Carlos Fuentes – „Batranul gringo”

desert08.jpg

Din colectiile „Cotidianului”

Are un stil specific sud-americanilor, desi el e din zona centrala(mexican).

E vorba de un batran american, scriitor, fost jurnalist, venit in Mexic sa participe la revolutia lui Pancho Villa, de o americanca, Harriet Winslow,  institutoare, sosita si ea in Mexic sa fie guvernanta copiilor unei familii bogate, Miranda, alungate de revolutionari, de Tomas Arroyo, un general al armatei lui Villa.

Are un stil aparte, ce se muleaza perfect pe subiect, emanand melancolie, durere, dezradacinare, visul mortii trait de cel ce isi doreste sa moara. Are o sensibilitate pentru gesturile unice, profunde, incarcate de semnificatii ce se reveleaza in chiar timpul producerii lor, dar la fel de fragile ca aburul – de exemplu imaginea rasfranta a  lui Harriet Winslow in salonul cu imense oglinzi, al familiei Miranda, care il determina pe gringo s-o iubeasca, fiindca i-a intrezarit esenta.

E interesant modul in care asambleaza partile romanului, astfel incat sa iti dezvaluie in fiecare privire retrospectiva alte unghiuri din care poate fi inteleasa viata lor, a celor trei. Cand am inceput s-o citesc mergea greu si m-am lamurit ce era cu inceputul abia cand, dupa ce am terminat-o , l-am recitit – primul capitol e scris din perspectiva americancei, care sta in desert si ii priveste pe cei doi, Pedrito si Mansalvo care stau dincolo de granita, in Mexic, ea gandindu-se la Arroyo si la gringo. Al doilea capitol e dezgroparea cadavrului batranului gringo de catre Arroyo, la ordinul lui Villa, asadar un moment mai indepartat in timp decat primul capitol. E interesant cum cei ce il dezgroapa, isi amintesc replici ale lui si il inteleg intr-o alta lumina faptele:

” Batranul gringo a venit in Mexic sa moara.”

” Dar mai spunea ca a muri ciuruit in fata unui pluton de executie mexican nu este un mod prea rau de a te desparti de lume.” 

Alte aspecte interesante – desertul care ii insoteste mereu cu aerul lui dezolant, insingurat – reflectand golul sufletului lor- dar mai apropiat de ei decat orice element al civilizatiei, pe care gringo a parasit-o, pe care Arroyo o uraste; hartiile ingalbenite de vreme pe care generalul le pastreaza cu sfintenie, caci ele atesta ca slugile de pe pamanturile clanului Miranda sunt adevaratii proprietari; oamenii simpli, umili, ce se privesc in bogatele oglinzi si vad cu uimire ca au un corp, de care nu erau constienti, si, implicit, o identitate – oameni obligati de stapani sa faca dragoste in liniste, ca sa nu ii deranjeze, altfel putand fi ucisi, oameni care se imbracau pe intuneric, dimineata si se dezbracau pe intuneric, seara, ca sa nu isi vada corpurile; generalul obsedat mai mult de conacul familiei Miranda, al carei bastard este, de razbunarea pe acestia, decat de revolutia lui Villa.

Stilul autorului care vede totul din interiorul sufletelor personajelor sale – totul poarta amprenta obsesiilor, dorintelor, durerilor personajelor sale.

„Batranul descoperi chiar in clipa aceea ca lui ii este dat sa vada dincolo de gesturile si cuvintele acestei fete, respectandu-le, caci ea nu incerca sa insele pe nimeni, incerca doar sa se puna de acord cu ea insasi, cu lupta pe care el putu sa o vada in transparenta fiintei ei feminine”.

Cei doi par a nu-si avea locul intre oamenii lui Arroyo si, totusi, sunt la fel de descentrati, ca si acestia, cu o foame de ei insisi, cu dorinta de a se recupera pe ei insisi, ei provenind dintr-o lume prea opaca, ceilalti tinuti intr-o viata de crunta inapoiere.

Aerul de mister, imaginea pe jumatate desenata a unor personaje ale sale, ce isi poarta enigma ca o durere – femeia cu fata ca luna.

Reflectiile nu apartin niciodata autorului, ele provin cand de la un personaj, cand de la altul- de la cei trei:ceea ce da cartii aspectul de monolog continuu, preluat de mereu alt personaj:

” Visul este mitul nostru personal, isi spuse batranul gringo…”

” Nu este asa, vorbea cu ea insasi in vis, lectiile religiei sale strecurandu-se pana in centrul cel mai adanc al visului, nu este asa, se pedepsea pe ea insasi pentru ca gandeste contrariul, …”

” Arroyo se gandi in acelasi timp, privind spre cer, ca totul are un camin, insa el si norii, nu.”

Fraze scurte si grele:

” – Batranul acesta a venit aici sa moara.”

” – Poarta o durere in privire, spuse deodata Garduna si ii acorda respectul ei pentru vecie.”

Nu conteaza cum traiesti, conteaza cum mori, repeta mereu batranul care isi doreste sa fie un cadavru frumos.

Cartea e faina, e simpla si plina, prin stil,  dar alearga prea repede spre final si rateaza niste episoade centrale mai puternice. Si personajele secundare au aura lor, greutatea lor, putin intrezarita – Garduna, femeia cu fata ca luna, copilul Pedrito, Inocencio Mansalvo, don Graciano etc.

6927006269170.jpg

earth-3018.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: