Javier Marias – Maine in batalie sa te gandesti la mine

 E o carte care se deruleaza lent, lent, lent.

La inceput m-a plictisit cumplit stilul prea plin  al scriitorului, apoi incet-incet mi-a placut. Calitatea principala a stilului sau ar fi faptul ca survoleaza viata cu calm, dintr-o perspectiva oarecum extramundana. De exemplu isi inchipuie ce fac intr-o noapte ca aceea pe care o petrece el in casa amantei sale care moare un student, un criminal, o infirmiera.

  Treptat mi-am dat seama ca nu aduce nimic nou, doar faptul ca pune intr-o lumina completa detalii din viata obisnuita a oamenilor, ceea ce e frumos, oarecum interesant; nu e un creator, un profund ganditor, ci un observator minutios al felului de a gandi, simti al oamenilor reflectat in gesturile, atitudinea, tonul vocii lor. E impresionant cum ii descifreaza pe toti, dar constati ca nu sunt lucruri pe care nu le cunosti, nu le-ai mai vazut pana acum, ci in cartea lui se produce o placuta regasire cu ele, cele intalnite de tine in lumea reala.

 Asa studiaza el scena de la inmormantarea Mariei Tellez, o aventura de-o noapte a lui, care a murit in bratele sale.

O intriga solida nu are, ceea ce iar ii da valoare, caci conteaza doar momente din viata in care oamenii traiesc si nici nu isi dau seama, sunt mai degraba traiti si un asemenea observator ii vede si le surprinde frumusetea banala a vietuirii; la el fiecare om marunt pare un semizeu, prin faptul ca isi traieste marunta lui viata, dar care e doar a lui.

E destul de sarcastic atunci cand povesteste o vizita la regele Spaniei, la care ajunge prin forta neprevazuta a lucrurilor, caci totul e declansat de moartea acelei femei.

E oarecum naiva panda la care supune familia Martei Tellez, dar oare in viata reala nu lucruri prostesti o fac sa ia o intorsatura neasteptata?

E un „tesator”, in sensul ca brodeaza posibile motive generale, des intalnite, pentru actiunile personajelor (de exemplu de ce plange, cum plange sora Martei – p 119- editura Univers) – sau creeaza echivalente pentru a vedea foarte bine fenomenele, pentru a le vizualiza in toata manifestarea lor, cum ar fi comparatia luizei cu un copil care plange pentru ca…..

  E interesanta scena cu copilul amantei sale care nu vrea sa mearga la culcare, intr-o incercare instinctiva de a impiedica adulterul, ca unicul barbat al casei.

Replica ” Maine in batalie sa te gandesti la mine” cu atatea variante, adresata de iubita unui pilot american care pleaca cu Messerschmitt-ul.

 Insista mult uneori pe ideea absentei, din care face fraze, ca un copil care a gasit un joc nou, pag 32-33.

 Ce nu-mi place e izul de mobile vechi din familiile vechi spaniole, de care parca si tinerii se molipsesc – lume de aristtocrati pe cale de disparitie, inca eleganti in prabusirea lumii lor.