Problemele fostei Iugoslavii – 2. conflictul din Kosovo-1998-1999

Dupa Bosnia a fost Kosovo – 1998-1999.

Problemele lui se leaga de existenta a doua etnii si religii -sarbii, ortodocsi si albanezii musulmani.

 Totul incepe cu istoria acestei provincii din sudul Serbiei.

Sursa: Vladimir Alexe – „Ziua”

 A apartinut timp de 200 de ani unei puternice dinastii sarbe, Nemanjic, era cunoscut si sub numele de „Vechea Serbie„, leagan al culturii sarbe si important centru ortodox.

 In 1398, in batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), Serbia si aliatii sai au fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu otoman.

Si asa au inceput problemele lui.

Sarbii vor cunoaste patru migrari spre nord.

Prima a fost secolul 18 „marea migratie sarba”, cand centrul ortodocsiei a devenit Belgrad, in locul lui Kosovo.

Din cauza aceasta au fost atrasi aici alti albanezi care au luat pamanturile si casele sarbilor emigrati.

Deci – sarbii au tot dreptul sa revendice Kosovo.

Abia primul razboi balcanic, din 1912, a permis armatei sarbe sa recucereasca Kosovo si sa intre in Pristina.

Albania era aliata Imperiului Otoman, de aici atata ingaduinta fata de albanezi. Ea a fost atacata in primul razboi balcanic de catre Serbia, Muntenegru, Bulgaria si Grecia.

 In urma razboiului, la „Conferinta Ambasadorilor” de la Londra (1913) – prezidata de Sir Edward Grey, ministrul britanic de Externe – Serbia a capatat suveranitate asupra Kosovo, suveranitate pe care si-a mentinut-o pana in ziua de azi.

Dar in Primul Razboi Mondial Albania a luptat alaturi de Austro-Ungaria care i-a invins pe sarbi si a intrat in Kosovo. Multi albanezi s-au alaturat atunci armatei austro-ungare si au inceput o campanie de epurare etnica contra sarbilor.

 A urmat a doua migratie – peste 100.000 de sarbi si-au parasit proprietatile din Kosovo si s-au stabilit in nord. Conflictul dintre sarbi si albanezi in Kosovo a atins un punct culminant, fiind marcat de atrocitati reciproce.

Dupa razboi, in perioada interbelica, in „Regatul slovenilor, croatilor si sarbilor”  Kososvo alaturi de Vievodina au fost considerate provincii independente.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941. Si a cucerit-o pe 17 aprilie

Aici s-a confruntata cu cele doua miscari de rezistenta, a lui Mihailovici, regalista si a lui Tito, comunista, ceea ce a determinat-o sa amane planul Barbarossa, atacarea Rusiei, astfel incat a ajuns sa lupte la Stalingrad iarna.

O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata cu Germania.

Dupa cum se vede, Albania se aliaza cu cine e impotriva Serbiei.

Circa 100.000 de albanezi musulmani au fost adusi ca sa populeze provincia.

Sarbii au fost hartuiti sau masacrati de albanezi, astfel incat cei mai multi au fost siliti, pentru a treia oara, sa emigreze spre nord- a treia migratie.

 In anii razboiului, sarbii din Kosovo (ca si muntenegrenii) au facut obiectul atrocitatilor unitatii SS „Skandeberg”, formata din soldati albanezi. De o cruzime rara, s-a facut remarcata militia albaneza „Vulnetari”. Se estimeaza ca, in urma atrocitatilor comise de albanezi in timpul razboiului, au fost masacrati circa 40.000 de sarbi, alti 100.000 emigrand fortat.

 Kosovo a capatat sub regimul Tito statutul de „regiune autonoma”, in 1946.

 De remarcat, regimul „croatului” Tito nu a permis nici un moment reintoarcerea in regiune a sarbilor refugiati in anii razboiului. In schimb, din Albania vecina continuau sa soseasca valuri-valuri de emigranti, atrasi de nivelul de trai mult mai ridicat din Iugoslavia. Ceea ce a influentat decisiv balanta etnica si religioasa a regiunii. Doar intre 1961 si 1971, procentul albanezilor din Kosovo a sarit de la 67% la 74% din totalul populatiei. Sapte procente in numai zece ani. In 1981, albanezii constituiau 77% din populatia kosovara.

Din 1974, Constitutia Iugoslaviei garanta provinciei Kosovo dreptul la „auto-guvernare”. Imediat, programa scolara a fost aliniata la cea din Albania vecina.

 E ciudata aceasta atitudine a lui Tito, dar ea se explica prin faptul ca, dupa 1948, cand Tito s-a rupt de Stalin, acesta dorea sa formeze o „confederatie Balcanica” la sud de Dunare, care urma sa cuprinda Iugoslavia, Bulgaria si Albania. Un fel de Uniune Sovietica a Balcanilor, ca o contrapondere pentru Rusia.

 Pe 4 mai 1981, moare Tito. Decesul lui Tito a fost perceput de albanezii din Kosovo drept disparitia marelui lor protector. Cel care a interzis dupa razboi sarbilor sa se reintoarca la casele lor. In schimb, a inchis ochii la imigrarea masiva a albanezilor.

Un an dupa moartea lui Tito, albanezii au organizat in Kosovo prima revolta: studentii albanezi de la Universitatea din Pristina aprind „fitilul”. Cetatenii sarbi si muntenegreni sunt batuti, casele lor incendiate, magazinele jefuite, bisericile ortodoxe devastate.

La violentele albanezilor din Kosovo, reclamate de sarbi, politia nu a luat nici o masura. Acest fapt i-a deteminat pe multi sarbi sa apuce calea emigratiei. Casele parasite si terenurile lor au fost imediat ocupate de albanezi – a patra migratie.

 Sarbii ramasi in Kosovo protesteaza: in 1986 are loc prima contra-manifestare. Intelectualii sarbi, sub egida „Academiei Sarbe de Stiinta si Arte”, redacteaza un memorandum, in care solicita revocarea autonomiei provinciei Kosovo.

 Mai multe grupuri teroriste albaneze din Kosovo se organizeaza in „Libertatea Nationala in Kosovo”, organizatie finantata de mafia albaneza, foarte influenta in Occident, care incepe o politica sistematica de violenta si persecutie impotriva sarbilor din Kosovo.

 In anii ’80, presa occidentala consemna, in mod curent, abuzurile comise de albanezi asupra sarbilor in Kosovo: batai, amenintari cu moartea, incendierea caselor, torturi, luari de prizonieri, asasinate, demolari de biserici ortodoxe, violuri etc.

 Albanezii erau divizati doar in privinta viitorului provinciei. Unii doreau independenta de Iugoslavia. Altii doreau ca albanezii din Kosovo si cei din Macedonia si Muntenegru sa se uneasca teritorial cu Albania, in ceea ce ei numau „Albania Mare”.

 In 1987, apare pe scena  Slobodan Milosevici. Acesta considera situatia sarbilor din Kosovo drept „intolerabila”. In aprilie 1987, Milosevici a vizitat Kosovo si a declarat sarbilor kosovari, la un miting: „Nimeni nu are dreptul sa va mai molesteze!”

 In septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei.

 Albanezii vor adopta si ei o constitutie si chiar vor organiza alegeri ilegale. Ei voiau fie „o republica albaneza” in cadrul Iugoslaviei care sa ii grupeze pe toti albanezii din iugoslavia, intre care si pe cei din Serbia, Muntenegru, Macedonia, fie un stat albanez, care sa-i grupeze pe toti albanezii din Balcani, in „Albania Mare”.

Dar colapsul comunismului in Albania, haosul instalat acolo, faptul ca albanezii ucideau in toata Albania „albanezii-comunisti”, i-au facut pe albanezii kosovari ceva mai prudenti in afirmarea unificarii cu Tirana.

Acordul de la Dayton – 1995- a starnit furia albanezilor, pentru ca nu le recunostea vointa de independenta.

În 1997, apărea Armata pentru eliberare din Kosovo, UCK, care s-a angajat într-o luptă de gherilă împortiva forţelor sârbe, ceea ce a provocat razboiul din 1998-1999.

In martie 1998, armata iugoslava a declansat in Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. In lunile care au urmat, sute de albanezi au fost ucisi, si peste 500.000 au fost siliti sa emigreze din Kosovo

Aici este punctul in care intervine NATO. Ei ameninta cu bombardarea Iugoslaviei daca nu cedeaza in chestiunea Kosovo.

A inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la care au participat si reprezentantii sarbilor si ai albanezilor din kososvo si tari aliate.

Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare.

Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei). Dar exista inca ceva, cu care conducatorii sarbi nu au fost de acord  si de aceea nu au semnat- suveranitatea nationala a Iugoslaviei sa treaca sub supravegherea NATO.

La 24 martie 1999 – NATO, fara acordul ONU,  a inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.).

Au fost 73 de zile de bombardamente crancene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele asupra Iugoslaviei au aruncat economia acestei tari cu decenii in urma.

NATO a comis crime de război îngrozitoare prin ţintirea civililor şi atacuri nediscriminatorii. Bombardamentul trenului de călători de la Grdelica a fost una din cele mai oribile crime de război ale NATO comise în atacurile din 1999 si doar Milosevici a fost judecat pentru crime de razboi.

 Pe 5 iunie 1999, grupul G-8, cu Rusia pe post de mediator, a semnat o intelegere cu Iugoslavia, care a pus capat bombardamentului. Ambele parti semnatare au facut unele concesii.

Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o „autonomie substantiala”, sa-si retraga din provincie fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a intelegerii, in care NATO avea participarea principala. Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este parte a teritoriului sarb.

In jur de 200.000 de sârbi au fugit de represaliile separatiştilor albanezi.

Nemultumiti ca ei erau inca parte a teritoriului sarb, la 17 martie 2004, o revolta de proportii a albanezilor din Kosovo s-a soldat cu zeci de morti printre sarbi, incendierea unor biserici si manastiri ortodoxe, si numeroase confruntari intre sarbi si albanezi.

 Negocieri internationale au inceput in 2006 pentru a stabili un statut final pentru Kosovo. Trimisul special ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, si-a inceput activitatea in problema Kosovo in februarie 2006.

La sfârşitul anului 2007, comisia de mediere şi-a recunoscut neputinţa de a convinge părţile să accepte planul ONU pentru un Kosovo independent sub supraveghere internaţională

Mai departe, info din alta sursa: „Revista 22” :

 Hasim Thaci, premierul Kosovo, a anuntat, la 17 februarie 2008, statutul de independenta pentru provincia din Sudul Serbiei. el dorea sa aiba loc pe 10 febr, dar a fost sfatuit de puterile occidentale sa astepte rezultatul alegerilor din Serbia.

Boris Tadici, lider al Partidului Democrat, este considerat un prooccidental.

Chiar daca se opunea independentei Kosovo, Tadici nu excludea apropierea de UE, care s-ar putea concretiza in viitor prin integrarea Serbiei in UE.

 Tomislav Nikolici, lider al Partidului Radical Sarb, principalul adversar al lui Tadici, ultranationalist, adversar al independentei Kosovo, era favorabil unei apropieri de Rusia si nu considera integrarea in UE ca optiune de viitor pentru Serbia.

Occidentalii il preferau clar pe Tadici, rusii pe celalalt, astfel ca fiecare a incercat sa influenteze rezultatul alegerilor, occidentalii cu libera circulatie in UE, rusii cu gazoducte…

A castigat Tadici,ramanand in continuare presedintele Serbiei.

Moscova a facut declaratii dure impotriva independentei Kosovo.

In iunie 2007, la Summit-ul G8 de la Heiligendamm, Vladimir Putin declara ca nu exista nicio diferenta între Kosovo si statele separatiste exsovietice. În ambele cazuri exista conflicte interetnice… În ambele cazuri exista cvasistructuri statale care sunt independente de facto. Totusi, in ultima saptamana, Kremlinul a avut un ton ponderat si a anuntat ca nu intentioneaza sa recunoasca independenta enclavelor separatiste (Abhazia, Transnistria, Osetia de Sud), ca urmare a recunoasterii independentei Kosovo.

Autorii de la „22” sustin ca ceea ce face SUA in Balcani  este doar o piesa dintr-un puzzle mult mai larg. Kososvo nu isi va obtine independenta si atat, ci ea va trebui absorbita in structurile UE si euroatlantice

Numarul trei din ierarhia Departamentului de Stat, Nicholas Burns, si unul dintre cei mai „radicali” sustinatori ai independentei provinciei declara la 8 noiembrie 2005 ca „inca de la sfarsitul Razboiului Rece, ambitia strategica a Statelor Unite privind Europa a fost realizarea unei paci democratice prin unificarea continentului… Balcanii sunt ultima piesa din acest puzzle. Fara stabilitate in Balcani, nu vom avea niciodata o Europa unita si pacificata”.

Macedonia, Albania si Croatia vor fi invitate sa devina parte a Aliantei Nord-Atlantice. Cu alte cuvinte, tocmai acele state ce ar putea fi destabilizate printr-o eventuala recunoastere a independentei provinciei Kosovo.

 In plus, este de asteptat si clarificarea punctuala a orizontului de timp in care Serbia va deveni membra a UE.

 Aceste procese complementare de integrare euro-atlantica trebuie percepute ca mecanisme de tratare si neutralizare a fortelor generatoare de instabilitate regionala. Este o forma de anestezie cu efect imediat asupra problemelor istorice care au desfigurat Balcanii

In timp, NATO a conturat, prin mecanisme specifice, un mediu care a transformat dusmani naturali (Franta-Germania, Grecia-Turcia, Romania-Ungaria) in aliati naturali. A permis la numai 10 ani dupa cel de-al doilea razboi mondial reintegrarea Germaniei in Europa, conducand in scurt timp la consolidarea binomului Germania-Franta, motorul proiectului de unificare europeana. A permis reconcilierea puterii germane cu Europa, „formatand” practic deceniile de istorie in care Germania a fost copilul problema care a declansat doua razboaie mondiale. Aici se afla si geniul NATO: a redefinit Germania in interiorul Europei, a reconvertit puterea germana in folosul Europei, si nu impotriva sa, creand premisele unificarii intregului continent. Rezultatul? O pace democratica care s-a dovedit a fi avanpremiera UE de astazi.

Cele doua extinderi ale Aliantei de dupa 1990 raman in realitate miscari tactice in slujba aceluiasi obiectiv: „Vrem sa facem pentru Estul si Centrul Europei ceea ce am facut pentru Europa de Vest; vrem sa finalizam proiectul istoric pe care l-am inceput in 1949 – sa facem razboiul in Europa imposibil”, spunea Strobe Talbott (numarul 2 in ierarhia Departamentului de Stat la acel moment) in octombrie 1997

NATO nu este insa singurul instrument prin care se exporta stabilitatea in regiunile potential anarhice din imediata vecinatate a Europei. Acelasi lucru il face si UE. Dupa 1990, extinderea Uniunii urmeaza intotdeauna largirii NATO astfel ca, pana in 2007, Uniunea a integrat toate statele absorbite de NATO in extinderile din 1999 si 2004. Ambele sunt procese complementare cu aceeasi miza: extinderea spatiului de securitate euro-atlantic in zone traditional instabile. Ambele exporta institutii si valori care hranesc biologic pacea.

Cornel Ivanciuc de la gardianul vorbeste de trecutul terorist al premierilor kosovari, de legaturile lor cu Osama, de dorinta acestuia sa puna bazele unui emirat in Balcani, cu baza in Kosovo si Albania si cu vårful in Bosnia.

Concluzia ar fi ca SUA si NATO vor stabilitate in Balcani, de fapt, dupa parerea mea, vor sa dispara zonele ce ar mai putea fi influentate de Rusia, mai ales ca acum puterea ei economica creste vertiginos.

Unii spun ca mafia albaneza cu ramificatii in marile state occidentale, inclusiv o simpatie a lui Allbright pentru Hasim Thaci, implicat foarte profund in UCK a decis soarta kosovarilor.

Orice ar fi, e ciudat ca se uita cum Kosovo, de-a lungul istoriei sale a fost dominat mai mult de sarbi, care treptat prin multe migratii au trebuit sa il paraseasca, albanezii nu au niciun drept asupra zonei, daca privim istoria, ei au fost doar ajutati si de otomani, si de Tito sa se tot stabileasca in zona.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: