Par Lagerkvist – ” Moartea lui Ahasverus”

 O carte subtirica din colectia „Cotidianul”, scrisa prin 1960. Mi-a placut. Se citeste intr-o dupa-masa.

 Imi place simplitatea constructiei – practic sunt cateva spatii in care se petrece totul – la un han, intr-un refugiu de pe munte, intr-un port…

 Partea cea mai consistenta a cartii e cea de la han, cu doua lungi monologuri-confesiune-naratiune, in care doua personaje care s-au iubit mult – Tobias si o prostituata, careia el ii spunea candva Diana, isi povestesc viata, ciudata, petrecuta pe fundalul unui razboi cumplit.

 Lumea din background este distrusa, e o realitate terifianta, haotica, goala iar contraponderea ei este interioritatea, plina, grea, a personajelor – intamplarile triste din viata lor, spiritul framantat, viu.

E vorba despre niste pelerini care se indreapta spre Mormantul Sfant, care in drumul lor poposesc la un han, unde stau si Tobias si Diana, membrii unei bande de talhari. In atmosfera plina de desfrau si betie de la han, stau si pelerinii, care dorm pe paie, izolati, intr-o parte, in timp ce talharii bechentuiesc. Tobias si prostituata se confeseaza unui strain, pe care il cred pelerin.

 Tobias este sfasiat intre dorinta de a merge la mormantul sfant si frica de a depinde astfel de o putere, care sa il anihileze ca individualitate. Problematica este religioasa, raportul omului lucid -divinitate, Iisus, conditia omului intr-o lume secatuita, in care sufletul arde de seceta spirituala, dar tanjeste dupa o racoare, dupa o credinta absoluta, dupa hrana lui spirituala.

 Strainul este un suflet la fel de pustiit, care se simte inrudit cu Tobias. Prostituata e o fata gasita in padure de Tobias, pe care o ia cu el, devenind treptat a tuturor, dar care isi uraste conditia si tanjeste dupa aceeasi eliberare. Tobias o iubise candva enorm, inainte ca ea sa se schimbe, dupa ce fusese luata fortat de ceilalti; sufletul lui a murit odata cu pierderea iubirii pentru ea.

 Suflete captive intr-o lume urata.

 Ei pornesc impreuna spre Mormantul Sfant, dar ea moare primind o sageata care vine de niciunde, adresata lui, el dispare pe o corabie dubioasa, care are aparent destinatia Tara Sfanta.

Ultima parte e un monolog pe patul de moarte, adresat de acel strain lui Iisus, o ploaie de reprosuri adresate de OM lui Iisus, in care primul se dezvinovateste ca nu a stiut ca e fiul lui Dumnezeu, ” Crezi ca esti singurul care isis indura soarta, suferinta, rastignirea ta pe cruce. dar tu stii foarte bine ca nu esti. Esti doar unul dintre cei multi intr-o procesiune fara de sfarsit /…/ si tu esti singurul la care se uita cand se gandesc la soarta si la suferinta lor. /…/ tu esti singurul caruia ii spun Fiul Omului /…/ omul zace uitat pe patul lui de suferinta intr-o lume pustiita, sacrificata si uitata” ; ” Dincolo de dumnezei, dincolo de tot ce falsifica si face mai vulgara aceasta lume de sfintenie trebuie sa fie ceva coplesitor care nu ne este accesibil.Care, prin incapacitatea noastra de a-l surprinde, demonstreaza cat de inaccesibil este. Dincolo de harababura sacra, trebuie sa existe ceva sfant.”

 Sunt cateva zone care scartaie, putin fortate (episodul cu femeia din padure, prea exagerat), si finalul, epe alocuri simplista, dar ce e tulburator sunt intrebarile puse omului, divinitatii, framantarile unui suflet dornic de a crede, de a se elibera….si atmosfera stranie, grea,…

Se observa ca romanele moderne, in raport cu realismul clasic, eludeaza intriga, sunt romane de idei, parabolice, care nu mai au timp de incipituri, ci pornesc actiunea din miezul ei…care nu mai vor sa fie „oglinda realitatii”, ci sa deformeze perceptia obisnuita asupra ei, exagerand, ingrosand parti ale lumii ce trebuie puse sub intrebari, care nu mai construiesc atat de mult caracterele, ci le lasa sa se dezvaluie in ceeea ce au ele esential, care nu mai folosesc privirea atotcunoscatoare a autorului, ci folosesc perceptiile eroilor, care sunt in miezul actiuniisi de la nivelul carora lumea se vede mai vie, dar mai complicata, nu atat de clara ca in clasificarile lui Balzac.

Cateva date despre Par Lagerkvist: (wiki,…)

– s-a nascut in 1891 la Växjö, în Småland, provincie în Suedia

– crescut intr-o familie obisnuita si adanc religioasa

-devine darwinist in liceu

– isi cauta cu incapatanare un stil propriu, departandu-se de simbolism si de naturalism – ofera prima cautare sistematica a unui punct de vedere modernist in literatura suedeza.

– la Paris studiaza expresionismul si cubismul prin pictura franceza

– cubismul l-a indreptata catre o tensiune totala, a artei pure, tinzand catre o simplitate monumentala prin care sa redea marile probleme ale omenirii

– motivele operei lui sunt: angoasa, aspiratia, strainul, eliberatorul, bezna

– a fost si poet;

– despre sine: ” Eu sunt un credincios fara credinta, un ateu religios”

– recunoasterea i-a venit cu romanele: Piticul -’44 si Barrabas – ’50

– in 1951 a luat Nobelul pentru „Barrabas”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: