Raymond Queneau – „Sfantu’ Asteapta”

Se spune ca scriitorul francez face trecerea de la suprarealisti la Noul Roman.

Cartea, din colectia „Cotidianul”, e cam greoaie, are un aer de experiment. Autorul apeleaza la mai multe stiluri , intre care, cel al Epopeei lui Ghilgames – e vorba de capitolul al treilea  – „Piatra – Jean”, in care se descrie moartea Tatalui. Tema Tatalui acaparator, ce nu isi lasa fiii sa se implineasca, ci vrea sa le traiasca viata, flirtand cu logodnica unuia dintre ei, Paul, e reluata aici si se face trimiterea la regele babilonian, Nabonide, al carui nume e dat Tatalui.

Pierre e trimis la studii in Urbea straina, sa invete Limba straina, pentru a se face util comunitatii sale din Urbea natala, devenind traducatorul oficial, urbe in care tatal sau e primar, el obtinandu-i bursa cu greu. Observ preferinta pentru denumiri generale, care proiecteaza in mit actiunea.

 Pierre face niste descoperiri care tatalui  sau i se par niste aberatii, si anume, distinctia intre Viata din tenebrele oceanului, care e Viata fara Frica, viata pestilor cavernicoli – si Viata de sus ; Viata de jos este Tacere, Oscuritate, Imobilitate si Unitate, cealalta fiind Miscare, Reinnoire, Lumina, Diversitate; prima e Pace, a doua e Teama. El renunta la bursa si se intoarce acasa fara glorie spre disperarea Tatalui.

Al doilea capitol – „Primaverilul” prezinta o serbare specifica acelei comunitati, de Sfantu’Asteapta, la care participa toata suflarea si care consta in spargerea a cat mai multe farfurii – primarul aduce mitraliera si sparge sute de mii, toate aduse de el, ca sa fie cel mai cu mot si ca satenii sa il aleaga pe el primar si pe mai departe. Linguseli, lupte de culise, barfe etc.

Primul capitol e un monolog al lui Pierre, al doilea e scris la persoana a treia, asadar fiecare capitol cu stilul lui.

Autorul are o preferinta pentru inlocuirea lui „z” cu „cs” sau „gz”, pe care eu nu am inteles-o sau scrie „oscur”, in loc de „obscur”. Cartea a fost scrisa in ’48.

 Are fragmente de umor nebun:

” – Domnii nostri n-o sa mai intarzie mult, zise doamna Le Busoqueux.

– Sper, bombani printre dinti bunica Pauline, mi-e o foame de lup.

Cand ii e foame, ar manca si potcoave de cai morti, baba. Domnisoarele se uita la ea terifiate; le trec fiorii cand o aud repetand.

– Mi-e o foame de lup. Domnisoarele cerceteza lupul naucite.

– N-o sa mai intarzie mult, spuse doamna Nabonide fara convingere.

– Ce-ar fi sa luam un deget de vin de porto, propune doamna Le Busoqueux. Stiu ca e cam gen turist, dar Mandace a reusit sa ii vanda o sticla sotului meu. numai un deget.

– Hai,da-i drumu’, maraie bunica Pauline.

Si cucoanele se apuca sa isi suga pe-ndelete degetul de porto. Nu le displace.

– Hrr-im, facu brusc doamna Nabonide mama[…]

– Fiu-meu e primar, declara babatia.

Din nou s-a instapanit o tacere stupida. O musca se prabuseste, lesinata, in paharul de porto al doamnei Choumaque….”

 Are un aer de plastic, alteori, si o citesc greu.

Capitolul al patrulea – „Ruralii” e un intins monolog al lui Paul, care observa schimbarile suferite de Urbea natala, dupa ce primar a devenit fratele sau, Pierre. Se simte un suflu modern ce patrunde in oras- cinematografia si lenjeria intima facuta sa innebuneasca mintile barbatilor, Paul fiind obsedat de un asemenea articol feminin, vazut intr-o vitrina.El respinge tot ce trimite la biologic, preferand artificialul: ” Cartierele marginase s-au inventat pentru cei impuri, astfel incat in centrul oraselor gandirea sa se poata in sfarsit elibera de legaturile sale biologice.”

„Femeia in calitate de imagine si model ireal al realitatilor conduce astfel spre o conceptie vie a asa-zisei abstractiuni.”

Cartea lui Queneau se inscrie in definirea literaturii facute de Dan Sociu, pe site-ul Luciei T „literatura e cu atit mai misto cu cit e dusa cu capul, de fapt cu cit mai mult cu atit mai bine…exagerata (dar foarte exagerata), stingace (dar cu imaginatie), deplasata, obscena, cit mai stranie, cit mai originala…chestia aia cu pachetelul care se transforma intr-o barca, oau, cit de cretina e si ce bine…luciat, cam ca asteroidul ala cu meri din vonnegut (bufoniada) si chinezii aia invizibili
ce altceva poate sa fie literatura?”

Dar nu un artefact doar de dragul exagerarii, al indepartarii de realitatea cunoscuta, ci unul care sa fie o viziune proprie a lumii, o atitudine fata de ea.

Queneau e, probabil, un tata al literaturii noi care vrea cu orice pret sa zgarie retina cititorului, sa il trezeasca din amorteala gandirii sale si pe linia asta merg majoritatea romanelor bune de azi.

Problema e ca unii scriitori doar zgarie retina punand in spatiul fictiunii, aproape netraduse, realitati cunoscute de noi, dure, enervante, fara viziune, lipseste fundalul ala general-uman, puterea de a interpreta universul mai profund decat altii, de a-l traduce in spatiul imaginar intr-o forma noua, surprinzatoare, cu accente bine puse.

Queneau se opreste la mijlocul drumului – artefactul lui e interesant, dar e vizibila tendinta de a experimenta cu orice pret, si e de inteles atitudinea asta, din moment ce e un pionier. Are un aer prea artificial, nu reuseste sa trimita la atmosfera dura, de afara, din univers, decat  putin.

Dupa ce am terminat primul capitol, care mi-a placut mult, ma asteptam la o continuare si mai buna, dar dorinta lui de a folosi cat mai multe stiluri si perspective, desi o proba de virtuozitate, m-a cam dezumflat, caci muta accentul prea mult pe exersarea unui stil si uita profunzimea…

De ce l-am ales pe Dan Sociu ca reper? Pentru ca imi plac exploziile de pareri de pe bloguri, pentru ca e scriitor si e viu, pentru ca pare o linie dupa care un scriitor de azi, roman, creeaza, e o credinta a sa, spusa la nervi si e mai valoroasa decat orice definitie de dictionar.

  Revenind la cartea lui Queneau, Pierre e omul care redescopera pentru noi, cei de azi, mistere ale existentei, ce par aberatii celor mai multi, desi sunt elementare; Paul are obsesii, nu isi poate gasi un echilibru cu o lume care nu ii place.

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Hm:-?cartea asta o citesc eu acum:Dchiar astazi m-am apucat de ea 😀

  2. Bine spus, se simte tare că romanul este experimental ; eu l-am lăsat pe la jumătate, cu intenţia să-l reiau.
    Şi mie mi-a plăcut originalitatea exprimării opiniei lui Dan Sociu despre literatură, gândită rapid dar foarte aplicat.

  3. @ali – mult spor! 🙂 Cartea merita citita.

    @isuciu – si eu m-am oprit la jumatate si am intentia sa o reiau; se pare ca acolo e piatra de incercare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: