar fi sa aiba luciditatea aceea nobila de a-si asuma tragicul existentei si a face cu gandurile sale cele pure o lume adevarata.

Daca gandurile cele mai pure ale catorva muritori tin lumea in fiinta! Celelalte, rele, crude o napadesc precum o buruiana mare si neagra.

Viziune idealista despre lume.

1797rainy_city.jpg

20352.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: