FOAMEA – Knut Hamsun

E prima din seria reluata a Cotidianului. De mult voiam sa citesc aceasta carte. Se pare ca e prima sa scriere literara.

E despre suferinta. Foamea este al doilea personaj principal. Are o constructie simpla, dar care modernizeaza romanul in 1888, cand ii apare in revista – Ny Jord – nu are o intriga propriu-zisa, se compune din patru capitole, patru momente cruciale  ale acelei etape a vietii sale, in care incearca sa insele o foame de zile in sir. Nu ni se prezinta date ale personajului, nici macar numele nu e mentionat, ceea ce sugereaza faptul ca e  si o autobiografie. Omul, un tanar care incearca sa supravietuiasca trimitand la un ziar articole, pare singur intr-o lume care nu ii poate vedea lupta pentru a prinde si a doua zi. Sta in camere sordide, inchiriate unde sufera de frig, de o saracie cumplita sau iese pe strazile orasului norvegian Christiania, capitala pe atunci, unde cauta vreo solutie pentru foamea  care ii chinuie maruntaiele. Nu restul personajelor e important, ci zonele in care se tara, pe care le cerceteaza chinuit de foame: strazile, pietele, parcul cu bancile pe care mai poate dormita, padurea in care e nevoit sa doarma o data, vitrinele magazinelor pline de bunatati: paine, untura, prajituri. Aceste spatii sunt atat de straine, atat de reci si totusi mult mai primitoare decat oamenii absenti, indiferenti sau dispretuitori la vederea lui. Surprind si chiar par exagerate in constructia personajului puritatea personajului, moralitatea (e torturat de restul la 5 coroane pe care bacanul i l-a dat din greseala si pe care il daruieste unei vanzatoare batrane si sarace de prajituri), generozitatea (isi amaneteaza vesta ca sa ii dea unui cersetor bani caci ii era foame, desi el insusi murea de foame). Nu pare verosimila nici iubirea unei tinere pentru el – nici macar iubire nu isi poate permite- o tanara care il asteapta cateva zile la rand aproape de locuinta lui tintindu-l, dar el nici nu ia in considerare posibilitatea ca ea sa faca asta pentru el, intreband-o daca asteapta sau cauta pe cineva iar una din replicile lui e grea si amara – Aici nu locuiesc decat doi cai si cu mine. Sunt minunate si triste  incercarile disperate de a scrie pe unde apuca articole si apoi chiar o drama cu subiect de Ev Mediu- in parc, pe holuri reci, pe strada, noaptea la lumina felinarelor, in port, obsedat si  de saracie, si de ideile stralucitoare pentru articolele sale, strivit de purtarea dispretuitoare a oamenilor fata de el. Dar tocmai acest contrast intre frumusetea interioarelor sufletului sau si starea de cumplita degradare fizica si psihica in care ajunge dau forta romanului, alimenteaza drama personajului. Mai are puterea de a-si oferi doze de optimism urmate insa de prabusiri psihice si fizice cumplite, de vizite in taramul nebuniei. Dar nu se plange, nu cedeaza decat cand e foarte grav si nu mai poate sa indure. Isi protejeaza cat poate orgoliul, mandria, demnitatea de om. E invins mai mereu, minte, insala un birjar, incearca sa vanda patura pe care i-o imprumutase un prieten,accepta dispretul, insultele numai pentru a nu fi dat afara iarna din casa unde statea cu chirie.

Omul incearca sa traiasca la limita umanului, scriitorul vrea si el sa supravietuiasca, sa creeze, si pentru a primi bani ca sa isi duca zilele, insa si fiindca traieste intr-o incandescenta de idei, fiindca imaginatia sa e debordanta, fiindca ii e menit sa fie scriitor.

Lumea lui e cea a strazilor reci, a politistilor care isi fac rondul de noapte, a cimitirelor, in care gaseste liniste pentru a scrie, a camerelor soioase, a mutrelor dispretuitoare, o lume din care lipsesc oamenii, cu cateva foarte rare exceptii.