Tropaeum Traiani – Adamclisi

E un loc linistit si cald, in care vantul adie discret. E un loc ce pare uitat de lume. E cerul intens albastru, e iarba uscata, e griul mausoleului, sunt pasii imprimati in aer ai vechilor oameni din acele locuri. Istoria e in aer, pluteste in jur si se intoarce cuminte odihnindu-se pe pietre.

Ce e fain e ca daca vrei sa nu ai parte de drum aglomerat (venind de la mare) si sa vezi ceva urme stravechi o iei venind dinspre Constanta spre Negru-Voda, treci Dunarea cu bacul pe la Ostrov (25 de lei), apoi te opresti inainte sa ajungi la Adamclisi in aceste locuri care pentru mine sunt magice.

Pe traseul asta o masina trece la 10 minute iar soselele sunt incredibil de bune. Treci prin sate saracute, pe langa o multime de paduri care sunt rezervatii, tot urci si cobori acele zone deluroase.

Despre monument trebuie spus ca vei da de elemente precum metope, creneluri, frize. Metopele sunt placi de piatra in care sunt sculptate scene din luptele dacilor lui Decebal, aliat cu sarmati si germanici impotriva romanilor lui Traian. Crenelurile sunt partea superioara a zidurilor, unde apar sculptati prizonieri.

In varf are un grup statuar format dintr-un barbat in picioare si doua femei asezate.

Proiectul ii apartine lui Apollodor din Damasc.

Are si o inscriptie sus: ” Zeului Marte Razbunatorul, Imparatul Cezar, fiul Divinului Nerva, Nerva Traian, Augustul, Invingatorul germanilor, invingatorul dacilor, marele preot, avand puterea tribuniciara pentru a XIII-a oara, imperator pentru a VI-a oara, consul pentru a V-a oara, parintele patriei, dupa ce a invins armata dacilor si a sarmatilor, a inchinat acest trofeu, guvernator imperial de rang pretorian fiind…”

Trebuie spus ca varianta de mausoleu e una preupusa de istorici si restauratori, piesele originale se pastreaza in muzeul din centrul satului Adamclisi ( care in limba turca inseamna ” biserica omului”)

Intregul complex cuprinde pe langa monument, o cetate, un altar, un tumul funerar. El a fost construit intre 102-109 in cinstea victoriei romanilor asupra getilor din 102. In timpul acestei lupte a murit un comandant roman a carui urna a fost pusa in tumul.

Cetatea:

Trebuie spus ca se plateste o taxa de 3 ron pentru a-l vizita.

 mai multe info aici.

Anunțuri

Problemele fostei Iugoslavii – 2. conflictul din Kosovo-1998-1999

Dupa Bosnia a fost Kosovo – 1998-1999.

Problemele lui se leaga de existenta a doua etnii si religii -sarbii, ortodocsi si albanezii musulmani.

 Totul incepe cu istoria acestei provincii din sudul Serbiei.

Sursa: Vladimir Alexe – „Ziua”

 A apartinut timp de 200 de ani unei puternice dinastii sarbe, Nemanjic, era cunoscut si sub numele de „Vechea Serbie„, leagan al culturii sarbe si important centru ortodox.

 In 1398, in batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), Serbia si aliatii sai au fost invinsi de Imperiul Otoman, si Kosovo a devenit spatiu otoman.

Si asa au inceput problemele lui.

Sarbii vor cunoaste patru migrari spre nord.

Prima a fost secolul 18 „marea migratie sarba”, cand centrul ortodocsiei a devenit Belgrad, in locul lui Kosovo.

Din cauza aceasta au fost atrasi aici alti albanezi care au luat pamanturile si casele sarbilor emigrati.

Deci – sarbii au tot dreptul sa revendice Kosovo.

Abia primul razboi balcanic, din 1912, a permis armatei sarbe sa recucereasca Kosovo si sa intre in Pristina.

Albania era aliata Imperiului Otoman, de aici atata ingaduinta fata de albanezi. Ea a fost atacata in primul razboi balcanic de catre Serbia, Muntenegru, Bulgaria si Grecia.

 In urma razboiului, la „Conferinta Ambasadorilor” de la Londra (1913) – prezidata de Sir Edward Grey, ministrul britanic de Externe – Serbia a capatat suveranitate asupra Kosovo, suveranitate pe care si-a mentinut-o pana in ziua de azi.

Dar in Primul Razboi Mondial Albania a luptat alaturi de Austro-Ungaria care i-a invins pe sarbi si a intrat in Kosovo. Multi albanezi s-au alaturat atunci armatei austro-ungare si au inceput o campanie de epurare etnica contra sarbilor.

 A urmat a doua migratie – peste 100.000 de sarbi si-au parasit proprietatile din Kosovo si s-au stabilit in nord. Conflictul dintre sarbi si albanezi in Kosovo a atins un punct culminant, fiind marcat de atrocitati reciproce.

Dupa razboi, in perioada interbelica, in „Regatul slovenilor, croatilor si sarbilor”  Kososvo alaturi de Vievodina au fost considerate provincii independente.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941. Si a cucerit-o pe 17 aprilie

Aici s-a confruntata cu cele doua miscari de rezistenta, a lui Mihailovici, regalista si a lui Tito, comunista, ceea ce a determinat-o sa amane planul Barbarossa, atacarea Rusiei, astfel incat a ajuns sa lupte la Stalingrad iarna.

O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata cu Germania.

Dupa cum se vede, Albania se aliaza cu cine e impotriva Serbiei.

Circa 100.000 de albanezi musulmani au fost adusi ca sa populeze provincia.

Sarbii au fost hartuiti sau masacrati de albanezi, astfel incat cei mai multi au fost siliti, pentru a treia oara, sa emigreze spre nord- a treia migratie.

 In anii razboiului, sarbii din Kosovo (ca si muntenegrenii) au facut obiectul atrocitatilor unitatii SS „Skandeberg”, formata din soldati albanezi. De o cruzime rara, s-a facut remarcata militia albaneza „Vulnetari”. Se estimeaza ca, in urma atrocitatilor comise de albanezi in timpul razboiului, au fost masacrati circa 40.000 de sarbi, alti 100.000 emigrand fortat.

 Kosovo a capatat sub regimul Tito statutul de „regiune autonoma”, in 1946.

 De remarcat, regimul „croatului” Tito nu a permis nici un moment reintoarcerea in regiune a sarbilor refugiati in anii razboiului. In schimb, din Albania vecina continuau sa soseasca valuri-valuri de emigranti, atrasi de nivelul de trai mult mai ridicat din Iugoslavia. Ceea ce a influentat decisiv balanta etnica si religioasa a regiunii. Doar intre 1961 si 1971, procentul albanezilor din Kosovo a sarit de la 67% la 74% din totalul populatiei. Sapte procente in numai zece ani. In 1981, albanezii constituiau 77% din populatia kosovara.

Din 1974, Constitutia Iugoslaviei garanta provinciei Kosovo dreptul la „auto-guvernare”. Imediat, programa scolara a fost aliniata la cea din Albania vecina.

 E ciudata aceasta atitudine a lui Tito, dar ea se explica prin faptul ca, dupa 1948, cand Tito s-a rupt de Stalin, acesta dorea sa formeze o „confederatie Balcanica” la sud de Dunare, care urma sa cuprinda Iugoslavia, Bulgaria si Albania. Un fel de Uniune Sovietica a Balcanilor, ca o contrapondere pentru Rusia.

 Pe 4 mai 1981, moare Tito. Decesul lui Tito a fost perceput de albanezii din Kosovo drept disparitia marelui lor protector. Cel care a interzis dupa razboi sarbilor sa se reintoarca la casele lor. In schimb, a inchis ochii la imigrarea masiva a albanezilor.

Un an dupa moartea lui Tito, albanezii au organizat in Kosovo prima revolta: studentii albanezi de la Universitatea din Pristina aprind „fitilul”. Cetatenii sarbi si muntenegreni sunt batuti, casele lor incendiate, magazinele jefuite, bisericile ortodoxe devastate.

La violentele albanezilor din Kosovo, reclamate de sarbi, politia nu a luat nici o masura. Acest fapt i-a deteminat pe multi sarbi sa apuce calea emigratiei. Casele parasite si terenurile lor au fost imediat ocupate de albanezi – a patra migratie.

 Sarbii ramasi in Kosovo protesteaza: in 1986 are loc prima contra-manifestare. Intelectualii sarbi, sub egida „Academiei Sarbe de Stiinta si Arte”, redacteaza un memorandum, in care solicita revocarea autonomiei provinciei Kosovo.

 Mai multe grupuri teroriste albaneze din Kosovo se organizeaza in „Libertatea Nationala in Kosovo”, organizatie finantata de mafia albaneza, foarte influenta in Occident, care incepe o politica sistematica de violenta si persecutie impotriva sarbilor din Kosovo.

 In anii ’80, presa occidentala consemna, in mod curent, abuzurile comise de albanezi asupra sarbilor in Kosovo: batai, amenintari cu moartea, incendierea caselor, torturi, luari de prizonieri, asasinate, demolari de biserici ortodoxe, violuri etc.

 Albanezii erau divizati doar in privinta viitorului provinciei. Unii doreau independenta de Iugoslavia. Altii doreau ca albanezii din Kosovo si cei din Macedonia si Muntenegru sa se uneasca teritorial cu Albania, in ceea ce ei numau „Albania Mare”.

 In 1987, apare pe scena  Slobodan Milosevici. Acesta considera situatia sarbilor din Kosovo drept „intolerabila”. In aprilie 1987, Milosevici a vizitat Kosovo si a declarat sarbilor kosovari, la un miting: „Nimeni nu are dreptul sa va mai molesteze!”

 In septembrie 1990, Guvernul sarb a modificat Constitutia, si a redefinit statutul Kosovo drept regiune a Serbiei.

 Albanezii vor adopta si ei o constitutie si chiar vor organiza alegeri ilegale. Ei voiau fie „o republica albaneza” in cadrul Iugoslaviei care sa ii grupeze pe toti albanezii din iugoslavia, intre care si pe cei din Serbia, Muntenegru, Macedonia, fie un stat albanez, care sa-i grupeze pe toti albanezii din Balcani, in „Albania Mare”.

Dar colapsul comunismului in Albania, haosul instalat acolo, faptul ca albanezii ucideau in toata Albania „albanezii-comunisti”, i-au facut pe albanezii kosovari ceva mai prudenti in afirmarea unificarii cu Tirana.

Acordul de la Dayton – 1995- a starnit furia albanezilor, pentru ca nu le recunostea vointa de independenta.

În 1997, apărea Armata pentru eliberare din Kosovo, UCK, care s-a angajat într-o luptă de gherilă împortiva forţelor sârbe, ceea ce a provocat razboiul din 1998-1999.

In martie 1998, armata iugoslava a declansat in Kosovo actiuni contra separatistilor albanezi. In lunile care au urmat, sute de albanezi au fost ucisi, si peste 500.000 au fost siliti sa emigreze din Kosovo

Aici este punctul in care intervine NATO. Ei ameninta cu bombardarea Iugoslaviei daca nu cedeaza in chestiunea Kosovo.

A inceput o conferinta de pace la Rambouillet, in Franta, la care au participat si reprezentantii sarbilor si ai albanezilor din kososvo si tari aliate.

Aliatii occidentali, sustinuti de Statele Unite, au dat Iugoslaviei un termen de doua saptamani pentru a semna acordul de pace. Amenintand, in caz contrar, cu represalii militare.

Acordul, dictat de Occident Iugoslaviei, impunea retragerea fortelor armate iugoslave din Kosovo, dezarmarea UCK, o forta de pace NATO in Kosovo (adica pe teritoriul Serbiei). Dar exista inca ceva, cu care conducatorii sarbi nu au fost de acord  si de aceea nu au semnat- suveranitatea nationala a Iugoslaviei sa treaca sub supravegherea NATO.

La 24 martie 1999 – NATO, fara acordul ONU,  a inceput sa bombardeze Iugoslavia, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari etc.).

Au fost 73 de zile de bombardamente crancene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele asupra Iugoslaviei au aruncat economia acestei tari cu decenii in urma.

NATO a comis crime de război îngrozitoare prin ţintirea civililor şi atacuri nediscriminatorii. Bombardamentul trenului de călători de la Grdelica a fost una din cele mai oribile crime de război ale NATO comise în atacurile din 1999 si doar Milosevici a fost judecat pentru crime de razboi.

 Pe 5 iunie 1999, grupul G-8, cu Rusia pe post de mediator, a semnat o intelegere cu Iugoslavia, care a pus capat bombardamentului. Ambele parti semnatare au facut unele concesii.

Belgradul accepta sa acorde provinciei Kosovo o „autonomie substantiala”, sa-si retraga din provincie fortele speciale si pe cele paramilitare, sa permita reintoarcerea refugiatilor de orice etnie, si sa accepte prezenta in Kosovo a unei forte militare de supraveghere a intelegerii, in care NATO avea participarea principala. Iugoslavia obtinea in schimb, respectarea integritatii sale teritoriale. Intelegerea mentiona ca provincia Kosovo este parte a teritoriului sarb.

In jur de 200.000 de sârbi au fugit de represaliile separatiştilor albanezi.

Nemultumiti ca ei erau inca parte a teritoriului sarb, la 17 martie 2004, o revolta de proportii a albanezilor din Kosovo s-a soldat cu zeci de morti printre sarbi, incendierea unor biserici si manastiri ortodoxe, si numeroase confruntari intre sarbi si albanezi.

 Negocieri internationale au inceput in 2006 pentru a stabili un statut final pentru Kosovo. Trimisul special ONU, finlandezul Martti Ahtisaari, si-a inceput activitatea in problema Kosovo in februarie 2006.

La sfârşitul anului 2007, comisia de mediere şi-a recunoscut neputinţa de a convinge părţile să accepte planul ONU pentru un Kosovo independent sub supraveghere internaţională

Mai departe, info din alta sursa: „Revista 22” :

 Hasim Thaci, premierul Kosovo, a anuntat, la 17 februarie 2008, statutul de independenta pentru provincia din Sudul Serbiei. el dorea sa aiba loc pe 10 febr, dar a fost sfatuit de puterile occidentale sa astepte rezultatul alegerilor din Serbia.

Boris Tadici, lider al Partidului Democrat, este considerat un prooccidental.

Chiar daca se opunea independentei Kosovo, Tadici nu excludea apropierea de UE, care s-ar putea concretiza in viitor prin integrarea Serbiei in UE.

 Tomislav Nikolici, lider al Partidului Radical Sarb, principalul adversar al lui Tadici, ultranationalist, adversar al independentei Kosovo, era favorabil unei apropieri de Rusia si nu considera integrarea in UE ca optiune de viitor pentru Serbia.

Occidentalii il preferau clar pe Tadici, rusii pe celalalt, astfel ca fiecare a incercat sa influenteze rezultatul alegerilor, occidentalii cu libera circulatie in UE, rusii cu gazoducte…

A castigat Tadici,ramanand in continuare presedintele Serbiei.

Moscova a facut declaratii dure impotriva independentei Kosovo.

In iunie 2007, la Summit-ul G8 de la Heiligendamm, Vladimir Putin declara ca nu exista nicio diferenta între Kosovo si statele separatiste exsovietice. În ambele cazuri exista conflicte interetnice… În ambele cazuri exista cvasistructuri statale care sunt independente de facto. Totusi, in ultima saptamana, Kremlinul a avut un ton ponderat si a anuntat ca nu intentioneaza sa recunoasca independenta enclavelor separatiste (Abhazia, Transnistria, Osetia de Sud), ca urmare a recunoasterii independentei Kosovo.

Autorii de la „22” sustin ca ceea ce face SUA in Balcani  este doar o piesa dintr-un puzzle mult mai larg. Kososvo nu isi va obtine independenta si atat, ci ea va trebui absorbita in structurile UE si euroatlantice

Numarul trei din ierarhia Departamentului de Stat, Nicholas Burns, si unul dintre cei mai „radicali” sustinatori ai independentei provinciei declara la 8 noiembrie 2005 ca „inca de la sfarsitul Razboiului Rece, ambitia strategica a Statelor Unite privind Europa a fost realizarea unei paci democratice prin unificarea continentului… Balcanii sunt ultima piesa din acest puzzle. Fara stabilitate in Balcani, nu vom avea niciodata o Europa unita si pacificata”.

Macedonia, Albania si Croatia vor fi invitate sa devina parte a Aliantei Nord-Atlantice. Cu alte cuvinte, tocmai acele state ce ar putea fi destabilizate printr-o eventuala recunoastere a independentei provinciei Kosovo.

 In plus, este de asteptat si clarificarea punctuala a orizontului de timp in care Serbia va deveni membra a UE.

 Aceste procese complementare de integrare euro-atlantica trebuie percepute ca mecanisme de tratare si neutralizare a fortelor generatoare de instabilitate regionala. Este o forma de anestezie cu efect imediat asupra problemelor istorice care au desfigurat Balcanii

In timp, NATO a conturat, prin mecanisme specifice, un mediu care a transformat dusmani naturali (Franta-Germania, Grecia-Turcia, Romania-Ungaria) in aliati naturali. A permis la numai 10 ani dupa cel de-al doilea razboi mondial reintegrarea Germaniei in Europa, conducand in scurt timp la consolidarea binomului Germania-Franta, motorul proiectului de unificare europeana. A permis reconcilierea puterii germane cu Europa, „formatand” practic deceniile de istorie in care Germania a fost copilul problema care a declansat doua razboaie mondiale. Aici se afla si geniul NATO: a redefinit Germania in interiorul Europei, a reconvertit puterea germana in folosul Europei, si nu impotriva sa, creand premisele unificarii intregului continent. Rezultatul? O pace democratica care s-a dovedit a fi avanpremiera UE de astazi.

Cele doua extinderi ale Aliantei de dupa 1990 raman in realitate miscari tactice in slujba aceluiasi obiectiv: „Vrem sa facem pentru Estul si Centrul Europei ceea ce am facut pentru Europa de Vest; vrem sa finalizam proiectul istoric pe care l-am inceput in 1949 – sa facem razboiul in Europa imposibil”, spunea Strobe Talbott (numarul 2 in ierarhia Departamentului de Stat la acel moment) in octombrie 1997

NATO nu este insa singurul instrument prin care se exporta stabilitatea in regiunile potential anarhice din imediata vecinatate a Europei. Acelasi lucru il face si UE. Dupa 1990, extinderea Uniunii urmeaza intotdeauna largirii NATO astfel ca, pana in 2007, Uniunea a integrat toate statele absorbite de NATO in extinderile din 1999 si 2004. Ambele sunt procese complementare cu aceeasi miza: extinderea spatiului de securitate euro-atlantic in zone traditional instabile. Ambele exporta institutii si valori care hranesc biologic pacea.

Cornel Ivanciuc de la gardianul vorbeste de trecutul terorist al premierilor kosovari, de legaturile lor cu Osama, de dorinta acestuia sa puna bazele unui emirat in Balcani, cu baza in Kosovo si Albania si cu vårful in Bosnia.

Concluzia ar fi ca SUA si NATO vor stabilitate in Balcani, de fapt, dupa parerea mea, vor sa dispara zonele ce ar mai putea fi influentate de Rusia, mai ales ca acum puterea ei economica creste vertiginos.

Unii spun ca mafia albaneza cu ramificatii in marile state occidentale, inclusiv o simpatie a lui Allbright pentru Hasim Thaci, implicat foarte profund in UCK a decis soarta kosovarilor.

Orice ar fi, e ciudat ca se uita cum Kosovo, de-a lungul istoriei sale a fost dominat mai mult de sarbi, care treptat prin multe migratii au trebuit sa il paraseasca, albanezii nu au niciun drept asupra zonei, daca privim istoria, ei au fost doar ajutati si de otomani, si de Tito sa se tot stabileasca in zona.

Problemele fostei Iugoslavii – 1. conflictul din Bosnia- 1992-1995

 Totul a inceput cu Bosnia-Hertegovina. Mai precis cu istoria ei atat de zbuciumata.

Ea a cunoscut o perioada de dominatie romana, apoi otomana, apoi austro-ungara…

Populatia locala, din antichitate era cea ilira, ocupata apoi de romani, care a transformat teritoriul in provincie roamna, Iliria si Dalmatia, timp de 3 secole.

Apoi au aparut slabiciunile imperiului ce au culminat cu divizarea lui in Imperiul de Apus si de Rasarit din 395, astfel ca acest teritoriul a ramas linia de demarcatie dintre cele doua imperii.

Populatia era crestinata. Au aparut in valuri slavii, iar triburile croatilor si sarbilor au ramas acolo. Ei au fost asimilati treptat de populatie care i-a convertit la crestinism.

Din cauza faptului ca erau la limitele catolicismului si ale ortodoxiei, unii au devenit catolici, altii ortodocsi, mai precis, croatii au devenit catolici, in timp ce sarbii au devenit ortodocsi.

Vecinii lor, de pe teritoriul Serbiei si Croatiei, tot sarbi si croati,  au inceput sa isi formeze primele formatiuni statale si sa isi revendice fiecare teritoriul bosniac.

A urmat perioada dominatiei otomane, timp de patru secole.

In acest timp, prima masura a fost convertirea la islam a populatiei, o convertire in masa, deoarece crestinii aveau statut inferior cel al musulmanilor. Astfel ca nu aveau dreptul de a poseda pământ, de a încăleca un cal (sau o cămilă) şi nu aveau dreptul de a depune mărturie înaintea tribunalelor musulmane (sau, când aveau acest drept, mărturia lor valora mai puţin decât cea a unui musulman).

Totusi si-au pastrat limba slava, devenita mai tarziu sarbo-croata.

O mare parte a populatiei ramane fidela celor doua religii, catolica si ortodoxa.

Crestinii sunt serbi pe proprietatile feudalilor musulmani.

Bisericile creştine nu pot fi mai înalte decât minaretele moscheilor, nu este permisă folosirea clopotelor, toate acestea contribuie la înlăturarea oricărei urme de ataşament faţă de sistem şi creştinii încep să caute protectori externi. Catolicii caută sprijinul Austriei, iar ortodocşii iniţial pe cel al Rusiei.

In 1815 are loc rascoala sarbilor din Serbia si ea devine principat autonom, recunoscut de otomani. Sarbii expulzeaza pe slavii musulmani, care se stabilesc in Bosnia.

La jumatatea secolului al 19-lea starea economica a Bosniei este precara – obligatii feudale, transport feroviar inexistent, drumuri de nivel medieval, lipsa industriei, desi populatia crestea. Astfel ca in 1875 izbucneste rascoala populatiei crestine care este crunt reprimata.

Serbia si Muntenegru declara razboi otomanilor dar sunt invinse, totusi Congresul de la Berlin decide ca Bosnia Hertegovina sa fie trecute sub dominatia austro-ungara, in 1878, nu o anexare, caci se considera ca apartinea inca otomanilor, ci o administrare, dar, de fapt, dominatia otomanilor se incheie astfel.

 Acest lucru s-a decis si de teama ca Serbia si Muntenegru sa nu anexeze ele Bosnia.

Dominatia austro-ungara n-a fost cu mult mai buna decat cea otomana. s-au pastrat relatiile feudale, crestinii muncind ca serbi pe pamanturile feudalilor musulmani.

S-au facut primele recensaminte ale populatiei:

ortodocşi 42,88%, musulmani 38,75%, catolici 18,08% alţii (în special evrei) 0,31%.

 

Atat Ungaria cat si Austria aveau granita cu Bosnia si ar fi dorit-o, de aceea nu au incercat sa o ajute sa se dezvolte economic.

 

De asemenea, a fost menţinut sistemul comunitar de educaţie (fiecare dintre cele trei comunităţi religioase avea propriul sistem de educaţie).

 

Ungaria a blocat în mod constant construirea unor căi ferate care să realizeze legătura cu Dalmaţia (aflată în componenţa Austriei)

 In aceasta perioada are loc identificarea etnica a comunitatilor crestine, astfel ca sarbii sunt identificati cu ortodocsii, iar croatii cu catolicii, musulmanii isi pun problema identitatii lor nationale. In timpul otomanilor erau considerati turci bosnieci, desi foarte putini vorbeau turca, ei fiind in majoritate slavi convertiti la islam, vorbind slava.

Administraţia austriacă a încercat să promoveze ideea unei identităţi bosniace comune (bosniaştvo) însă ideea a fost respinsă de către sârbi şi croaţi şi privită cu serioase rezerve de către musulmani.

În această perioadă atât sârbii cât şi croaţii au încercat să-i convingă pe musulmani că sunt sârbi, respectiv croaţi trecuţi la islam în perioada ocupaţiei otomane. Deşi eforturile au rămas în general fără succes, anumiţi intelectuali musulmani s-au arătat sensibili la această propagandă şi s-au implicat în mişcările naţionaliste sârba sau croată sau au îmbrăţişat ideea constituirii unui stat comun al slavilor din sud, idee tot mai populară în rândul slavilor sudici din Dubla Monarhie, la inceputul secolului XX.

Aceasta a dus la dorinta de eliberare de sub dominatia austro-ungara.

Bosnia a devenit si principalul obiectiv al aspiratiilor teritoriale ale Regatului Serbiei.

Populaţia sârbă reprezenta majoritatea relativă în provincie şi o parte din musulmani erau partizani ai identităţii sârbe. În plus, populaţia sârbă era frustrată de menţinerea obligaţiilor feudale şi de atitudinea autorităţilor austriece.

In 1908 Austro-Ungaria a anexat în mod oficial Bosnia-Herţegovina, în mod evident pentru a contracara revendicările teritoriale ale Regatului Serbiei.

Intelectualii sârbi care au format societăţi secrete precum Tânăra Bosnie, Unificare sau Moarte sau Mâna Neagră (adeseori cu sprijinul armatei Serbiei), pentru a promova înlăturarea ocupaţiei austriace şi unirea cu Regatul Serbiei.

Războaiele balcanice care au dus la dublarea teritoriului Regatului Serbiei au încurajat şi mai mult mişcarea naţionalistă sârbă.

În anul 1914, un grup de tineri naţionalişti (cinci sârbi şi un bosniac musulman) au hotărât să-l asasineze pe moştenitorul tronului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand aflat în vizită la Sarajevo.

La data de28 iunie 1914, Gavrilo Princip, unul dintre conspiratori a reuşit să-l asasineze pe arhiducele Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia. Succesiunea de evenimente determinate de atentat au dus la izbucnirea primului război mondial.

