Bookfest 2008

    E singurul motiv pentru care regret ca nu locuiesc in Bucuresti, faptul ca sunt uneori niste manifestari culturale fantastice. Brasovul e mort de-a binelea.

   Pare o editie ce va fi foarte reusita. Informatiile cele mai bogate le-am gasit pe ziare.ro

Si voi da un copy paste:

Orhan Pamuk, Zeruya Shalev, Peter Esterhazy, P.F. Thomése şi Julia Navarro sunt doar câteva dintre numele mari de scriitori pe care târgul de carte îi aduce la Bucureşti.

Ediţia de anul acesta a manifestării care se va desfăşura la Romexpo între 4 şi 8 iunie este organizată de Asociaţia Editorilor din România (AER), iar potrivit NewsIn suprafaţa de expunere va fi mult mai mare decât la primele două ediţii ale evenimentului.

Vizitatorii se vor putea întâlni cu scri-itori celebri ai literaturii mondiale, dar vor avea la dispoziţie şi o ofertă de lectură furnizată de peste 160 de edituri. Pentru prima dată, la Bookfest va exista un pavilion dedicat în întregime evenimentelor şi dezbaterilor. La standul Curtea Veche vor acorda autografe scriitorii Orhan Pamuk – cu ocazia lansării romanului „Zăpada“ -, şi Irina Denejkina căreia editura i-a publicat cartea „Votca – Cola“.

La aceeaşi editură vor fi lansate „Prof pe drum“, de Andrei Codrescu, „Moartea pinguinului“ şi „Legea melcului“, de Andrei Kurkov, „Paris Elegant, Teheran Incitant. Corpuri estetice, subiecte politice“, de Alexandru Bălăşescu, şi „Harmonia Caelestis“, de Péter Esterházy.

Printre cele mai importante evenimente ce se vor defăşura la standul Humanitas se numără lansarea romanului „Copilul umbră“, de P.F. Thomése, în cadrul colecţiei „Memorii-Jurnale“, în prezenţa autorului, precum şi câteva lansări de proze din zona literară a secolului XXI, în colecţia Raftul Denisei: „Celei care mă judecă“, de Alessandro Perissinotto, „Caligraful lui Voltaire“, de Pablo De Santis, „Generaţia X“, de Douglas Coupland şi altele. „Case şi oameni din Bucureşti“, de Andrei Pippidi, „Încotro duce istoria României“, de Traian Ungureanu, „Cu inima smulsă din piept“, de Radu Paraschivescu, sunt numai câteva dintre volumele de autori români ce vor fi lansate de la Bookfest în cadrul standului Humanitas.

Editura Polirom îi invită pe cei prezenţi la târg la o întâlnire cu cea mai importantă prozatoare israeliană contemporană, Zeruya Shalev, cu ocazia lansării romanului „Soţ şi soţie“. Romanele „Grimus“, de Salman Rushdie, „Ce hăcuială!“, de Jonathan Coe, „Cel care cheamă ecoul“, de Richard Powers, „Te port în gând“, de Ahdaf Soueif, „Spaima“, de Vladimir Makanin, „Povestiri africane“, de Doris Lessing, sunt câteva dintre cele mai recente apariţii în colecţia „Biblioteca Polirom“ ce vor fi lansate la eveniment. În cadrul colecţiei „Biblioteca Românească“ a Editurii Paralela 45 vor fi lansate volumele „Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu“, de Matei Vişniec, „Oameni obosiţi“, de Andrei Bodiu, „Nelegiuitul amant“, de Lucian Alecsa, „Faust“, de Johann Wolfgang Goethe, „Ţiganiada“, de Ioan Budai Deleanu, „Carla&Nicolas. Mirii de la Élysée“, de Alian Perceval.

Printre cele mai importante titluri de cărţi ce vor fi prezentate cititorilor în premieră la eveniment de Editura RAO se numără „Sângele nevinovaţilor“, de Julia Navarro, „Pot merge şi singur şi alte povestiri de dragoste“, de Adolf Muschg, autori care vor fi prezenţi la Bookfest. Lansarea celui de-al şaselea volum din seria „Opere complete“, de Bujor Nedelcovici, şi a cărţii „Fault! Lumea secretă a organizaţiei FIFA“, de Andrew Jennings, sunt câteva dintre evenimentele organizate la standul Editurii All, în timp ce Editura Corint Junior propune o şedinţă de autografe cu Ioana Nicolaie, autoarea cărţii pentru copii „Aventurile lui Arik“. Tot la standul Corint se vor lansa cărţile „Despre frumuseţe“, de Zadie Smith, şi „Oryx şi Crake“ de Margaret Atwood, publicate la Editura Leda.

La standul Librăriei Cărtureşti se va lansa la Bookfest volumul „Intervenţii“, cea mai recentă a lui Noam Chomsky, publicat de Editura Vellant. Aceeaşi care va mai lansa romanul „Un dulce miros de moarte“, din seria de autor Guillermo Arriaga, şi „Manualul canibalului“, de Carlos Balmaceda. Editura Tritonic va scoate pe piaţă la Bookfest volumul „54/24“, de Bogdan Teodorescu, „Teoria flegmei. Apel la mitocănie“, de Marian Coman, „Când vine vremea gâştelor sălbatice“, de Cristian Robu, „Cyberpunk“, de Bruce Sterling, „Nopţi Orientale 2“, de Zully Mustafa.

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. O prezentare care-ti lasa gura apa…

  2. Da, asa mai merge, fata de editia, zice-se, plictisitoare, de anul trecut

  3. Anul asta sunt si concerte (ada milea, kumm, luna amara, fara zahar, travka) si filme

  4. fain de tot! Multumesc pentru informatie, chiar ca nu stiam.

  5. am gasit :

    Programul concertelor la Bookfest 2008:

    4 iunie ora 18:00 – Fara Zahar
    6 iunie ora 18:00 – Kumm
    7 iunie ora 14:00 – Ada Milea
    7 iunie ora 18:00 – Luna Amara
    8 iunie ora 18:00 – Travka
    Toate concertele vor avea loc in pavilionul 13 – sala de cinema si concerte.

  6. da, acum le-au pus pe site

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: