Europenii ne vor inovativi

Danuta Hubner, sef pe la forurile europene ne spune verde in fata cateva lucruri.

Asta este ceea ce am retinut eu azi de pe Radio Romania Actualitati ( am mai colorat si eu pe ici, pe colo).

– Nu fiti mediocri!

– Saracia trebuie sa te faca si mai harnic, si mai dornic de a te ridica

– Educatia si cercetarea trebuie sa fie prioritati – Inovati!

– Veniti cu ceva nou, care sa atraga, incetati sa va mai plangeti!

– Nu mai asteptati atatea de la forurile superioare, la nivel local se pot face cele mai multe lucruri pentru o comunitatea

– Infiintati centre de excelenta si in localitatile mici, de ce nu?

Chestiile astea,  probabil, ne-au mai fost spuse, dar abia acum, cand ne-am dat seama deja ca asta e solutia, le primim si le intelegem altfel.

Normal ca ei, europenii, ar trebui sa ne sfatuiasca in acest sens – si poate ca trebuia sa fie mai insistenti- caci nimeni nu mai vrea romani care sa cerseasca pe la portile lor.

Dar toate lucrurile, in lumea asta., merg greu, intortocheat, cand sunt o gramada de ganduri mici, numite interese, sau o mare pata alba, numita dezinteres.

A mai adaugat:

– e nevoie de 15-20 de ani ca sa ii prindem pe vesticii mai vechi

– „În ziua de azi, e clar, cu cât eşti mai sărac cu atât mai inovator trebuie să fii, aşa pot fi depăşite zecile de ani dacă nu chiar secolele de înapoiere şi lipsă de creştere economică, trebuie sărite nişte etape, nu trebuie neapărat să urmezi acelaşi curs ca cei care sunt acum dezvoltaţi” .

Au vazut ca unii romani, mai iesiti pe afara, unde si studiaza, fac descoperiri formidabile si ne-au zarit potentialul creativ……

– a mai spus că atunci când în România există bani de investit, ei ar trebui direcţionaţi spre ceva special, „de exemplu, o clădire pe care apoi, să vină să o vadă jumătate din populaţia Japoniei în fiecare an” a spus ea

– „Încetaţi să mai fiţi mediocri, puteţi atrage atenţia numai cu ceva special, a fi mediocru nu rentează, dar asta e o problemă a statelor noastre din centrul şi estul europei, care am trăit secole de sărăcie”

Chestia cu cladirea imi suna a gol – e cam stupid, dar asa faci bani din nimic, pentru ca oamenii de azi au un apetit extraordinar pentru a  vedea ceva ce n-au mai vazut, fiindca s-au cam plictisit de ceea ce stiu, mai ales ca pe net poti vedea totul. Suferim de plictiseala cronica si atunci suntem dispusi sa venim sa vedem o cladire stupida, in esenta ei, dar care iti satisface stetea de spectacol –  o cladire plutitoare, de exemplu, sau una care sa zica ” mama”.

Observatii – Utagawa Hiroshige

   Revad stampele lui pe care le-am postat si ma intreb daca am innebunit sau pur si simplu nu  am gust. Dan spune ca par niste ilustratii banale. La prima vedere, pentru omul de azi, lucrarile lui par doar niste dragalase ilustratii de carte, asa ca  am incercat si eu sa le vad asa si reusesc…Dar

are ceva special, o simt si ma intreb ce este. 

Ccred ca, in primul rand, m-a influentat pictura chineza care ma fascineaza. Privita dupa pictura chineza de secol 10-12-14-16-17, cu tusele ei delicate, starea visatoare, cea japoneza este  minunata altfel, este o incantare a ochiului prin culoare, miscare, perspectiva, compozitie. Daca o plasez in prima jumatate a secolului al 19-lea, te uimeste frumusetea culorilor, indrazneala perspectivei, varietatea scenelor, folosirea sugestiei, desi e considerata o pictura realista. Eu cred ca foloseste mult expresivitatea liniei, a punctului, a culorii. Asadar, indiferent in ce perioada plasezi o pictura, valoarea ei consta in puterea de a-ti atinge sufletul. Pentru mine, japonezul reuseste asta. E drept ca ma fascineaza si faptul ca picturile lui ofera imagini dintr-un timp apus de mult si astfel pasiunea mea pentru istorie este trezita si ea.

Totusi picturile lui nu sunt numai istorie in imagini sau ilustratii obisnuite de carte. E drept ca acum, dupa frumusetea si profunzimea la care a ajuns arta, prin Van Gogh,  Paul Klee, Dali si atatia altii, pare cam depasita aceasta pictura. Dar nu e asa. Oricand esti fascinat de perfectiunea armonizarii culorilor, de viziune, de puterea de sugestie a mijloacelor, de delicatetea trairilor, de dinamism, de varietate, de rafinamentul liniilor, de frumusetea redarii in mic a totului. La el nu e tulburare, nu e ardere, la el e ochi de miniaturist, pretios mestesugar, rafinat colorist, dar care nu il fac mai putin artist. Are si momente de contemplatie plina de tristete si parca simti apasarea vietii. El reda permanent munci, dar uneori ele sunt plasate intr-un cadru trist. In felul cum picteaza pasarile simti o sensibilitate delicata si melancolica. Peisajele de seara, nocturne trimit insingurare, iar iarna, desi e mirific redata, are si o nuanta nostalgica.

In privinta faptului ca mari pictori au fost impresionati de el, prin sec 19, 20 ma face sa vad doar cat de formalisti sunt europenii. Chinezii pictau peisaje, japonezii coloreaza minunat si au perspective diverse. Pentru ca nu respectau precepte academice. Japonezii au beneficiat de frumusetea costumelor, de coloritul lor minunat, asa au fost nevoiti sa foloseasca o paleta variata; chinezii de peisajul lor fascinant, pe care nu puteai sa nu il pictezi. Europenii, cand au renuntat la pictura academica au fost infierati public.

   Recunosc in pictura japonezului perspectiva lui Manet, chiar subiecte ale lui, strada, portul, culorile vii ale fauvistilor, dar si ale lui Van Gogh, desi liniile lui sinuoase puteau fi imprumutate mai mult de la chinezi, desi nu a fost asa…Figurile uneori grotesti ma trimit la Touluse-Lautrec.

Coloristica plina de vitalitate

Dinamism

Compozitii complexe

Perspectiva indrazneata

Alte tablouri cu cate ceva deosebit

Din seriile Tokaido, prima e cea mai reusita, editia Hoeido, in celelalte se vede  graba, schitele sunt chiar  ilustratii banale, desi coloritul e inca frumos, ca si ideea compozitiei.

Un fabulos pictor japonez – Utagawa Hiroshige 1797-1858

  Ca de obicei, am mers pe o pista oferita de Teo. E fascinant… L-a influentat pe Monet, pe Van Gogh. I-a invatat sa foloseasca lumina si culoarea, dupa parerea mea. Pictorii chinezi creau peisaje extraordinare prin secolul 10, desenau fascinant exteriorul, cand europenii inca foloseau lumina artificiala si culorile ei.

Are culori luminoase, contraste armonioase, picteaza exceptional, dupa mine, marea, iarna, pomii infloriti, scenele cu multimi, pestii.

Este celebru pentru scenele pictate in orasele pe traseul Tokaido, pentru scenele din orasele Edo si Omi, pentru piese de teatru pictate, ilustratii de carti…

Iarna:

Scene din viata oamenilor:

Pasari, flori, pesti..

MAREA SI APOI MUNTELE FUJI-SAN

PEISAJE SI APOI CIRESI INFLORITI

HIROSHIGE SI VAN GOGH

Hiroshige mizeaza pe imagini lucide, clare, care amintesc foarte mult de linistea si de tacerea din jurul templelor budiste nipone. Tehnica sa consta in efectuarea unei matrice a imaginii pe lemn si in imprimarea ei pe pinza de bambus. In intreaga sa viata, artistul a efectuat peste 5.000 de printuri, 1.000 dintre acestea reprezentind regiunea Edo, cel mai mare oras japonez din acea vreme, in cadrul unei serii care a devenit un reper in istoria artei peisagistice. Scene cu ninsoare, festivaluri, momente alese aparent intimplator de pe strazile orasului, gradini, riuri, toate printurile lui Hiroshige vorbesc despre caracterul permanent al acestei lumi, despre linistea pe care o respira, atit de departe de haosul si vacarmul lumii actuale incit tablourile par magice pentru privitorul de azi.

Seriile de peisaje „Cincizeci si trei statii din Tôkaidô (1833-1834) si „O suta de peisaje celebre din Edo” (1856-1858) au influentat puternic artistii impresionisti, mai ales pe Monet. Vincent van Gogh a lucrat la doua reproduceri dupa „Gradina de pruni din Kameido” si „Podul si ploaia”, fiind puternic impresionat de tehnica lui Hiroshige. Artistii rusi Ivan Bilibin, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai miscarii artistice de la inceputul secolului al XX-lea, si Mir Iskusstva („Lumea artei”) s-au inspirat puternic din tehnica si viziunea artistului japonez.

DATE DIN VIATA SA

– s-a nascut in 1797 in Edo (Tokyo de azi) intr-o familie de mici nobili japonezi care se aflau in slujba shogunului, a caror misiune era aceea de a pazi castelul Edo de incendii.

– pictorul a fost instruit in arta grafica de catre un alt pompier influentat de scoala chineza Kanô

– a devenit un artist ukiyo sub influenta contemporanului sau, Hokusai, unul dintre cei mai cunoscuti artisti niponi, celebru mai ales pentru lucrarea „Marele val din Kanagawa”.

– In 1856, artistul s-a retras din lume alegind sa devina calugar budist. In acelasi an a inceput sa lucreze la seria „O suta de peisaje celebre din Edo”. A murit la virsta de 62 de ani, in 1858, de holera,  si a fost inmormintat intr-un templu budist zen din Asakusa.

SURSA INFORMATIILOR: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-12-28/japonezul-care-i-a-inspirat-pe-impresionisti.html

ALTE INFO

-s-a nascut sub numele de Ando Tokutaro

– tatal sau era si samurai, si pompier

– la 12 ani i-au murit ambii parinti, cu cateva luni inainte ca tatal sau sa il numeasca in locul sau pompier, indeletnicire la care nu a renentat pana la 43 de ani

– doi ani mai tarziu a intrat in faimoasa scoala a lui Toyohiro Utagawa, care i-a permis un an mai tarziu sa ia numele Utagawa, dupa ce a fost respins si de aceasta scoala, si de o alta

– prima lucrare ilustrarea unei carti , in 1818, la 21 de ani; a creat si stampe traditionale, cu subiecte ca: actorii kabuki, femeile frumoase si luptatori

– in 1830 a trecut in alt domeniu, al stampelor cu peisaje

– una din capodoperele sale va fi seria Tokaido gojusan-tsugi no uchi / Fifty-three Stages of the Tokaidodin 1833- 1834 cu 55 de stampe; Tokaido era un drum ce lega Edo de Kyoto

– in urmatorii 20 de ani s-a concentrat pe stampele cu peisaje

– alte faimoase serii ale lui:

• Famous Places of the Eastern Capital (meaning Edo)
• Famous Places of Kyoto
• Famous Places in the Sixty-Odd Provinces
• Sixty-nine Stations of the Kiso Highway
• Eight Views of Lake Biwa
• Thirty-Six Views of Mount Fuji

– ultima serie a sa Meisho Edo Hyakkei, One Hundred Famous Views of Edo este considerata capodopera

– adevarata reputatie i-a fost data de europeni

– a creat aproximativ 5400 de stampe, iar cele din ultima perioada erau mai slabe calitativ, din cauza ca le realiza rapid, la cererea pietei

Pictura chineza

  Astazi ma fascineaza chinezii cu pictura lor delicata, ca o stare de suflet – o pictura linistita, care, daca o contempli mai mult,  te predispune la visare. Liniile sunt valurite, ondulate, cand redau peisajele, culorile sunt delicate, pastelate sau doar linii negre, cu tus,  pe fond aprins; se remarca trairile, finetetea, rafinamentul civilizatiei; unele compozitii sunt complexe, altele sunt foarte aerate, dar puternice in semnificatii; pe alocuri pare saracacioasa, dar e doar loc liber lasat spiritului celui ce interpreteaza.

Primele trei ii apartin lui Wang Jian (1598-1677) si fac parte din  „Album of ten landscapes in old style”

Casute mici, adapostite intre dealuri si sub palcuri de pomi, la poalele muntilor ce se intind lenesi, ca niste uriasi; casute pe care abia le ghicesti in peisaj, de aici tinuta lor discreta, umanitatea discreta; nuante blande; linistea care iti inunda fiecare particica din creier

Urmatorul este: „Viewing Plum Blossoms by Moonlight” de  Ma Yuan – 1190-1225

Copacii cu forme contorsionate care parca intruchipeza un gand dureros al artistului; samuraii ce contempla luna, pierduti in infinitul visarii; privirea le e atrasa dincolo de ei, spre cer, spre vale, se uita pe sine, se pierd pe sine; asadar oamenii, cand apar in natura sunt dar in postura aceasta.

Apoi Ren Xiong (1823-1857) din „Album of Twelve Leaves- Figures in Landscape Settings”-

tus si culoare pe hartie

Pomul pictat cu negru, pare visator ca fata, e o prelungire a gandurilor ei. Ea pare abatuta, dar fata ca o masca nu ii tradeaza adevarata stare, numai gestul de a se sprijini de pom e cel al unui om ajuns la capatul puterilor.

Batranul care mediteaza, cu o figura impacata

Huang Shen (1687-1772) – din albumul „Album of Beggars and Street Entertainers”

Wang Hui (1632-1717) Landscape „Gathered Snow”

Inscriptia celui de mai jos: „Autumn Vapours Over the Red-leafed Forest in the manner of Fan Hua-yuan (Kuan)”

Frumusetea departarilor, care dau adancime imaginii, nuante tomantice dulci.

„Magnolias”  de Yun Shouping-  1633-1690

Zhao Zhiqian (1829-1884)

 Yun Shouping (1633-1690) „Narcissi” cu inscriptia: The narcissi by (the Southern Sung master) Chao Tzu-ku (Meng-chien) are pure, untrammeled and sublime in spirit consonance. In this copy by Nan-tien there is beauty to spare.

Chinezii au o tehnica a picturii pe suluri verticale si orizontale

Exemple din primele:

Dai Jin (1388-1462) – „Returning late from a spring outing”

Culoarea apusului domina totul; preferinta pentru suluri verticale se explica prin dorinta de a nu lasa in afara panzei nici muntii, nici pamantul de jos, cu oamenii sai; minunatia ansamblului, armonia perfecta.

Chen Hongshou (1599-1652) – „Plum blossom and wild bird”;

Contrastul armonios dintre pomul noduros si delicatele flori albe; rafinamentul nuantelor.

Liu Guandao (1270-1340) – „Kublai Khan hunting”

Kublai han a fost un mare han mongol, care a trait intre 1215-1294; a fost unul din nepotii lui Ginghis Han; pana in 1271 a fost imparatul Chinei si in timpul sau budismul a ajuns religie de stat in China; a sustinut manastirile din Tibet; a fost un foarte bun conducator; a intemeiat in China dinastia mongola Yuan, intre 1271 – 1368; la curtea lui s-a aflat mai multi ani calatorul venetian Marco Polo; dupa moartea lui urmasii sai vor fi alungati cateva sute de ani mai tarziu din China, intemeindu-se dinastia Ming. Un superb poem de Coleridge ii poarta numele : „Kubla Khan”, reprezentand o viziune de vis, scris sub influenta opiumului:

„In Xanadu did Kubla Khan
A stately pleasure-dome decree:
Where Alph, the sacred river, ran
Through caverns measureless to man
Down to a sunless sea.
So twice five miles of fertile ground
With walls and towers were girdled round:
And there were gardens bright with sinuous rills,
Where blossomed many an incense-bearing tree;
And here were forests ancient as the hills,
Enfolding sunny spots of greenery.” ( fragment – prima strofa)

Wang Shimin (1592-1680) – „Snow over rivers and mountains”

Zhou Chen (c1460-c1535) – „Idly watching children catch wilow flowers”

Si suluri orizontale, dar care sunt foarte lungi, asa ca voi da intregul si cateva detalii:

„Green Mountains and White Clouds”, detail – from a hand scroll – Wu Li – 1632-1718

Hipnoticul verde, ajutat si de liniile sinuoase; copacii plutind in vis; superbele vai, superbele culmi

„Returning clearing” – anonim:

Impresionanta masa umana; amestec de culori si gesturi; furnicar uman

Acum din antologia- „Anthology of Masterpieces of the T’ang, Sung and Yuan Dynasties” – reprezentand pictura pe matase, cu versuri scrise:

„Mountain Stroll in Spring” de  Ma Yuan, Sung dynasty

versurile:

Brushed by the long sleeves, the wild flowers dance.
The eremetic birds, avoiding mankind, do not chirp.

Recunosc, aceasta este preferata mea: crengile, omul, pasarea, dealurile din zare, culorile moi ale visarii, totul trimite la perfectiunea unei stari, in care te sustragi vointei de a fi.

si o alta superba:

„Mountain journey in morning snow”  de Ma Yuan din Sung Dynasty

Parerea unui profesionist, MARIANA SENILA-VASILIU, care a vizitat in 24 iunie 2004, o mare expozitie de pictura chineza de la Paris, „Montagnes celestes”

” Ce regal e expoziţia de peisaje chinezeşti, cu munţii săi sacri şi văile sale adânci, totul iscat din zvâcnetul pensulei plimbate pe hârtie ori mătase, în tuş când luminos, când mat, când transparent, când catifelat, când uscat, când umed, când lin ca o apă care se pierde în zare, când profund ca o noapte întunecată. Pictura europeană a avut/are la dispoziţie puzderie de culori, pe când pictura chinezească se reduce cel mai adesea la gama monocordă a tuşului descântat cu pensula, care însă reuşeşte să se substituie unui întreg magazin de materiale de pictură. Orice lumină şi orice culoare îşi află echivalentul în tuşul chinezesc modulat de la tuşul alb până la cel mai negru… negru.
Dar linia, dar punctul din care se naşte ea? Principiul Yin şi Yang, a Vidului şi a Plinului, face ca punctul cel mai negru  să aibă o lumină şi un conţinut, ceea ce face totul viu. Linia continuă Yang, cea întreruptă Yin; compactul şi concentratul se exprimă prin linie, ca şi concavul şi subţirele. Liniile se întrerup pentru a sugera continuitatea şi se opresc pentru a fugi dincolo de dâra tuşului. Sunt încreţite şi atât de strânse încât, cum spunea un pictor, aerul să nu poată pătrunde printre ele, dar caii pot galopa în acelaşi timp în voie. Qiu Yng în Urcare spre Pavilionul Săbiei pictează o trecătoare atât de strâmtă încât unui singur om îi este suficient să o blocheze şi totuşi, cum spunea un poet, prin ea pot trece zece mii de persoane.
Spaţiul peisajului chinez, cu munţii săi stranii şi văile sale adânci cu norii care taie stâncile ori se agaţă de ele, cu ceţurile care plutesc ca o mare printre piscuri – Muntele Lu învăluit de nori a lui Wang Hui, cu crestele stâncilor care crenelează întreg ruloul orizontal mâncat parcă de valuri creează o astfel de impresie –, cascadele spectaculoase, întinderile largi şi nesfârşite ale Fluviului Albastru (lung de 6.300 km, este cel mai mare fluviu care traversează China botezat din cauza varietăţii peisajelor şi a frumuseţii lor „galeria lumii”), au premers şi au modelat forma liniilor şi nuanţele tuşului, au dat ritm savantelor desfăşurări Vid-Plin, Munte-Apă, ca în final să ajungă la complementarul Pensulă-Tuş din care se nasc cele zece mii de imagini ale celor zece mii de lucruri în viziunea a zece mii de pictori. De ce s-a oprit gândirea chineză la zece mii şi nu mai mult sau mai puţin, asta nu ştiu, dar cifra sugerează infinitatea Universului. Un peisaj chinezesc e sinteză între gândirea cosmologică, arta picturii, observaţie şi imaginaţie. El nu reproduce realitatea, ci pe baza celei existente creează o alta, mai puternică şi mai răscolitoare decât concretul. Calitatea mare a picturii chineze e forţa de sugestie.”

Leapsa

  Leapsa de la Ovidiu

 Imi place sa fac acest gen de exercitii, pentru ca imi place sa vorbesc despre mine in general, lucru cu care nu sunt si neaparat de acord 🙂

1. ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?

25  😉

2. ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?

sa nu ai puterea de a incerca

3. dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atât de multe lucruri care ne plac? 

raspuns evident: pentru ca nu avem timp decat de supravietuire 

4.când ţi se pare ca s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai facut?

sunt rari oamenii care fac mai mult decat vorbesc

5. dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cît de bogat ai fi?

ia sa vedem cum suna: as vrea un kg de piersici. Cata fericire sa va dau in schimb? ca s-o dai trebuie s-o ai, ca s-o ai trebuie sa o primesti…ar deveni o moneda ca oricare alta…

6. care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni?

oamenii nu sunt buni la suflet – as vrea sa fie mai buni la suflet si atunci poate ca vor spune adevarul celui care are mare nevoie de el, poate vor fi prietenosi si amabili, poate nu vor mai uri, nu vor mai invidia …

7. faci ceea ce ai visat să faci, sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici?

cand imi pierd timpul, fac ceea ce am visat

8. dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?

perceptia timpului ar fi alta…

9. eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie?

prima varianta

10. dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi ăla?

sa calatoreasca enorm

11. ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?

un prost fericit

12. ce-ai alege între a pierde toate amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să îţi mai faci amintiri de acum înainte? 

imi plac amintirile mele

13. îţi mai aduci aminte de momentul ăla de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? mai are vreo importanţă acum?

nu cred ca mi se adreseaza

14. care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de specială?

copilaria a fost un paradis, vazut de acum, dar nu si de atunci

15. dacă ai câştiga 1 milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?

as vrea sa castig 30 ca sa merg pe Luna

16. când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?

acu 10 ani, cand viata mi s-a schimbat complet si in bine

17. când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?

next

18. care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai facut? ce te opreşte?

sunt multe

19. care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?

sa pierd timpul; in stil  mare

A fost o leapsa foooooooarte grea;

Foto ale mele

 

 

 Bucegi

 

 

 

 

 

 

Sighisoara

 

 

Pentru Ovidiu:

Poezie

Si pentru ca vad ca se poarta poezia si sunt nenumarate pds-uri, am zis sa intru si eu in colectia mea, sa impart un strop de suflet la randu-mi, apeland la cate o voce care se pricepe

Am fost fascinata de stilul laconic si, paradoxal, plin al lui Ungaretti

Veghe

O noapte-ntreaga

Aruncat langa

un tovaras

macelarit

cu gura lui

Scrasnita

intoarsa catre luna plina

cu mainile lui umflate

patrunzand

in linistea mea

am insirat

scrisori pline de iubire

 

Niciodata nu m-am agatat atat de tare

de viata

(1915)

traducerea St. Augustin Doinas

Trasee prin tara – Cheile Dambovicioarei

Vara asta am vizitat Cheile Dambovicioarei – impresionante- pereti de stanca foarte drepti, un drum lung si sinuos, la capatul caruia trebuia sa dam de Pestera Dambovicioarei – dar nu s-a intamplat asta pentru ca am pornit pe jos de la locul de taxare la intrarea in chei (3 lei, parca) si nu am mai avut energie sa ajungem la ea – asa ca nu va lasati masina la intrare caci e mult de mers…

Cateva date culese de peste tot:

– fac parte din cel mai mare complex de chei din tara – cel axat pe Dambovita si afluentii sai;

– s-a creat prin adancirea paraului Dambovicioara in calcarele jurasice ale pietrii Craiului

– are peste 2 km cu aspectul unui veritabil canion;

– peretii de stanca au in unele locuri 200 de m 

– la baza sunt calcare jurasice, spre varf cretice inferioare;

– in unele locuri apar limbi de grohotis

Pozele noastre:

 

 

 

Printesa de Cleves – Doamna de Lafayette

 

Am gasit in biblioteca soacrei mele aceasta carte si cum aveam chef de ceva soft si plin de pasiuni, am ales s-o citesc.

M-a surprins caci m-a captivat. Dincolo de teza cu pasiunea si datoria, specifica secolului 17, frumusetea cu care descrie pasiunile adanci e proaspata.

Pe scurt, este vorba despre o principesa, casatorita, care si-a ales sotul doar pentru calitatile lui morale si pentru ca o iubea nespus de mult, care se indragosteste de ducele de Nemours, care, la randul lui, o iubeste profund. Ambii sunt foarte frumosi, probabil sotul nu e prea aratos…In ea se da o lupta crunta intre datoria fata de casatorie si iubirea care o inunda, pana la urma ii spune tot sotului- despre cum nu mai poate indura aceasta iubire vinovata, numai ca, in felul acesta, sotul e foarte afectat si chiar va muri, crezand ca ea l-a inselat cu acel duce…in loc sa se casatoreasca cu Nemours, doamna, desavarsita, traieste foarte retrasa, o parte din an la o manastire, alta in casa ei, foarte austera.

  Ce ar fi de zis – se simte sfortarea de a impune, probabil, in perioada depravarii de la curte, a secolului 17, un model de virtute, dar care pare a fi indeplinit cu sfortari supraomenesti, ceea ce-l face nul pentru niste oameni obisnuiti, lipsiti de taria sufleteasca a doamnei de Cleves, caci ea pare a-si fi gasit iubirea vietii, pe care o alunga…Pe de alta parte, e minunat acest model, aceasta posibila cale, nobletea caracterului e scanteietoare, puterea de a rezista e supraumana – insa ma intreb daca nu cumva tocmai prin descrierea marilor tulburari ale inimii, scriitoarea nu a facut o mare favoare tocmai iubirii, in detrimentul datoriei, pregatind secolul 19 al romantismului.

Constructia romanului e simpla – putin dialog, multa introspectie a trairilor, reportaj in partea narativa, aproape deloc descriere – ceea ce il face sarac, caci m-ar fi interesat detalii de la viata de curte, din gospodaria printesei, obiceiuri ale vremii – toate lipsesc, desi romanul e plasat in perioada domniei lui Henric al II-lea al Frantei, cand in Anglia este Elisabeta I; sunt amintite si alte figuri istorice, ceea ce da o tusa frumoasa romanului, de istorie veridica – Maria Stuart, Margareta de Navarra, Diana de Poitiers, Caterina de Medicis, chiar daca aceste figuri sunt conteaza mai putin in actiune, sunt periferice, accentul cazand mai ales pe cele trei figuri importante – printesa, ducele de Nemours si domnul de Cleves; prea putine portrete- doar ducele de Nemours e ceva mai bine schitat fizic; apar diferite istorii tangentiale despre destinul unor personaje – vidamul de Chartres, domna de Tournule – una despre lipsa de fidelitate a barbatilor si alta despre infidelitatea femeilor – pentru a evidentia virtutea personajelor centrale…

Relatia dintre printesa si duce evolueaza incet, profund, pe tacute – abia isi vorbesc, ea se teme teribil de vreo marturisire a lui care ar obliga-o sa se poarte altfel, el este extrem de politicos si face doar aluzii intelese doar de ea, care o tulbura infinit; ea pretexteaza deseori ca nu se simte bine ca sa evite vreun loc unde e el; el sufera ingrozitor de absenta ei; el face escapade nocturne in gradina ei, pe proprietatea de la tara, ea se sperie si se ascunde in casa, printre servitori; el ii fura portretul si se inchide in camera ca sa il savureze, apoi cand ea se inchide in castel, el inchiriaza o camera de unde ii poate vedea fereastra etc..multe dragalasenii care astazi ar fi ridicole… sau poate ca nu, poate ca ele se intampla inca in inimile care mai sunt pure…

Cartea e frumoasa, mie mi-a placut, merita citita, fie si numai pentru parfumul vremilor de mult apuse – desi e scrisa in secolul 17, ea se refera la secolul 16, prima jumatate.

Cartea a fost publicata in 1678, anonim, a avut un imens succes si a fost considerata primul roman francez adevarat si un prototip al romanului psihologic

Scriitoarea (1634-1693) a fost domnisoara de onoare a reginei Ana de Austria; va frecventa saloanele literare ale doamnei de Rambouillet si de Scudery; dupa moartea tatalui ei, mama sa se va casatori cu unchiul Doamnei de Sevigne, iar aceasta ii va deveni prietena apropiata pe tot parcursul vietii; dupa casatoria ei cu un vaduv nobil cu 18 ani mai in varsta, isi va forma propriul salon literar, va fi prietena a cardinalului de Retz, iar dupa ce il cunoaste pe La Rochefoucauld, acesta i-i va prezenta pe Racine si Boileau

Carti ale ei:  Printesa de Montpensier, Zaide, apoi Printesa de Cleves, apoi postum- Contesa de Tende, Istoria Henriettei d’Angleterre, Memorii de la Curtea Frantei

Perioada amintita in carte, cea a regelui Henric al II-lea este presarata cu intrigi de curte, cu tradari si indragostiri, turniruri de vanatoare, jocuri de tot felul, ceea ce arata ca regii erau foarte „ocupati”; se expuneau toalete, frumuseti, se barfea, se cam plictiseau;

Diana de Poitiers

Diana de Piotiers era amanta regelui, numita si ducesa de Valentinois si ea conducea regatul, daca cineva nu ii convenea, era persecutat, la fel faceau si regina Caterina de Medicis, si regina-delfina, Maria Stuart, de aceea era nevoie de atatea linguseli si ploconeli. Diana e cu 20 mai mare decat rege, dar el o iubeste ca un nebun, ei ii place vanatoarea, e chiar reprezentata de un pictor al vremii precum Artemis, ba chiar pozeaza si nud, si la bustul gol; e clar foarte inteligenta si priceputa in ale Curtii intrigi; Caterina de Medicis o va accepta, dar are si ea escapadele ei; la moartea lui Henric, o va alunga pe ducesa de la Curte.

Regina-delfina, Maria Stuart, care va fi decapitata de ElisabetaI a Angliei, ii povesteste printesei, care ii e doamna de companie, despre ura ducesei de Valentinois, care a impiedicat-o pe mama ei, Marie de Guise, sa se casatoreasca cu Henric II, care o iubise candva, intervenind pe langa tatal lui Francisc I sa o marite cu James al Scotiei, desi o ravnea si Henric al VIII-lea, al Angliei dupa ce ii murise a treia sotie, Jane Seymour, la nasterea fiului sau; Henric mai avusese inainte ca sotii pe Caterina de Aragon, de care divortase, starnind mania papei, desprinzandu-se astfel de biserica catolica, devenind el capul bisericii anglicane, pentru a se insura cu Ana Boleyn, mama Elisabethei I.

In fine, o carte frumoasa, care are in miez povestea de amor si e inconjurata de intrigile de la viata de curte.

Kandinsky

Un pictor rus interesant ce l-a influentat pe Paul Klee

Picturile lui sunt atat de explozive, de vii, de colorate, de superbe, incat imi vine sa ii postez toate tablourile…dar nu am timp!

Date mai interesante despre el de pe wiki:

– s-a nascut la Moscova in 1866, intr-o familie de burghezi bogati si moderni

– studiaza pianul si violoncelul, apoi desenul, face Facultatea de Drept, e profesor universitar, pentru ca apoi sa ia decizia de a ramane pictor

– studiaza pictura la Munchen; va fi primit la Academia de Arta, dar e dezgustat de arta academica si o paraseste, infiintand in 1921 grupul „Phalanx”, ce se opune academismului si ia apararea curentelor novatoare

– grupul isi infiinteaza propria scoala, iar Kandinski se va indragosti de o eleva a sa, dupa ce se casatorise cu o verisoara sa

– in 1909 infiinteaza  Neue Kunstlervereinigung (Noua Societate Artistică, organizand expozitii in care apar lucrarile lui Picasso, Braque, Derain- ce vor declansa un mare scandal

– impreuna cu Franz Marc fondeaza un nou grup in 1911 – Der Blaue Reiter- Calaretul albastru

– izbucnind primul razboi mondial paraseste Munchenul din cauza ca e cetatean rus; se intoarce la Moscova unde se casatoreste cu Nina Nikolaievna Andreevska si va infiinta Academia de Ştiinţă şi Artă; dar conceptiile lui sunt foarte criticate, astfel ca in 1921 pleaca la Berlin cu sotia si nu se va mai intoarce niciodata in Rusia

– devine profesor la o facultate din Weimar, dar in 1933 paraseste Germania, stabilindu-se la Paris, apoi la  Neuilly-sur-Seine, unde va muri in 1944

– Prima lucrare reprezentativa este „Muntele albastru nr 84”

– la inceputul lui 1910 a creat expresionismul abstract cu picturi non-figurative, in care se pune accentul pe relatia dintre culori si forma

– de copil era fascinat neobisnuit de mult de culoare; mai tarziu a devenit interesat de simbolistica si aspectele psihice ale culorii;

– in urma unei calatorii in N Moscovei, la Vologda, a fost impresionat de coloristica regiunii – casele, bisericile; in lucrarile sale se va vedea folosirea culorilor stralucitoare pe un fond intunecat – ca efect al studiului artei populare rusesti

– mai tarziu va declara ca maniera de a picta este ca cea de a crea muzica: „Color is the keyboard, the eyes are the harmonies, the soul is the piano with many strings. The artist is the hand that plays, touching one key or another, to cause vibrations in the soul.”

– in perioada Munchen va fi influentat de Monet, de Lohengrin al lui Wagner, care impinsese la limita lirismul, de teosoful Blavatsky ( conform teosofiei, creatia este o progresie geometrica pornind de la un singur punct)

– a si scris doua carti de teorie cu baze teosofice – Concerning the Spiritual In Art (1910) and Point and Line to Plane (1926)

– in perioada der Blaue Reiter -1911-1914 – creeaza compozitii vaste, in culori foarte expresive

– influenta muzicii va fi covarsitoare in crearea unei arte abstracte, caci ea nu copiaza exteriorul, ci reda doar liniile pure ale sentimentelor inner feelings( el isi va numi operele cu termeni din muzica – improvizatii, compozitii)

– perioada Bauhaus – 1922-1933 – preda teoria culorii cu noile elemente ale psihologiei formei- va scrie si o carte – Point and Line to Plane in 1926; elementele geometrice vor avea o importanta si mai mare in lucrarile lui

– in 1923 va face parte din grupul Blue Four – cu Klee, Feininger si Jawlensky si vor face lecturi si expozeuri in America

– perioada Paris – 1934-1944- moda de aici era impresionismul si cubismul, nu pictura abstracta, astfel ca el era destul de izolat; acum apar in creatiile lui formele biomorfice, sugerand organisme microscopice; e o perioada a sintezelor descoperirilor sale anterioare; acum creeaza doua mari picturi – Compozitiile IX si X

 

 Picturile lui:

perioada de pana la der blaue reiter – pana in 1911

1904 beach-baskets-in-holland

couple-riding-1906

volga-song-1906

picture-with-archer- 1909

perioada der blaue reiter – 1911 -1914

Blue_Rider 1903

boat-trip-1910

-improvisation-28-second-1912

Composition VII, 1913

lady-in-moscow-1912

perioada urmatoare – pana la  bauhaus – 1922

in gray 1919

red-spot-ii-1921

perioada bauhaus – 1922-1932

in the black square – 1923

yellow red blue – 1925

1928the-great-gate-of-kiev

in-blue-1925

swinging-1925

fixed-flight-1932

perioada sintezelor – 1934-1944

1939_composition-X

around-the-circle-1940

pentru mai multe picturi – aici–