 În urma declanşării războiului dintre Austro-Ungaria şi Serbia şi Muntenegru, autorităţile austriece au privit cu deosebită suspiciune populaţia locală sârbă şi au organizat forţe militare auxiliare formate în special din bosnieci musulmani. Asta a dus la o inrautatire a relatiilor dintre comunitati, ceea ce urmareau si austro-ungarii – dezbina pentru a cuceri.

În anul 1918, ca urmare a dezmembrării Imperiului austro-ungar, Bosnia şi Herţegovina devine parte a Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, devenit ulterior, în 1929, Regatul Iugoslaviei. Pentru Bosnia-Herţegovina începe o nouă perioadă a istoriei sale.

Observatii pana acum, pe baza evenimentelor prezentate

Un prim aspect nefavorabil pentru aceasta regiune si pentru acest popor l-a reprezentat impartirea Imperiului Roman in de Apus si de Rasarit, caci astfel cele doua populatii s-au impartir, la randul lor, in catolici si ortodocsi.

De parca asta nu ar fi fost de ajuns, au mai aparut si turcii care „au facut rost” de o noua religie, islamul, care i-a umilit pe crestini timp de 4 secole. In plus, multi si-au tradat religia ca sa se converteasca la islam, astfel ca ei, desi erau slavi, ca si ceilalti, au devenit a treia populatie.

Austro-Ungaria a mentinut statutul de inferioritate al crestinilor, desi legile erau schimbate, in practica lucrurile stand ca in evul mediu, crestinii muncind pamanturile feudalilor musulmani.

Musulmanii nu si-au gasit identitatea etnica, ceilalti ademenindu-i care mai de care sa creada ca sunt sarbi sau croati, ceea ce a dus la o segregare si mai mare intre comunitati.

Un mare rau a fost si folosirea musulmanilor de catre austro-ungari in actiunile de suprimare a revoltelor croatilor si sarbilor in primul razboi mondial.

Inapoierea economica a contribuit mult la nemultumirile populatiilor, care au adancit si conflictele interetnice.

Ca un facut, Primul Razboi Mondial a izbucnit tot de aici.

Un alt rau incepe.

În 1921 provincia regala Bosnia Hertegovina este desfiinţată, în contextul politicii de centralizare a noului regat. Viaţa politică a Regatului era dominată de conflictul între sârbi şi croaţi. Bosnia a devenit astfel fie obiect al negocierilor între politicienii sârbi şi croaţi, fie prilej de dispută între aceştia.

În anul 1929, Regatul Iugoslaviei a fost divizat în unităţi teritoriale numite banovine care nu respectau delimitările provinciilor istorice în încercarea de a crea un stat cât mai omogen.

Teritoriul Bosniei-Herţegovina a fost divizat între patru dintre aceste banovine.

Croatia nu accepta si ea are un statut aparte, ea pastrandu-si granitele istorice, avand o unitate teritoriala distincta, pentru ca principala forta politica in statul iugoslav interbelic o reprezenta Partidul Taranesc Croat.

Croatia include si o parte semnificativă din teritoriul Bosniei: regiunea din nord cunoscută sub numele de Posavina, Herţegovina occidentală şi centrală cu oraşul Mostar şi părţi din Bosnia centrală, inclusiv fosta capitală a Bosniei, Travnik.

In aceasta perioada s-au inlaturat obligatiile feudale si s-au facut reforme agrare fara a fi expropriati marii latifundiari musulmani bosnieci.

In Serbia, Croatia si Muntenegru incepe sa apara miscarea comunista, Partidul Comunist Iugoslav

În regiunea Herţegovine occidentale a fost foarte puternică mişcarea naţionalistă croată Ustaşa, condusă de Ante Pavelici.

 În anul 1941, ca urmare a loviturii de stat prin care guvernul iugoslav care aderase la Pactul Tripartit a fost înlăturat, forţele Axei (Germania, Italia, Ungaria, Bulgaria) au atacat Iugoslavia împărţind între ele teritoriul acestui stat.

Croaţia şi-a proclamat independenţa sub denumirea Statul Independent Croat, în fruntea statului fiind întronat un membru al familiei regale italiene, însă puterea fiind exercitată de către liderul mişcării Ustaşa, Ante Pavelici.

Întregul teritoriu al Bosniei – Herţegovina a fost inclus în Statul Independent Croat.

Pentru Bosnia Hertegovina incepe o noua perioada neagra, cea din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, pe care multi o considera vinovata pentru izbucnirea razboiului din anii 90.

Bosnia a fost inclusă în Statul Independent Croat (NDH).

Conform doctrinei oficiale a NDH, musulmanii au fost declaraţi „croaţi de religie islamică”.

Statul Croat a declanşat o politică oficială de prigonire a sârbilor şi evreilor. Conform poziţiilor oficiale o treime din sârbi urmau să fie convertiţi la catolicism, o treime expulzaţi şi o treime ucişi.

Asadar apar noi conflicte interetnice – de data aceasta intre croati si sarbi, dar si intre musulmani si sarbi.

Pe teritoriul Bosniei-Herţegovina, în regiunile în care mişcarea Ustaşa beneficia de un sprijin susbtanţial (în special în Herţegovina occidentală), atât autorităţile NDH, cât şi clericii catolici (în special franciscanii) au organizat represiuni sângeroase contra sârbilor şi evreilor sau convertiri forţate la catolicism.

O parte a populaţiei musulmane a acceptat includerea în Statul Naţional Croat şi a participat la atrocităţile comise contra sârbilor, deşi identificarea cu cauza naţională croată a fost întotdeauna minoritară în rândul populaţiei musulmane bosniace.  

În anul1943, germanii au format Divizia SS Handjar, compusă din musulmani bosniaci. Divizia a fost utilizată în luptele contra partizanilor, care erau sârbii, ce au organizat rezistenţa contra Statului Naţional Croat şi a trupelor germane prezente în regiune.

Principalele mişcări de rezistenţă au fost cetnicii, conduşi de generalul sârb Draja Mihailovici şi partizanii conduşi de Iosip Broz Tito (ce avea tatal croat).

Cetnicii erau formati din sarbi, din croati, fosti militari in armata regala, din unii musulmani. Ei se declarau fideli cauzei monarhice, regelui Petru al doilea al Iugoslaviei şi guvernului monarhic în exil. Erau nationalisti extremi, unii voiau un viitor stat sarb pur etnic, din care urmau să fie expulzaţi musulmanii şi croaţii, ceea ce a atras antipatia croatilor si a musulmanilor.

Cetnicii din Bosnia au comis masacre contra populaţiei civile, cel mai important fiind cel al populaţiei musulmane de la Foca (estul Bosniei) şi, spre sfârşitul războiului au cooperat în anumită măsură cu trupele germane şi cu unităţile NDH contra partizanilor.

Cealalta miscare, condusa de Tito, cu simpatii comuniste, promova sprijinul pentru democraţie, drepturile grupurilor etnice, respectul pentru proprietatea privată şi dreptul la iniţiativa economică privată, conturându-se astfel viitoarele principii ale socialismului titoist.

Pentru musulmani oferea posibilitatea afirmării ca o comunitate aparte, fără a-i obliga să se declare sârbi sau croaţi, astfel că mulţi dintre ei s-au alăturat sau au sprijinit mişcarea de partizani fără a fi neapărat comunişti.

Ei vor fi sustinuti de Aliati.

 Partizanii au comis, la rândul lor abuzuri asupra celor percepuţi ca rivali (în special naţionaliştii sârbi sau croaţi) şi asupra cultelor religioase, dar au fost trecute cu vederea de Aliati.

În anul 1945 forţele germane sunt alungate din Bosnia-Herţegovina şi din Iugoslavia. Iosip Broz Tito proclamă statul comunist iugoslav format din cele şase republici (inclusiv Bosnia şi Herţegovina) şi abolirea monarhiei. Bosnia intră într-o nouă fază a istoriei sale.

In aceasta perioada mai intai s-a organizat represiunea impotriva ustasilor si cetnicilor, adoptandu-se politica stalinista. A inceput colectivizarea, dar in Bosnia unde marea majoritate era populatie rurala, sateni sarbi si musulmani au declansat o revolta, astfel ca aici colectivizarea a fost intrerupta, permitandu-se dreptul de proprietate privata asupra pamantului.

S-a realizat exproprierea totală a latifundiilor aristocraţiei musulmane şi stingerea ultimelor obligaţii feudale ale ţăranilor.

 S-ar putea spune ca Tito a promovat un comunism de mai buna calitate.

 Sunt reprimate sever nationalismele, e promovata intelegerea interetnica, e descurajata religia,  apar casatoriile mixte, asadar nemultumirile acumulate in al doilea razboi mondial au fost inabusite si ele au izbucnit in anii 90.

 Totusi, problema etnica a continuat. Musulmanii din Bosnia au oscilat între solicitarea recunoaşterii lor ca popor component al Iugoslaviei şi aderarea la identitatea iugoslavă. În acelaşi timp, sârbii şi croaţii din Bosnia au urmărit să le fie recunoscut rolul în republică şi să nu fie „reduşi” la statutul de minoritate.

 Totusi, in 1961 s-a renuntat la promovarea identitatii iugoslave, de teama comunistilor ca sarbii sa nu aiba aspiratii de dominare a Iugoslaviei. Astfel ca s-a inceput recunoasterea treptata a statutului de popor pentru fiecare comunitate – se acceptă recunoaşterea poporului musulman, popor component al Bosniei şi al Federaţiei Iugoslave.

Dupa moartea lui Tito, apare o criza economica, lupta intre comunitati pentru a fi la conducerea republicii bosniece. Musulmanii prin vocea lui Izetbegovici vor un stat musulman, sarbii prin vocea lui Vojislav Seselj se tem ca au pierdut statutul de principal grup etnic in republica, iar croatii se tem de un complot sarbo-musulman, pentru a prelua conducerea republicii.

Si Izetbegovivi, si Seselj vor fi condamnati si inchisi, al doilea aflat în prezent în detenţie la Haga sub acuzaţia de a fi comis crime de război între1992-1995

Dupa caderea comunismului, trei forte politice isi disputa puterea –  

Alija Izetbegovici şi Ejup Ganici au format Partidul Acţiunii Democratice (SDA) reprezentând comunitatea musulmană, sârbii s-au reunit în special în cadrul Partidului Democratic Sârb (SDS) condus de Radovan Karagici, iar croaţii în cadrul Comunităţii Democratice Croate (HDZ), partid organizat ca o secţie bosniacă a HDZ din Croaţia.

Cele trei partide naţionaliste au câştigat în mod clar majoritatea în parlamentul de la Sarajevo. Sistemul electoral prevedea instituirea unei Preşedinţii rotative care a fost condusă de către Alija Izetbegovici.

În anul 1991 ca urmare a proclamării independenţei Sloveniei şi Croaţiei au început războaiele din fosta Iugoslavie.

 În mod evident instituţiile federale au încetat să funcţioneze în vara anului1991.

Deşi Bosnia a încercat să evite implicarea în ceea ce apărea la momentul respectiv drept un război civil au apărut inevitabile două alternative, fie proclamarea independenţei, fie rămânerea în cadrul unei federaţii cu, Muntenegru şi Macedonia.

În anul 1991, preşedintele Izetbegovici a încercat să ajungă la un acord cu Belgradul privind reorganizare pe baze confederale a unui stat post iugoslav, însă toate aceste convorbiri nu au dus la nici un rezultat.

În paralel, în luna martie 1991, Slobodan Milosevici şi Franjo Tudjman, preşedinţii Serbiei şi Croaţiei au avut o întâlnire unde au avut convorbiri asupra divizării Bosniei între Serbia şi Croaţia şi ar fi ajuns la un acord în acest sens.  

În octombrie 1991 Bosnia – Herţegovina îşi proclamă suveranitatea. Declaraţia este urmată de un referendum, boicotat de sârbii bosniaci, în care croaţii şi musulmanii bosnieci votează pentru desprinderea de Iugoslavia.

În luna aprilie 1992 se proclamă independenţa Bosniei – Herţegovina, iar două zile mai târziu sârbii proclama independenţa propriului lor stat, Republica Sârba a Bosniei şi Herţegovina, cunoscută sub numele de Republica Srpska.

Asadar, raul nu s-a terminat pentru Bosnia, iar e cineva care vrea s-o anexeze, s-o divida. In plus, daca sarbii si croatii au cate o republica a lor, musulmanii nu au si ar vrea-o pe aceasta, mai ales ca majoritatea populatiei e de origine musulmana, dar presedintii Serbiei si Croatiei, vor Bosnia, fiecare o bucatica, de preferat cu populatia dorita, asa incat musulmanii ar ramane undeva pe dinafara sau ca populatie minoritara permanent.

Noul stat a fost recunoscut de ONU.

Republica Srpska şi-a proclamat independenţa, dar nu a fost recunoscuta.

În anul 1991 croaţii din Bosnia proclamaseră comunitatea croată Herţeg Bosna, având ca misiune apărarea croaţilor din Bosnia.

Asadar, Serbia si Croatia, ii sustin fiecare pe cei de aceeasi etnie din Bosnia, razboiul izbucnind intre toate cele trei etnii.

Razboiul

Razboiul a inceput cu intentiile sarbilor bosniaci de a ocupa un teritoriu cat mai mare din Bosnia, evident fiind sustinut de Serbia, pentru o eventuala alipire cu aceasta.

 E incredibil ca in secolul 20 dupa experienta cumplita a unui razboi mondial, sa se creada ca tot cu razboiul se rezolva problemele. Presedintele Serbiei e clar ca se credea in Evul mediu.

 Sarbii bosniaci au expulzat pe musulmanii si croatii din teritotiile cucerite, socand lumea intreaga.

 Pe de alta parte, croatii se lupta cu musulmanii in Bosnia centrala si Hertegovina de vest. Orasul Mostar e impartit intr-o sectiune croata si una musulmana. Culmea e ca croatii se aliaza cu sarbii impotriva bosniacilor (musulmanilor), caci armata sarba bombardeaza partea musulmana a Mostarului.

 In ajutorul musulmanilor bosniaci sosesc musulmani straini, mujahedinii, care comit crime de razboi impotriva civililor. Un corp al armatei bosniaece, din Zenica, supranumita Allah Akbar, adopta o atitudine agresiv islamica, distrugand magazine ce vand carne de porc si alcool.

Aceste unitati reusesc sa invinga croatii din Bosnia centrala creand legaturi cu zonele controlate de guvernul de la Sarajevo, condus de izetbegovici, adica de musulmanii bosnieci.

 Pe de alta parte, in alte zone, Tuzla sau Maglaj, croatii lupta alaturi de musulmani impotriva sarbilor Republicii Srpska.

 In NV Bosniei, un alt musulman, Fikret Abdici, ales ca si Izetbegovici, ca reprezentant al musulmanilor bosnieci, proclama independenta Bosniei de NV, atacand fortele guvernamentale, tot musulmane, din jurul orasului Bihaci. El avea incheiat un acord cu sarbii separationisti din Croatia, Republica Srpska Kraina.

 Asta e culmea culmilor – asadar – croatii lupta cu musulmanii, la Mostar, musulmanii lupta tot cu musulmanii la Bihaci, croatii sunt aliatii sarbilor impotriva musulmanilor de la mostar, iar croatii sunt aliatii musulmanilor in Tuzla. Haos total.

 In 1993 se propune planul de pace Vance-Owen si Stoltenberg-Owen, care prevedeau divizarea Bosniei-Herţegovina în unităţi teritoriale dominate de fiecare din cele trei grupuri etnice. Desi nemultumit, guvernul de la Sarajevo, adica musulmanii lui Izetbegovici accepta, dar parlamentul Republicii Srpska refuză.

 In 1994 se incheie un acord de pace la Washington intre croati si musulmani, care prevede crearea Federaţiei Bosnia-Herţegovina, reunind teritoriile controlate de cele două comunităţi, încetarea ostilităţilor şi crearea unei confederaţii cu Croaţia.

 În anul 1995 armata Republicii Srpska a început ofensiva contra enclavelor musulmane din estul Bosniei (Srebrenica, Zepa şi Gorajde) si la Srebrenica au fost omorati 7000 de barbati musulmani, fapt declarat genocid.

 În anul1995, în cadrul operaţiunii Furtuna, forţele armatei croate înving Armata Republicii Srpska Kraina, formaţiunea statală secesionistă din Croaţia şi ocupă teritoriul acesteia iar teritoriul ocupat de Fikret Abdici este ocupat de armata guvernului central bosniac.

 In luna august 1995 , forţele armate bosniace, croate şi ale croaţilor din Bosnia lansează o ofensivă concertată asupra teritoriilor ocupate de sârbi în Croaţia şi Bosnia. NATO sprijină această ofensivă prin transmiterea de informaţii şi prin lovituri aeriene.

 Dar SUA le da un ultimatum fortelor combatante si acestea intrerup conflictele si la data de 1 noiembrie 1995 preşedinţii Croaţiei (Tudjman), Serbiei (Milosevici) şi Bosniei-Herţegovina( Izetbegovici) încep convorbirile de pace la baza militară de la Dayton, Ohio, SUA.

 Acordul prevedea crearea unei structuri statale descentralizate formată din două entităţi:

Federaţia Bosnia şi Herţegovina (formată din teritoriile controlate de bosnieci şi croaţi) pe 51% din teritoriul întregii republici şi

Republica Srpska, teritoriul controlat de sârbi, 49% din teritoriul Bosniei – Herţegovina.

 Pentru implementarea acordurilor a fost creată o forţă internaţională de menţinere a păcii care in prezent este EUFOR, forte europene.

 Pentru supravegherea aplicării acordurilor a fost creată funcţia de Înalt Reprezentant al Comunităţii Internaţionale, având puteri extinse inclusiv dreptul de a revoca oficiali aleşi din entităţi sau la nivel statal.

 Desi au fost date ajutoare consistente pentru reconstructie, multe fonduri au fost deturnate, a inflorit criminalitatea organizata si a aparut teama de fundamentalismul islamic, dar marea majoritate a musulmanilor bosnieci l-a respins. De aceea republica a dobandit statutul de potenţial candidat la Uniunea Europeană.

In concluzie, cele trei etnii s-au luptat intre ele pentru impartirea Bosniei, s-au aliat, s-au „dezaliat”, a fost un haos perfect, totul cu un scop – impartire teritoriala. Daca nu ar fi existat musulmani, probabil ca s-ar fi acceptat impartirea ei intre Serbia si Croatia sau poate ca nu, fiecare ar fi dorit-o toata.

Culmea e ca inainte de primul razboi mondial cele trei etnii doreau un stat al slavilor de sud, caci si musulmanii tot slavi erau. Cand s-a realizat, sub forma Regatului, croatii au vrut ca tara lor sa fie Croatia si tot asa…Au fost porniri individualiste mult prea puternice, din partea croatilor, apoi a sarbilor. In plus, sarbii nu au uitat niciodata crimele croatilor din al doilea razboi mondial.

Austro- Ungaria, temandu-se de anexarea lor la Serbia, i-a intaratat si mai mult…

Rau a fost ca au venit impreuna cand erau triburi barbare si s-au asezat pe aceste teritorii, rau a fost ca au mai si fost separati de religie, unii catolici si altii protestanti, rau a fost ca i-au cucerit si turcii si le-au facut rost de inca o problema, inca o impartire…

O istorie zbuciumata, un popor asuprit, aflat la bunul plac al puterilor mari, din jur.

Un viitor posibil

Imi permit sa dau copy paste unui post al Laurei.
E infricosator, dar merita citit. Cred ca defectul major al oamenilor e faptul ca uita – uita ca sunt muritori, uita ca planeta e ajutata sa moara de catre ei, nu-si dau seama ce bine e totusi sa fii cu semenii tai, decat dupa ce vad un film cu catastrofe – apropo, ma integrez si eu in aceasta infama categorie – nu stiu, nu vor, nu au timp sa fie altfel.
„Intr-un raport al Pentagonului se arata ca pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie. In 2012, timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat. Teoria este sustinuta si de mayasi, dar un numai, care prevad ca „sfarsitul timpului” va avea loc pe 21 decembrie 2012 data la care Calendarul Maya se incheie brusc.

Previziunile sunt sumbre pentru perioada premergatoare anului 2012. Dupa 2010, Europa va suporta o schimbare radicala de clima si se estimeaza ca milioane de oameni vor muri din cauza foametei si a razboiului. Nici Asia si Oceania un vor fi crutate.

La nivel planetar, in 2012 avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, ceea ce echivalează cu o revoluţie completă a Soarelui nostru in jurul Soarelui central al galaxiei noastre. De asemenea, asistam la o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, valoare care a inceput sa creasca cu anul 1980, mai intai lent, apoi din ce in ce mai rapid (dupa 1997). Prin urmare, in anul 2012, timpul va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta Schumann, denumita de catre geofizicienii contemporani ”bataia inimii” planetei noastre a atins astazi valoarea de 12 Hz pe secunda, fata de 7,83 Hz pe secunda, valoare mentinuta constanta timp de mii de ani. Pare o explicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută de timp cu care ne confruntăm la ora actuală. Tot in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.

Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, ajungand la 12 spirale in loc de doua. Dupa 2012, oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi precum si conceptele actuale despre Timp si Spatiu si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea. Potrivit lui Gregg Braden, la acest nivel de evoluţie, gândurile şi dorinţele noastre se vor manifesta instantaneu (fapt care corespunde planului astral).

In cadrul Proiectului Montauk, unde s-au realizat experienţe de proiectie in timp, s-a ajuns la concluzia ca cel mai depărtat punct din viitor in care au fost trimişi oameni in cadrul acestui Project este 10.000 d.C., daca ca dincolo de anul 2012 exista o realitate vis. Nimeni nu a găsit un viitor tangibil, al lumii fizice, dincolo de 2012. Este ca un zid abrupt dincolo de care nu mai este nimic perceptibil de catre simturile noastre actuale. E interesant faptul că şi prin metodele de divinaţie I-Ching se prevede un sfârsit in anul 2012.

Anul 2012 coincide si cu trecerea in Era Varsatorului, era care va dura aproximativ 2000 de ani si care se va caracteriza prin cunoastere, asa cum Era Pestilor in care inca ne aflam acum s-a caracterizat prin sensibilitate.

Deci se pare ca anul 2012 ne va aduce unele schimbari. Acuma ca vom evolua, ca vom trece in alta dimensiune sau ca pur si simplu nu se va intampla nimic radical, nu stiu. S-a mai prezis si inainte Sfarsitul Lumii, dar inca suntem aici.”

Sarbatorile vechi, ale noastre, ale romanilor

(Deoarece nu am diacritice – voi scrie romani si-i voi diferentia de Romani, stramosii nostri) 

Sa citesc despre lucruri vechi, valoroase -traditiile de iarna, a fost pentru mine o incantare fara margini, caci m-am intors intr-un trecut imemorial si am simtit oameni cu o putere de a intelege si cultiva spiritul mult superioara noua – de fapt atentia acordata de ei traditiilor insemna atentie acordata supravietuirii lor in spirit – sanatate mintala in toata regula.

De exemplu, termenul de „colind” provine de la latinescul „calendae”, dupa sarbatoarea Romanilor – Calendae Ianuarie – in timpul careia se faceau urari si se cantau aceste cantece traditionale.

Colindele religioase se numesc, de fapt, cantece de stea.

 Exemplu de colinda laica veche:

Soare, soare, domn cel

 Colo jos si mai in josu,
Sub o tufa de smolin
Joaca doua faclii dalbe.
Si-asa joaca de frumos,
De se-ntoarce duios.
Nime-n lume nu le vedeare,
Numa sora soarelui.
– Soare, soare, Domn cel mare,
Tu n-ai vaz`t ce-am vaz`t eu;
Soare, soare, Domn cel mare,
Nu te poti apropiare
De mugitu boilor,
De ragitu vacilor,
De zbieratu oilor,
De cantatu cocosilor,
De zvonu albinelor.
Dintr-un fir de busuioc,
S-aveti, gazda, noroc,
Dintr-un fir de iarba creata
S-aveti, gazda, lunga viata.

E un colind vechi, precrestin.

Alta ciudatenie – Craciun era pentru geto-daci un zeu solar, ca si Mithra, al iranienilor. In vechime, la sfarsit de an, Romanii aveau ca sarbatoare Saturnaliile, in cinstea lui Saturn si acestea s-au suprapus peste sarbatoarea daca inchinata lui Craciun.

Mai tarziu, dupa crestinare, Biserica a hotarat sa mute Nasterea Domnului in aceasta perioada, 25 decembrie, pentru a domina astfel paganismul sarbatorilor precrestine, pe care oamenii le tineau si dupa crestinare.

Alta – in seara de Ajun, se colinda intr-un mod special – cu colind de fereastra, colind de masa, colind adresat gazdelor, feciorului gazdei, fetei, daca era de maritat, apoi se faceau oratii- urari darurilor primite – colacului, branzei etc.

Exemplu de colind de fata, in care se lauda harnicia ei –

fragment-

Cine şede-nt-asta casă

Mândrii şi-o gătat pân casă.

Pă la uşe cu struţuri,.

Pă la blide cu şterguri,
La fereşti, cu flori domneşti,

Pa la pat, pană la brad.

în cornul cuptorului,

Pana peţitorului”. –

Colind de baiat – cu tema vanatorii

Printre meri şi printre peri

Plimbă-mi-se mari boieri,

Mari boieri cu cai bălţaţi

Cu călţuni împintenaţi,

Cai cu frâne de argint,

Cu poclăzi până-n pământ,

Plimbă-se, alintă-se,

Între ei intreabă-se:

Unde-i ciuta ciutelor,

Frumoasa frumoaselor,

Rumeneala zorilor,

Podoaba crăieselor?

Cu arcu’ să o vână,

Cu cununi s-o-ncununăm,

Cununii de cununie

Lui Vodă dalbă soţie.

colind de ferastra –

Florile dalbe,

Ler de mar,

scoala, scoala, ici domn bun,

si fa focul mare, mare,

si-mi aprinde-o lumanare

si-o lipeste’ntre icoane.

‘Ntinde masa ‘n toata casa,

peste masa, grau revarsa

ca ti-au venit juni d’ai buni,

juni d’ai buni colindatori,

sa-ti colinde si sa-ti cante

si tie si fetilor:

si pe noi ne-oti darui

cu un colac de grau curat

cu colacul lui Craciun

Buna vremea’ntr’asta casa

la boieri ca dumneavoastra

 

Oratia colacului

Unde-ar fi o fată fecioriţă
La onorata casă, la cinstita masă,
Ca Dumnezeu s-o trăiască!
(închina fetei cu sticla)
Eu îţi închin cu astă mână

Căci cu astă mi-e îndemână,

Nu-ţi închin cu mâna ştangă

Ca să ne mănânce strîga

Eu îţi închin cu un pahar galben,

Anume ca-i galben

Dintr-un vârf de paltin;

Ce-au înflorit florile

Şi-au arădnit morile,

Creşte iarba la răcoare

Şi coace grâul la soare.

Intr-o zî de primăvară

Am ieşit cu tata la plug afară;

Tata o zis să trag de Heteie,

Să-mping de heteie,

Am împins şi am tras

Şi iată cu ce am rămas!

La final – urarile :

Să fii, gazdă, veselos
Ca ş-on pom de rai frumos,
Să fii, gazdă vesel bun
C-am ajuns sfântu Crăciun
Şi găzdoala sănătoasă
C-am ajuns zile frumoasă.

 Unde gazda ăre fată de măritat se spune: Câţi cărbuni in vatră
Atăţia peţitori la fată
Şi un struţ de busuioc
Să aibă gazda noroc
 De au fecior se spune:
Câte aşchii la tăietor
Atâtea fete la fecior!
Dacă n-are nici fete, nici feciori, se spune:
Câte rândunele Sau:
Atâtea diţele (viţele)!
Câte şindrile pe casă
Atâtea băncuţe pe masă!

Câte pietre pe fântână
Atâtea oale cu smântână, sau
Câte paie pe casă
Atâtea băncuţe pe masă.
craciunul are elemente comune cu o multime de sarbatori vechi, pagane:

Astfel , de Saturnalia se apropie prin : 1.       Ospeţele îmbelşugate .2.       Tăierea porcului , făcută în chip ceremonios , ca o adevărată jertfă , ca şi Saturnalia . 3.       Unul dintre cele mai izbitoare caractere ale Saturnaliilor , anume libertatea slugilor faţă de stăpâni şi egalizarea între clase ( se păstrează la poloni şi bieloruşi ) .    

În acelaşi timp , Crăciunul ne prezintă şi unele caractere ce amintesc de Kalendae Ianuarie :1.       Ospăţul copios luat drept bun augur pentru viitor . Apoi prognosticuri diferite ce se fac cu acest prilej , mai ales privitoare la rodnicia anului viitor . 2.       Vrăji de tot felul de Crăciun . 3.       Cea mai însemnată trăsătură comună însă , e datina colindatului şi urările reciproce .   

Crăciunul însă pare a cuprinde în el şi elemente din cultul soarelui ce amintesc de sărbătoarea Dies Natalis Solis Invicti pe care ar fi înlocuit-o . Cele mai elocvente probe pentru aceasta ar fi :1.       Arderea butucului în noaptea de Crăciun . 2.       Roţile de foc cărora li se dă drumul de pe un deal . Rularea sau rotirea discului sunt semne simbolice ce se referă la soare . 3.       Colacii de Crăciun , care imită perfect forma soarelui şi ar putea fi în legătură cu cultul lui . Acesta simbolizează bogatele recolte de câmp , succesul în creşterea vitelor şi recoltele bogate de struguri , succesul în toate treburile gospodăreşti .     

Crăciunului nu-i lipsesc însă nici trăsături de cult al morţilor de tipul Compitalia şi Larentalia , ajunul Crăciunului în special , având un pronunţat caracter de sărbătoare în cinstea morţilor . Oamenii din popor consideră că e vremea întoarcerii morţilor la lume şi a celor mai feluriţi demoni .

alt colind vechi precrestin

Joi al mic

Joi al mic mare-o vinit
Si de mare, margini n-are,
Printre brazi printre smolini
Vine lin, vine spre lin,
Vine boul sur`notan,
 `-Noata,-noata, -noata.
– Da-n  coarne ce poarta?
– Legaior de panhior.
– Da in leagan cine sade?
– Da Lenuta, fata dalba,
Ca-i cuminte si desteapta;
Tot croieste, tindeseste
Chischinaie mari domnesti;
Si-si mai trage-un firicel
Si-si mai cant-un canticel;
Nime-n lume nu-si aude,
Numa dalba-mparateasa.
Pe-o zabruica de fereasta.
– Ce canti, fat,-asa frumos,
Doar nu canti`paratului,
Ca-mparatu nu-i acasa,
Ca-mparatu-i la vanat,
Sus la codru la puscat
Si-i aproape de-nturnat.
– Eu nu-i `paratului,
Ca io cant a muntilor,
De doru parintilor;
Si io cant a florilor,
De dragu surorilor;
Si io cant a rujelor,
De dragu matusilor;
Si io cant a  linelor,
De dragu vecinelor.

Despre sarbatoarea Ignatului:La 20 Decembrie, în ziua Sfântului Ignatie, Episcopul Antiohiei, românii taie porcii. Se taiau porcii si înainte de venirea lui Hristos, tot în aceasta vreme. Dar stramosii nostri aduceau acest sacrificiu zeului Saturn; crestinii de acum îl taie pentru îndestularea gospodariilor si pentru veselia zilelor de sarbatori. Obiceiul acesta este foarte vechi si se cheama Vasilca.

Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romini, in ziua de Ignat,este o forma de manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti, persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica.

in aceasta sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal.
Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris (la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau Ceres (zeita romana a griului).

Totodata, el presupune ca porcul afost socotit o intrupare a lui Adonis-zeul grec care simbolizeaza mortea si renasterea ciclica a vegetatiei, si de aceea, este posibil ca el sa fi fost ucis in ocazii solemne ca reprezentant al zeului si mincat sacramemtal de catre adoratori.

Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor-sacrificiului adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare.

Despre masa din Ajunul de Craciun, care era foarte importanta:

Poate cel mai important moment in derularea sarbatorii Craciunului este seara de ajun, atunci cand se pregateste o masa speciala, numita „masa de ajun”, si incep colindele 

Pregatirea mesei de ajun incepea in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coceau colacii „rotunzi ca Soarele si Luna ” si un colac special, numit „Creciun”, frumos impodobit, impletit in forma cifrei opt, colac ce se pastra pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar.

  Tot acum erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si „sleita” etc), precum si mancaruri din peste. Bucatele erau asezate pe masa din „casa cea mare”, dupa ce pe aceasta se asternea cea mai frumoasa fata de masa. Uneori, sub fata de masa se punea fan, peste masa se petrecea un fir de stramatura rosie, legat sub forma de cruce, iar pe colturile mesei se asezau maciulii de usturoi. in mijlocul mesei se aseza un colac rotund iar in jurul sau se ordonau douasprezece farfurii in care se aflau cele douasprezece feluri de mancare. Seara, dupa trecerea preotului cu icoana, intreaga familie se primenea si se aseza la aceasta masa.
Cina avea un caracter ritual, inainte de a se aseza la masa, toti membrii familiei ingenuncheau pentru rugaciune, dupa care capul familiei invoca spiritele mortilor, ce erau invitate sa participe la ospat, si hranea simbolic vitele din gospodarie, chemandu-le pe nume si aruncand peste cap cate putin din cele douasprezece feluri de mancare. Familia se aseza si se ridica in acelasi timp de la masa, in semn de deplina intelegere si comuniune.

Despre jocurile cu masti

ele, de obicei, sunt animale – capra, cerbul, ursul – si jocul lor consta intr-o moarte si nastere miraculoasa, simbolizand moartea si renasterea zeului, primenirea anului.

Sunt superbe aceste traditii stravechi, dar, din pacate nu mai e posibil sa aiba savoarea de demult cand erau incarcate de gesturi ritualice traite, care mai insemnau ceva pentru cei ce le faceau. Noi ne indepartam vertiginos de vechile traditii, fara sa intelegem macar de ce faceau stramosii acele gesturi aparent ata de copilaroase. O vom intelege mai tarziu cand vom vedea ca, desi civilizatia a evoluat, spiritul se pierde tot mai mult in lume, de el nu mai are grija nimeni

 Colindele se incepeau numai dupa ce avea loc urmatorul dialog:

– Slobod îi a veseli?
– Slobod cât îi birui!

(Unele materiale sunt luate de aici http://cumpana.wordpress.com/2007/12/12/colindatul-in-turt/, altele de peste tot de pe net; si de aici – o superba revista de etnologie – http://www.cultura-traditionala.ro/?act=memoria_ethnologica/nr_4/art_31)

 

Fenomenul Jim Morrison (2)

 the_doors_01.jpg

Fenomenul reprezentat de el a aparut intr-o epoca marcata de o eliberare a tinerilor  americani de regulile rigide impuse de adulti, eliberare de stilul de viata al tatilor. El insusi isi ura parintii , pe care ii considera morti si care se purtasera  cu multa strictete fata de el.

Epoca aceasta este influentata inca de Marele Razboi, in care murisera multi americani, in razboaiele din Pacific. Tinerii nu mai inteleg sacrificiul parintilor, nu inteleg cum poti sa iti dai viata pentru cauze politice. In Pacific, in una din cele mai grele batalii, americanii atacau dinspre mare o insula si coborau in valuri, secerate de japonezi, cei din spate calcand pe trupurile celor ucisi, fara a se gandi la propria moarte.

America de dinainte de razboi era dominata, ca mentalitate, de religia puritanilor, care impuneau o viata morala, guvernata de reguli rigide.

Razboiul din Vietnam care a urmat le-a revelat tinerilor care vor milita pentru pace faptul ca razboiul e dus pentru interese politice, care nu au de-a face cu ei, ei fiind doar carne de tun.

O alta sursa a miscarilor perioadei o constituie cultura Europei, miscarile literare avangardiste si inaintasii lor: Rimbaud, Verlaine si ceilalti simbolisti, care l-au influentat mult pe Morrison. Ca adevarat american, el nu s-a limitat, ca europenii, doar la a face parte din boema, de a se izola intr-o lume a sa…spirit activ american, el a vrut sa se faca auzit si a apelat la muzica pentru asta. Era fascinat si de actorie, asadar ii placea sa se exprime, sa se arate, isi manifesta foarte usor interioritatea si intr-un mod total dezinhibat si original.

La toata aceasta atmosfera vor contribui si celelalte trupe – Rolling Stones, Janis Joplin, Jimmi Hendrix, miscarile poetice americane – generatia Beat. Ei vor ataca tabuurile societatii – sexul, drogurile, imoralitatea. Nu neaparat pentru ca tot ce vor ei este numai sa faca sex si sa se inece in alcool sau in droguri, ci pentru ca era singura cale prin care puteau incerca sa distruga o societate care nu le placea, in care nu isi gaseau locul.

Ce efecte sunt azi? Tinerii de azi sunt la fel de dezinhibati, practica metodic si progresiv ceea ce au reusit sa cucereasca inaintasii lor, ceea ce inseamna ca nu s-a consumat acest fenomen – e aceeasi blazare, plonjare in sex, droguri si muzica, aceeasi incercare de eliberare, dar…consumismul e in floare si e noul zeu la care se inchina toti; cand se fac mari, cei fara bani isi doresc o slujba, o casa, o masina etc, cei cu bani, sa se fixeze cat mai comod la conducerea lumii – azi toti vor sa conduca, sa nu fie lasati la o parte, sa ia si ei o felie din prajitura puterii, prin detinerea de cat mai multi bani, prin detinere de functii in corporatii sau in politica.

 Jim Morrison spunea ca oamenii nu vor neaparat o casa, doua masini si o slujba, ci ceva sacru; azi nu se mai aplica si poate ca pana nu isi vor da seama de asta, oamenii vor continua sa caute scapare in vietile alternative oferite de excitante.

200px-doorsmovieposter.gif

the_doors_04.jpg

Oliver Cromwell si puritanii au influentat istoria lumii definitiv

 Ideea e ca si datorita lui omenirea a adoptat o anumita directie pe care el a lasat-o sa se intrevada, cea a republicilor, cea a cetateanului, a celui ce are libertate religioasa; datorita lui Anglia nu a trecut prin ceea ce va trece Franta care si- a decapitat nobilii, caci el a atras atentia asupra caii spre care  duce acel absolutism regal, facand o miscare politica ce le-a deschis ochii deopotriva englezilor de rand, dar si nobililor, astfel incat ei au adoptat pozitia de mijloc, aceea de a domni democrat; oarecum, datorita lui, monarhia dainuie si azi, fiindca a provocat lupta unor extreme- la acea vreme – a absolutismului si a democratiei republicane. A fost un om cu un simt bun, un vizionar. A aratat forta poporului, forta unei credinte, a unei idei, l-a anticipat pe Hitler, fara a merge pe acelasi tip de cale.

Asta spune multe despre capacitatea englezilor de a se adapta unui bun simt milenar, de a trata lucid situatii de criza.

Nu e intamplator faptul ca un puritan, cum era el, a facut asta, deoarece ei sustineau spiritul bisericii, nu rigorile care fac omul un supus inert, deoarece ei nu erau de acord cu supunerea bisericii catre stat, ceea ce o desfiinta ca forta spirituala adevarata, corupand-o asa cum s-a intamplat in evul mediu, cand implicarea ei in politica a dus-o la o putere extrem de mare, dar presarata cu crime, ea initiind cruciade, din motive mai mult politice. (Oamenii s-au folosit de religia crestina pentru putere politica atunci, au corupt-o pana in maduva oaselor si-au batut joc de tot ce era invatatura adevarat crestina- un mare paradox al omenirii)

Acesti nesupusi puritani vor fi baza Americii de Nord care a ajuns azi cum a ajuns. (puritan se pare ca se poate asocia cu un spirit capabil sa adopte o pozitie care sa il ajute sa isi castige libertatea, sa respecte morala crestina; totusi s-a ajuns mai degraba la un spirit pragmatic, dar liber, in America)

Mie, acel gest de a ucide un rege in era regilor mi se pare fundamental pentru omenire, pentru evolutia ei ulterioara.

Oliver Cromwell a fost cel care in secolul 17 a decapitat un rege, pe Charles I, care credea in Dreptul divin al regelui de a conduce. Dupa ce l-a ucis pe Charles, Cromwell s-a autoproclamat Lord Protector al Angliei, declarand Anglia, Scotia si Irlanda (pe care a cucerit-o chiar el) republici si promovand libertatea constiintei religioase (desi cerea sa fie pedepsiti blasfemiatorii), .

El era puritan, facand parte dintre cei care au criticat Biserica anglicana ca s-a reformat doar liturgic si teologic, nu in spiritul ei. Acestia doreau o lume guvernata dupa regulile lui Dumnezeu.

Asadar spiritul lui era oarecum divizat daca promovase libertatea religioasa, dar ii pedepsea pe blasfemiatori.

El facea parte din New Model Army, o armata profesionista facuta sa sustina Parlamentul, dar care a luptat impotriva regalistilor din  timpul Razboiului civil englez (care ii opunea pe sustinatorii lui Charles I si ai dreptului divin regal sustinatorilor lui Oliver Cromwell). El era un Independent intre puritani, adica unul care sustinea ca bisericile trebuie sa fie supuse comunitatii locale, nu unei conduceri centrale. New Model Army sustinea Good Old Cause care sustinea ideea ca monarhia nu trebuie sa controleze Biserica.

Ideea ar fi ca Oliver Cromwell a actionat in virtutea unei idei religioase, dar a proclamat ideea ca poporul e format din cetateni, nu din supusi si ca nu trebuie sa mai ingenuncheze in fata nimanui, a niciunui rege.

A fost un puritan care a produs un genocid cand a cucerit Irlanda.

Regele Charles I s-a casatorit cu o printesa catolica, a introdus in practica liturgica ceremonii pe care englezii le omiteau, indepartandu-se de ceea ce Biserica anglicana promova, apropiind-o pe acesta prea mult de catolicism. Totul a dus la razboiul civil in care i se opuneau fortele parlamentare, care nu acceptau intentia lui de a-si extinde puterea si asupra lor; de asemenea i se opuneau si puritanii care nu acceptau simpatiile lui catolice. In final el a fost ucis pentru ca nu a acceptat conditiile unei monarhii constitutionale. Monarhia a fost abolita si a fost declarata o republica numita Commonwealth of England.

Puritanii au emigrat in America de Nord intre 1620 si 1640 – Marea Emigratie – ea a incetat in timpul Razboiului civil din timpul lui Charles I cand acesta a oprit aceasta migratie.

In ce sens au influentat Cromwell si puritanii istoria ulterioara?

Au infiintat prima republica si au proclamat o oarecare libertate a cetatenilor, asadar au dus spre democratiile actuale.

Datorita lor, dupa Restauratie, cand Charles II, fiul lui Charles I, a fost iar proclamat rege, acesta a condus in virtutea nu unui Drept divin, ci in baza unui contract social, intre rege si cetateni, prin care acesta le asigura pacea si prosperitate, idee pe care a emis-o Thomas Hobbes In „Leviathan”.

Aceasta republica putina cata a fost a lasat teren dezvoltarii si doctinelor  de esenta materialista, Locke, Hobbes, Bacon, cu un rol imens in democratiile, dar si in comunismul ulterior. Materialismul sta la baza societii consumismului de azi, e cauza spiritului scindat al omului modern, pe care l-au exprimat, de la Baudelaire incoace poetii. Reforma e cea care a declansat marele avant al industrialismului, puritanistii dand si prima republica.

 Asadar, Cromwell a schimbat lumea. Nu degeaba BBc l-a ales in Top 10 al celor mai mari britanici ai tuturor timpurilor.

Oare, au adus, totusi, raul in lume sau au ajutat lumea sa se orienteze spre un bine viitor, asa cum l-a intuit vizionar Shelley, cand vorbea de faptul ca, in cele din urma, mai devreme sau mai tarziu, binele naturii umane va elimina raul din lume si va evolua spre o domnie a iubirii transcendente.

Omenirea a cunoscut perioada Evului Mediu, de reguli stranse, de nesuportat iar acum e era eliberarii consumiste. Sa fie, oare, viitorul al unei armonii a spiritului cu corpul?